Ing.Gheorghe Falca - Primarul Aradului

   Urmare a mediatizarii din ce in ce mai intense a celor trei orase din zona transfrontaliera romano-magiara, care se fac remarcate prin tot felul de proiecte/initiative economice commune, acestea par fi percepute, tot mai mult, ca fiind noii “tigrii economici” ai acestei regiuni a Europei Centrale.  

    Timisoara, Arad si Szeged, “tigrii” euroregiunii , par a fi hotarati sa reziste in “Triunghiul de Fier” in fata crizei economice.

     In numai 3 ani de la intarea Romaniei in UE, stergerea granitei romano-maghiare a dus la apatitia in zona judetelor Timis, Arad, Csongrad a unui pol de dezvoltare bine conturat deja.  Asezata geostrategic pe ruta Istambul - Viena, pe axa Est-Vest, respectiv pe frontiera romano-maghiara pe axa Nord-Sud, regiunea celor trei judete este printre cele mai intens traficate din Europa.

Dr.Laslo Botka - Primarul Szegedului

   Mentalitatea regiunii impune o dinamica  economica sustinuta in ciuda crizei cu care se confrunta. In scurta vreme de la stergerea granitei atit romanii cit si ungurii  au devenit extrem de pragmatici, mult mai pretentiosi si mult mai atenti la realitătile zonei.

 Timisoara (cu un PIB 8.907 eu/locuitor/2009) si Aradul (cu un PIB 6.572 eu/locuitor/2009) constituie, la ora actuala, coloana vertebrala a acestei regiuni de crestere economica sustinuta. Cine a parcurs cu masina regiunea poate usor sa remarce - pe linga necesitatea urgenta de finalizare a autostrazii - ca aceste orase au iesit deja cu mult in afara perimetrului lor din 1989. In ceea ce priveste dinspre partea magiara, Szeged-ul (cu un PIB 7.247 eu/locuitor/2009) se apropie parca, tot mai mult de granita cu Romania, ajungand intr-un final sa urbanizeze tot ce intilneste in cale pina la Mako. Nu mai vorbim de infrastructura lor impresionanta care asteapta deja sa fie legata/conectata la cea de la noi.

Afectata de criza, media PIB-ului regiunii celor 3 judete Arad, Timis, Csongrad (Szeged) conform ststisticilor pe 2009 era de  7.575 eu/locuitor, dar si asa este cu mult peste media PIB-ului pe Romania de 5.467 eu/locuitor.

   Intr-un viitor nu prea indepartat, Aradul si Timisoara, impreuna cu localitatile de pana la Szeged, vor deveni o aglomerare de peste un milion de locuitori. Iar PIB-ul acestei aglomerari regionale, in cca 10 ani ar putea trece de 10.000 eu/locuitor.   

Aradul, Timisoara si Szegedul au fara indoiala un mare viitor comun.

Autoritatile locale din ambele parti au ajuns deja sa inteleaga foarte repede ca au atatea lucruri in comun si

Ing.Dr.Gheorghe Ciuhandu - Primarul Timisoarei

 atitea oportunitati reale de viitoare beneficii incat va deveni contraproductiv sa nu organizeze o strategie de administrare comuna a regiunii. Prin urmare, mai de vreme sau mai tirziu, vor opta pentru o administrare comuna a regiunii, ca parteneri, de-o parte si de alta a granitei, in vederea unei mai bune/eficiente gestionari acestor beneficii reale. Vor dezvolta impreuna proiecte economice tot mai mari pentru ca o cere necesitatea (reala) a comunitatii locale de adaptare la noul stil de viata.

Noi cai de comunicatie vor trebui dezvoltate in comun.

Pe surse se spune ca ar exista dorinta, foarte avangardista, a comunitatii locale, de  dezvoltare, in viitor, a unui sistem de transport maglev, un tren de mare viteza, pe levitatie magnetica, intre cele trei orase. Deasemenea comunitatea locala  isi doreste sa fie deservita de un aeroport international comun si sa dezvolte o cale navigabila. Sigur ca aceste intentii curajoase par de neatins pe fondul acestei crizei, dar ele sint expresia mentalitatii pe care o au oamenii din aceasta regiune, atiat romanii cit si ungurii. O mentalitate de un pargmatism extraordinar. Pragmatism care s-a cultivat in scurta vreme si care era de neinimaginat in urma cu 10 -15 ani.

Timisoara si Segedul, de pilda, au de multa vreme sistemele de parcare adaptate astfel încât abonamentele si tichetele de parcare sint perfect valabile în ambele localităţi. Prin urmare oricine isi ia un abonament de parcare in Szeged si da o fuga pina la Timisoara, cu acelasi tiket, poate parca pe orice strada in Timisoara.

In linii mari , pentru viitor se urmareste, de comun acord, interconectarea tuturor sistemelor, de sanatate, invatamint, politie, transporturi si asa mai departe.

Insa rămâne de văzut cât de mult vor şti cele trei judeţe din triungiul de graniţă să-şi promoveze pe viitor proiectele comune în faţa guvernelor celor două ţări, numai ca realitatile politico-economice din aceasta regiune imping lucrurile poate mai repede si mai departe decat unii oameni sunt dispusi sa accepte.

 Pur si simplu, acesta este viitorul european al celor trei mari orase de la granita romano-maghiara.

 Cu toate intentiile de proiecte avangardiste criza economica se simte si aici puternic. Dar paradoxal oamenii nu sint atit de nemultumiti din cauza instalarii recesiunii cit din cauza fiscalitatii pe care atit romanii cit si ungurii o considera ca fiind excesiva si ca o frina in calea dezvoltarii.

Entuziasmul de la integrarea Romaniei in UE a mai scazut. Lumea a intrat si aici intr-o oarecare rutina, intr-un  “stand by” sau incercare de trecere cu bine peste aceasta criza.  

Dar  “tigrii euroregiunii”, par a fi mai hotarati ca oricind sa reziste in “Triunghiul de Fier” in fata crizei si este foarte posibil sa reuseasca, pentru ca triunghiul Timisoara-Arad -Szeged este deja un exemplu despre ce inseamna integrare Europeana. Un exemplu despre ce inseamna sa lasi la o parte mentalitati si obiceiuri invechite si sa produci solutii reale. Iar solutiile reale la problemele oamenilor aduc intodeauna iesirea din orice necazuri….. si mai apoi aduc prosperitate si cresterea calitatii vietii.

Pentru zonaeconomica.ro, Euroregional Daily Report, ec.Bogdan Dragos

Arad, 15.09.2010  

Introducere

Prezentul articol își propune să abordeze și să explice instrumentele financiare derivate care au stat la baza crizei financiare din anul 2008. Articolul este continuarea unei conferințe susținute în luna Noiembrie 2008  împreună cu dl. prof. Univ. Silviu Cerna, membru in Consiliul de Administrație al BNR având aceeași temă, respectiv criza financiară globală.

Conferința respectivă în care prezentăm cauzele macro economice ale problemelor întâmpinate de economia americană și succesiv de economiile din restul lumii aborda destul de tangențial problema unor instrumente financiare precum CDS (Credit Default Swaps) sau CDO (Collateralized Debt Obligation) care au jucat totuși un rol extrem de important accentuând atât dimensiunea crizei, cât și durata acesteia. Ce sunt aceste instrumente, cine le-a creat, cu ce scop, cum au evoluat și care a fost mecanismul crizei  încercăm să analizam în cele de mai jos.

Înțelegerea mecanismelor financiare care au stat la baza crizei constituie o problemă de cultură economică. Această  cultură economică  o considerăm absolut necesară practicianului în insolvență, chiar și în Romania, acolo unde cadrul legal creează un regim favorizant pentru avocați, încurajați să devină practicieni în insolvență fără să mai fie supuși rigorilor unui examen de admitere in profesie, care să dovedească măcar o sumară competență în analiza unor fenomene economice și în analiza unor situații financiare.

Tocmai incapacitatea unor presupuși specialiști din importante instituții financiare a făcut ca o inflexiune de ciclu economic să degenereze în ceea mai profundă criză economică a lumii dezvoltate din ultimele decenii.

Istoricul și mecanismul crizei.  Instrumentele financiare derivate și rolul lor

2.1 CDS - Credit Default Swaps

În  elaborarea prezentului articol ne-am bazat pe conferința sus-amintită și pe cartea „The Big Short”, scrisă de Michael Lewis și apărută la editura Penguin în cursul acestui an. În carte, considerată de unii critici „cea mai bună carte de jurnalism financiar scrisă vreodată” Lewis urmărește traseul unor investitori care au anticipat disfuncționalitățile pieței cu 2-3 ani înainte de producerea crizei.

Investitorii care au detectat primii aceste disfuncționalități sunt în general persoane atipice cu o gândire contra-curentului, Mike Bury, de exemplu, fiind un medic asocial, care și-a dedicat timpul liber unui blog pe teme financiare, alegând acțiuni care, pronostica el, urmau sa crească în valoare. Treptat, blogul acestui om singuratic, care lucra ore suplimentare într-un spital din Cleveland a început sa fie urmărit de câțiva manageri de fonduri de investiții, în final aceștia fiind dispuși sa îi ofere lui Bury un portofoliu de câteva sute de milioane de dolari pentru investiții speculative. Alți, pionieri în domeniu, Steve Eisner sau Greg Lipman de exemplu, au la rândul lor o istorie de challenge a ideilor acceptate ca dogmă de către piață.

În anul 2005 Mike Bury a anticipat un colaps al pieței obligațiunilor ipotecare și a încercat pentru prima dată sa achiziționeze un instrument financiar care să îi permită să beneficieze de pe urma acestui viitor colaps anticipat. Analiza lui Bury se baza pe faptul că majoritatea  împrumuturilor ipotecare sub-prime nou emise  aveau o perioadă limitată în timp - de obicei primii doi ani - de dobânda promoțională , sub prețul pieței. De exemplu, dacă dobânda curentă la împrumuturile ipotecare era de 7,5%, dobânda pentru un împrumut nou-contractat în 2005, urma să fie pentru primii doi ani 5,5%, urmând ca după expirarea termenului promoțional, în 2007, dobânda să crească la nivelul normal de 7,5%. Odată ce acest lucru urma să se petreacă, anticipa Bury, mulți din clienții  subprime care  contractaseră împrumuturi nu vor mai putea face față ratelor lunare.

Pentru a putea specula această tendință anticipată, Bury a încercat să achiziționeze de pe piață un activ financiar care să îi confere o poziție de short împotriva pieței împrumuturilor ipotecare subprime.

Definiții

Subprime borrower - persoana care încheie un contract de credit cu o instituție de credit (mortgage lenders). Garanția este constituită printr-un contract de ipotecă asupra casei deținute de persoana respectivă. Clientul este considerat sub-prime (adică sub-standard) dacă veniturile sale și istoria sa de acredit îl califică între cei mai slabi 5%-29% din total aplicanți.

Subprime mortgate - credit ipotecar luat de un debitor sub-standard

Credit default - neplata unei datorii ajunse la scadență

Mortgage Bond - Obligațiune ipotecară, are la bază mai multe sute de împrumuturi ipotecare de diverse grade de risc, în ideea de a reduce riscul ca mai multe împrumuturi ipotecare să rămână neplătite simultan

ABS - Asset Based Security - Un activ financiar creat de o bancă care are la baza o garanție formată dintr-un grup de active

10.09.2010,autor : Bogdan Herzog, analist economic, expert in piete financiare

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor

Actuala crizã internationalã este atât de surprinzãtoare, încât analistii încã nu au reusit sã cadã de acord asupra unei strategii consideratã a fi metoda sigurã de luptã împotriva efectelor ei. Un singur aspect a întrunit însã acceptul general, acela cã statului national îi revine un rol important în conceperea oricãrui tip de strategie anticrizã. De la Obama la Sarkozy, toti liderii lumii si-au conceput politica anticrizã pe pilonul de sigurantã reprezentat de puterea si autoritatea statului.

La fel se încearcã si la noi. Atât programul de guvernare al coalitiei, recent aprobatul buget, cât si negocierile cu UE si FMI în care se aratã intentia conferirii statului român a unui rol important în combaterea crizei. Nimic mai lãudabil decât vointa de a ne încadra în trendul general si de a folosi experienta unora mai dezvoltati decât noi, dar este oare statul roman la fel de „stat” cum este cel din celelalte tãri?

Este statul român la fel de abil, potent si carismatic ca alte state ale lumii pentru a deveni un real instrument de luptã împotriva crizei?

Pentru a avea astfel de calitãti, statul român ar trebui sã fie un partener credibil, cu care cetãteanul poate si trebuie sã colaboreze în rezolvarea unor probleme de interes specific, dar care depind de soluþionarea altor probleme, de interes general.

Cu alte cuvinte, ceea ce societãtile moderne au reusit sã înfãptuiascã este problema constientizãrii la nivelul individului si a colectivitãtilor locale a faptului cã interesul individual este condiþionat de cel general, iar atingerea unuia, cât si a celuilalt este posibilã numai printr-o relatie de parteneriat cu statul.

Din pãcate, în comparatie cu acele societãti, societatea româneascã apare ca fiind o adevãratã vestigie a trecutului. Ea încã se mai caracterizeazã prin paradoxul opozitiei dintre individ si stat, prin refuzul de a accepta obiectivitatea raportului dintre interesul individual si cel general, prin discriminãri economice si administrative, prin rigiditatea unei birocratii incompetente, dar omniprezente.

Pentru ca statul român sã poatã deveni un luptãtor anticrizã, trebuie sã se transforme profund, dar si rapid, printr-un evantai de metode si politici care trec prin descentralizare, dereglementare, prin subsidiaritate dar si prin adevãrate revolutii institutionale si fiscale ce conduc nu numai la simplificarea birocratiei, dar si la cresterea încrederii cetãteanului în vointa si putinta statului de a-l servi si nu de a-l umili, de a-i respecta drepturile si

demnitatea de cetãtean, nu numai de a-i impune obligatiile de contribuabil.

Dacã nu va fi asa, nu vom putea conta pe rolul statului român în combaterea crizei, atâta timp cât si el are propria lui crizã.

24 martie 2009, Mircea Cosea