Prof.Univ.Dr.Cristian Paun

Zilele trecute am asistat din nou la o mostră de socialism pur a unei guvernări de “dreapta” care se încăpăţânează să creadă în creşterea economică şi ieşirea din criză prin creşteri de impozite şi taxe (în condiţiile în care în toate ţările din lume care îşi doresc cu adevărat creştere economică durabilă reformele fiscale şi facilităţile fiscale sunt la ordinea zilei, eliberarea resurselor necesare făcându-se printr-o limitare drastică şi control asupra cheltuielilor statului devenite peste tot în lume nesustenabile de economiile private).

Oricât de optimişti am vrea să fim pentru anul care urmează nu avem motive prea multe în favoarea acestul lucru. Şi asta nu pentru că ar intra Europa într-o nouă criză (eu zic că nici nu a ieşit din cea veche încă) sau pentru că în China a încetinit creşterea economică periculos de mult. Ci pentru că în România se bate pasul pe loc în dulcele stil românesc la ceea ce înseamnă reformă structurală.

[...]

Reforma statului, şi în mod particular reforma fiscală, este şi va rămâne multă vreme o simplă Poveste de Crăciun colindată pe mai multe voci de către politruci lipsiţi de o minimă moralitate. Menţinerea noastră cu forţa în acest lagăr al sărăciei şi în această aparentă libertate economică deja de mult prea mulţi ani devine tot mai frustrantă pentru generaţiile care s-au pierdut şi care încă se vor mai pierde de acum înainte.

Citeste mai mult

28.12.2011, prin amabilitatea : Prof.Univ.Dr.Cristian Paun / cristianpaun.finantare.ro

De mai multa vreme Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala (CADI) publica rapoartele Property Rights Alliance privind Indicele International al Dreptului de Proprietate (IPRI).

Indicele International al Dreptului de Proprietate (IPRI) masoara efectul protectiei drepturilor de proprietate fizica si intelectuala asupra bunastarii economice in 125 de tari insumand 97% din Produsul Intern Brut mondial. Cea de-a patra editie a Indicelui confirma legatura pozitiva dintre respectarea drepturilor de proprietate si bunastarea economica.

Raportul este realizat de Alianta pentru Drepturile de Proprietate (Property Rights Alliance), o divizie a Fundatiei Americans for Tax Reform din Washington, DC, prin  programul de Fellowship „Hernando de Soto”, in parteneriat cu 62 de organizatii din intreaga lume. In Romania, CADI (Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala)  este partenerul PRA in proiect.

Studiul ia in considerare trei variabile care integreaza cele mai importante aspecte legate de protectia drepturilor de proprietate: credibilitatea si stabilitatea mediului juridic si politic (JP), protectia drepturilor de proprietate fizica (DPF) si protectia drepturilor de proprietate intelectuala (DPI). Fiecare tara este evaluata pe o scala de la 0 la 10, unde 10 reprezinta scorul acordat pentru cele mai bune masuri de protectie a drepturilor de proprietate. Mai multe despre componenta si metoda de calcul gasiti pe siteul sursei :   cadi.ro 

Rezultatele cercetarii evidentiaza  discrepantele economice majore dintre tarile ce acorda o protectie sporita drepturilor de proprietate si cele de la polul opus al clasamentului.

Astfel, statele din cincimea superioara a topului concentreaza un PIB mediu pe cap de locuitor de opt ori mai mare decat cel al tarilor situate pe ultimele locuri ale clasamentului ($35,6 fata de $4,4), dovedind astfel, o data in plus, daca mai era nevoie,legatura puternica dintre respectarea drepturilor de proprietate si dezvoltarea economica.

Cu un scor al IPRI de 5,4 pe o scara de la 0 la 10,  Romania se plaseaza in continuare pe unul dintre ultimele locuri din Uniunea Europeana in ceea ce priveste protectia drepturilor de proprietate, fiind urmata in clasamentul IPRI doar de Bulgaria cu IPRI 5,2.

Vezi Tabel 1; Scores by Country

Pentru comparatie, vecinii nostrii si in general tarile  din regiunea nastra au IPRI mult peste tara noastra : Ungaria 6,5;  Austria 8,2; Republica Ceha 6,2.

Insa daca vom privi la ceilalti indici din componenta IPRI,  LP (Legal and Political Environment) care masoara Independenta Justitiei si Controlul Coruptiei in mediul politic, si PPR  (Physical Property Rights) foarte importanti,  si ne vom raporta la ceea ce vedem pe plan mondial, vom realiza ca in Boswana dreptul de proprietate (PPR) e mai respectat ca in Romania. Iar la citeva tari din lumea a treia (incredibil) indicele LP (Legal and Political Environment) este semnificativ peste cel al Romaniei.

Pentru acest lucru, in opinia mea, ar trebui sa le fie rusine in special administratiilor, asa zise, “de dreapta” care au guvernat Rominia din ‘95 incoace.

14.04.2011, ec.Alin Ardelean / zonaeconomica.ro

Sursa : cadi.ro / Property Rights Alliance, 2010 report

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved

Prof.Univ.Dr.Mircea Cosea

Dacã am încerca sã caracterizãm în câteva cuvinte politica economicã româneascã dupã 1990 am putea spune: prea târziu, prea putin, prea încet.

Atât fatã de obiectivele tranzitiei sau aderarãrii la UE cât si fatã de celelalte tãri central si est europene, România s-a individualizat prin întârzierea începerii unor procese economice fundamentale, cum ar fi privatizarea sau restructurarea, prin reducerea la jumãtate de mãsurã a unor programe importante, cum ar fi cel de dezvoltare a infrastructurii sau a bazei energetice, printr-un ritm extrem de lent al implementãrii unor mãsuri, cum ar fi reglementarea statutului proprietãtii asupra terenurilor agricole.

Asa se explicã situatia în care ne aflãm. România se situeazã pe ultimul loc în Uniunea Europeanã la majoritatea indicatorilor macroeconomici, iar decalajul în timp între nivelul ei de dezvoltare si media europeanã este de peste 35 de ani. Perioada de crizã pe care o parcurgem este o provocare pentru cele mai multe tãri ale lumii. Din Statele Unite pânã în Ucraina, criza a dezmortit gândirea si practica economicã, întelegându-se cã în situatii exceptionale, cum sunt cele de crizã, se cer mãsuri exceptionale, bazate pe o schimbare profundã a conceptiei si comportamentelor economice. Unii reusesc mai bine si mai repede, altii reusesc mai greu, dar, fãrã exceptie, vointa de schimbare si de adaptare la problemele crizei este prezentã peste tot.

Noi nu ne-am dezmintit nici de aceastã datã. Am întârziat pânã si în a recunoaste cã suntem în crizã. Toti se pregãteau pentru vremuri grele, noi spuneam cã totul este perfect si cã am devenit a saptea putere economicã a Europei, cã vom construi mii de km de autostrãzi. Prima jumãtate a acestui an de crizã (2009 n.n.) a demonstrat din nou incapacitatea noastrã de a depãsi stadiul de prea târziu, prea putin, prea încet. Desi mãsura privind neimpozitarea profitului reinvestit trebuia sã fie introdusã încã de la începutul anului, pentru a stimula activitatea în economia realã, ea se preconizeazã a fi introdusã de abia în viitoarele luni. Este prea târziu si nu va mai avea efectul scontat, deoarece, dupã sapte luni de crizã, prea putine firme mai au profit.

Desi încã din februarie se luase mãsura reducerii aparatului administrativ cu 20%, întârzierea aplicãrii a fãcut ca de abia dupã intervenþia FMI sã se treacã la restructurãri, ceea ce a adus bugetului, în aceste luni de întârziere, o pierdere de mai mult de un miliard de euro. Nici mãcar acum nu se merge pânã la capãt, preferându-se trimiterea în concediu fãrã platã fatã de o restructurare realã. Desi economia a resimtit lipsa creditãrii încã din a doua jumãtate a anului trecut, Banca Nationalã a luat mãsuri de stimulare a acesteia prin reducerea dobânzii putin câte putin, doar în ultimele luni, si nu deodatã, ci în trei etape de câte 0,5%. Aceeasi politicã o întâlnim si încazul reducerii ratei rezervei minime a bãncilor, de la 35% la 30%.

Desi introducerea impozitului minim a adus mai multe necazuri decât avantaje, anunþul renuntãrii la el a venit prea târziu, întârziere care a cauzat falimentul a peste 100.000 de întreprinderi mici si mijlocii .

Poate cã unii mã vor contrazice spunând „încet, dar bine”. Voi fi de accord cu domniile lor atunci când vor demonstra cã în aceastã încetinealã existã mãcar un pic de bine.

12.08.2009, Prof.Univ.Dr.Mircea Cosea

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved 

“Adevărata problemă nu priveşte modalitatea de impozitare, progresivă sau proporţională,

ci acel aranjament fiscal care atentează cât mai puţin la proprietatea privată[...]

Opţiunea între cota unică şi impozitarea progresivă este, din punct de vedere ştiinţific,

absolut irelevantă. Natura problemei este exclusiv politică. Impozitul nu este o problemă

intrinsecă a economiei de piaţă ci, prin definiţie, una a sistemului politic.

Ştiinţa economică nu poate justifica niciun principiu al impozitării juste, şi nici nu poate „calcula”

un pretins „optim fiscal”, fără ruşinea de a degenera într-o cruntă butaforie.[...]“

Conf.Univ.Prof.Dr.Cosmin Marinescu

Conf.Univ.Dr.Cosmin Marinescu

Anul 2004 a fost momentul de graţie al naşterii cotei unice în România. Proiectată în laboratoarele politice ale defunctei Alianţe D.A., cota unică de impozitare a purtat, şi până în prezent, insigna de ultim bastion al politicilor economice de dreapta. Căci, pe fondul tumultos al crizei economice, păstrarea cotei unice era fluturată ca cel mai autentic (şi de dreapta) succes de politică economică. În acelaşi an 2004, în suplimentul economic al ziarului Ziua, Varujan Vosganian - care avea să devină mai apoi Ministru de Finanţe - îşi fixa condeiul asupra virtuţilor politicii fiscale liberale, una clădită pe şi în jurul regimului fiscal al cotei unice. În acel supliment economic, la sfârşit de martie 2004, publicam articolul intitulat „Cota unică de impozitare sau despre jumulirea gâştei”.

Extrasă din contextul politic al momentului, miza articolului era una de sorginte ştiinţifică. Atunci, ca şi mai târziu - în alte studii şi articole, am căutat să arăt de ce opţiunea pentru un anumit regim fiscal nu este şi nu poate fi una ştiinţifică, ci în esenţă o problemă politică. Avem nevoie, apoi, de înţelegerea încă unei idei esenţiale. Anume că regimul cotei unice de impozitare nu este, prin definiţie, fundamentul unei politici fiscale liberale. De fapt, „revoluţia” cotei unice din Centrul şi Estul Europei a fost asociată politicilor economice de dreapta pentru că, pe un fond comun de liberalizare şi concurenţă fiscală, adoptarea cotei unice a însemnat - în aproape toate cazurile - reducerea impozitării.

Cotă unică sau impozit progresiv? O falsă problemă…

În pasiunea tuturor dezbaterilor asupra naturii regimului fiscal, „specialiştii” au neglijat tocmai elementul esenţial: povara fiscală generală.

Adevărata problemă nu priveşte modalitatea de impozitare, progresivă sau proporţională, ci acel aranjament fiscal care atentează cât mai puţin la proprietatea privată. Opţiunea adevărată şi realistă - în viitorul apropiat - este între a avea impozite mai mari, adică un stat paternalist, lăbărţat de reflexe socialiste, sau impozite mai mici, adică un stat limitat la domnia legii şi a dreptului (de proprietate), care descătuşează libertatea economică şi, odată cu aceasta, prosperitatea.

Motivul revenirii mele pe tărâmul dezbaterii „cotă unică vs. impozit progresiv” ţine de lămurirea a două idei simple: 1) că o politică fiscală liberală nu poate fi decât o politică a impozitelor mici; 2) că virtuţile cotei unice de impozitare sunt, de fapt, virtuţile unei reduceri consistente a poverii fiscale.

Ştiinţa economică şi istoria ne demonstrează că impozitele mari şi redistribuirea avuţiei în societate nu au fost şi nu pot fi ancore ale prosperităţii economice. Nicio ţară nu şi-a clădit dezvoltarea, durabil, pe impozite mari. Să nu uităm că, în ultimele decenii, performanţele statului bunăstării din Europa Occidentală au însemnat tot mai palide rate de creştere economică, şomaj înalt, antreprenoriat modest şi, recent, aducerea sistemelor de asigurări sociale aproape în pragul colapsului.

Iar dacă ne întoarcem cu câteva sute de ani în urmă, adică foarte departe de tentaţiile actuale ale democraţiei, desluşim şi care este anatomia „politicii fiscale”. Pentru că atunci, J. B. Colbert, „trezorierul soare” al lui Ludovic al XIV-lea, nu se sfia să pună impozitarea pe acelaşi taler metaforic cu jumulirea gâştelor. O zicere de duh care trimite necondiţionat la adevărul despre stat şi impozit. Pe de o parte, adevărul că impozitul nu este un „schimb voluntar” între cetăţeni şi stat, ci însăşi instituţionalizarea coerciţiei statale. Pe de altă parte, adevărul că problema reală a oricărei dezbateri fiscale ţine mai degrabă de numărul penelor jumulite (nivelul general al impozitării), nu atât de modul de jumulire a gâştei (natura impozitării). Căci, indiferent dacă „jumulirea” se face uniform sau proporţional (în cotă unică), ceea ce este important ţine de şansele rămase gâştei contribuabile de a zbura, de a se dezvolta.

Opţiunea între cota unică şi impozitarea progresivă este, din punct de vedere ştiinţific, absolut irelevantă. Natura problemei este exclusiv politică. Impozitul nu este o problemă intrinsecă a economiei de piaţă ci, prin definiţie, una a sistemului politic. Ştiinţa economică nu poate justifica niciun principiu al impozitării juste, şi nici nu poate „calcula” un pretins „optim fiscal”, fără ruşinea de a degenera într-o cruntă butaforie. Statul este, după cum a demonstrat Ludwig von Mises, incompatibil cu principiile calculului economic de rentabilitate, deci şi cu ideea de „optim”.[...]

Citeste mai mult

Articolul de faţă a fost publicat iniţial în Forbes România, martie 2010.

Autor : Conf.Univ.Prof.Dr.Cosmin Marinescu

Preluat de zonaeconomica.ro prin amabilitatea CENTRULUI PENTRU ECONOMIE SI LIBERTATE / ecol.ro

Sursa : ecol.ro

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2010 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

Conf.Dr.Ec.Nicolae Taran

Dupa cum este cunoscut, Romania a fost afectata in ultimile luni de o grava criza economica. In consecinta, produsul intern brut a scazut cu 7,1 % in anul trecut si cu 1,5 % in primele sase luni din acest an. Cu toate acestea, actualul fenomen de cadere libera a economiei romanesti a inceput in 2008 si nu in anul trecut. Astfel, incepind cu luna octombrie 2008 numarul salariatilor a scazut in mod continuu de la 4,834 milioane in septembrie 2008 la 4,247 milioane in luna iulie a acestui an, in timp ce aproape patru milioane de romani au fost in mod practic exclusi de pe piata interna a muncii in ultimii doi ani. Deasemenea, valoarea produsului intern brut din ultimul trimestru al anului 2008 scazuse deja cu 13 % comparativ cu cea din trimestrul anterior, desi valoarea aceluiasi indicator era mai mare cu 2,9 % comparativ cu cu cea din trimestrul IV al anului 2007. Pe de alta parte, in perioada ianuarie 2005 - iunie 2010 datoria externa totala a Romaniei a crescut de la 21,5 la 87,027 miliarde de euro ( 110 miliarde $ ). Drept urmare, in 2009 serviciul datoriei externe ( 11,4 miliarde de euro ) a fost semnificativ mai mare decit valoarea pensiilor platite de stat ( aproape 10 miliarde de euro). In sfirsit, disfunctiile mentionate au determinat o polarizare fara precedent in ultimile cinci decenii a gradului de dezvoltare economica al judetelor Romaniei. Astfel, o clasificare a judetelor in functie de valoarea produsului intern brut pe locuitor efectuata anul trecut de Comisia Nationala de Prognoza indica faptul ca doar in Bucuresti si in judetele Ilfov, Timis, Constanta, Cluj, Brasov, Sibiu, Arges, Arad, si Prahova valoarea acestui indicator era mai mare decit media la nivel national ( 5700 euro / locuitor). In acelasi timp, disparitatile dintre zonele geografice dezvoltate : Bucuresti ( 13171 euro / locuitor ), Ilfov ( 11451 euro / locuitor ), Timis ( 8907 euro / locuitor ), Constanta ( 7658 euro / locuitor ), Cluj ( 7391 euro / locuitor ), Brasov ( 7216 euro / locuitor ) si  zonele geografice subdezvoltate ale Romaniei: Vaslui ( 2580 euro / locuitor ), Botosani ( 2679 euro / locuitor), Giurgiu ( 3060 euro / locuitor ), Calarasi ( 3105 euro / locuitor), Teleorman ( 3224 euro / locuitor )  Olt 3547 ( euro / locuitor ) erau inadmisibil de mari.

Dar ce anume a declansat si cum ar putea fi atenuata sau oprita aceasta cadere libera a economiei romanesti?

Fara indoiala, cauza principal a actualului declin acut si prelungit al economiei romanesti o constituie cresterea nesustenabila a consumului privat si public in raport cu productivitatea factorilor de productie si cu fezabilitatea valutara a economiei in perioada 2005 - 2008. Mai precis, cresterea spectaculoasa a produsului intern brut in perioada mentionata a fost determinata in cea mai mare masura de  cresterea nesustenabila a consumului final,  a vinzarilor de autoturisme si a achizitionarii de locuinte rezidentiale, deoarece in tot acest interval de timp salariile au crescut mult mai rapid decit productivitatea,  iar deficitul de cont current a atins nivelul record de 14 % din PIB.. In loc sa favorizeze si sa  sustina investitiile in noi locuri de munca, politicile macroeconomice ale autoritatile de la Bucuresti au favorizat cresterea consumului si a importurilor de bunuri de consum, de autoturisme si de materiale de constructii finantate prin indatorare externa . Drept urmare, in perioada 2005 -  2008 produsul intern brut a crescut in Romania de la 79,7 la 136,8 miliarde de euro, consumul final de la 69,2 la 110,6 miliarde de euro, indatorarea externa de la 21,5 la 72,4 miliarde de euro, iar serviciul datoriei de la 4,8 la 12,1 miliarde de euro.  Ar mai fi de adaugat ca in perioada 2005 -2009 valoarea nominala a produsului intern brut exprimata in euro a crescut cu o rata medie anuala de 14%, in timp ce indatorarea externa exprimata in euro a crescut cu o rata medie anuala de 30,1%. In al doilea rind, reducerea mult prea drastica si prea rapida a cheltuielilor salariale din sectorul public, dupa aproape un an de indecizie, au acutizat recesiunea inceputa in ultimul trimestru al anului 2008. In sfirsit, trebuie mentionat ca o alta cauza importanta a actualei crize economice si financiare din Romania o reprezinta ineficacitatea flagranta a procesului de  absorbtie a fondurile Uniunii Europene destinate modernizarii Romaniei. Astfel, in perioada 2007 - 2009 rata de absorbtie a acestor fonduri  a fost de numai 10,3%.

 In acest context, se mai poate face ceva ?

Evident, intotdeauna se mai  poate face ceva, chiar si in cazul unui foarte probabil colaps financiar si economic al Romaniei. Mai intii, ar trebui simplificata si rationalizata legislatia economica si mai ales cea fiscala. Inainte de orice, este stringent necesara abolirea centralismului fiscal excesiv impus de autoritatile de la Bucuresti administratiilor locale, deoarece defalcarile din impozitul pe venit si din TVA reprezinta in acest moment aproape 70 % din veniturile autoritatilor locale. Cu alte cuvinte, in acest moment 70 % din veniturile administratiilor locale sunt colectate de stat si doar 30 % din aceste venituri sunt colectate de autoritatile  locale ! Apoi, ar trebui practicata o impozitare progresiva a veniturilor si a profiturilor, deoarece actuala ” cota unica” pe venit si pe profit a determinat doua disfunctii majore : polarizarea extrem de inechitabila a veniturilor din munca si din capital, respectiv o crestere fara precedent a consumului in detrimentul economisirii si a investitiilor ( 82 % din veniturile suplimentare castigate in ultimii cinci ani prin introducerea cotei unice au ajuns in consum ). Din aceasta perspectiva, este extrem de necesara o evaluare sistematica a caracterului licit al tuturor veniturilor dobindite de  persoanelor fizice, ceea ce presupune, fara  exceptii, atit  declararea pe propria raspundere a cuantumului acestor venituri, cit si verificarea validitatii acestor declaratii de catre autoritatile fiscale si nu de catre  DNA, ANI sau SRI.  In al doilea rind, ar trebui promovate politici de contracarare a recesiunii si de creare de noi locuri de munca mai ales in judetele cele mai afectete de saracie ( Vaslui, Botosani, Giurgiu, Calarasi, Teleorman, Olt, Suceava, Neamt si Mehedinti ). In sfirsit, redresarea economica si sociala a Romaniei implica in mod necesar un nou guvern format din politicieni cu mult mai decisi si  mai competenti decit cei din actualul guvern. In acest context, nu cred ca exista alternative in raport cu aceste solutii de maxima urgenta si necesitate. Compromisurile, ignoranta, indecizia si reaua credi, nta din mediul politic, economic si social au adus  Romania atit de aproape de  un colaps financiar, incit solutiile mentionate anterior au devenit strict necesare pentru evitarea disolutiei Romaniei. In nici un caz nu cred  ca “exportarea” somerilor, a tinerilor si a romilor  reprezinta o resursa care sa asigure supravietuirea celor 17 milioane de locuitori efectivi ai Romaniei. Deasemenea, este evident ca diminuarea drastica pe termen mediu a salariilor din sectorul public, ” rostogolirea ” datoriei externe publice si private prin majorarea nesustenabila a datoriei externe si perpetuarea inadecvarii profunde a sistemului de invatamint in raport cu cerintele de pe piata muncii reprezinta disfunctii majore care vor acutiza somajul, recesiunea si vor determina, mai devreme sau mai tirziu, falimentul institutional al Romaniei. Pentru ca , asa cum spunea Jean - Marie Domenach, “fenomenele social - economice  nu pot fi puse, ca sobolanii, in cusca. Ele ne inconjoara si ne obliga din cind in cind sa facem o alegere cu atit mai dificila , cu cit a fost aminata mai mult”.

Surse de date:

• 1. Institutul National de Statistica, Buletin statistic lunar, 7 / 2010
• 2. Institutul National de Statistica, Buletin statistic lunar , 1 / 2009 .
• 3. Institutul National de Statistica, Anuarul statistic 2008.
• 4. Banca Nationala a Romaniei, Anuarul Statistic 2008.
• 5. Gheorghe Zaman, George Georgescu, Romania”s External Debt Sustainability under Crisis Circumstances, Romanian Jornal of Economics, Institute of National Economy, volume 30(1(39)0, pages 5 - 38, 2010.
• 6. Comisia Nationala de Prognoza, Prognoza in profil territorial, 2009.
• 7. Liviu Voinea, Sfirsitul economiei iluziei : criza si anticriza : o abordare heterodoxa, Publica, Bucuresti, 2009.
• 8. Nicolae Țăran, Silviu Cerna, Florin Cătinean, Opinii despre tranzitia spre economia de piata in Romania, Editura de Vest, Timisoara, 1992.

Pentru zonaeconomica.ro,

Conf.Dr.Ec.Nicolae Țăran, Catedra de Management, Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor, Universitatea de Vest Timisoara.

Timisoara, 25 august, 2010.

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor

“Criza economică din România afectează cel mai mult în tinerii absolvenţi de facultăţi. Mai mult, aceştia devin tot mai des marginalizaţi pe piaţa muncii.” Explica analistul economic Nicolae Ţăran ne explică într-un interviu realizat de Luiza Mihan de la televiziunea Timisoreana Analog TV.

ANALOG TV 09.03.2010

Preluat de Zonaeconomica.ro,

prin amabilitatea http://www.analogtv.ro

Prof.Univ.Dr.Mircea Cosea

      Situaţia în care se află economia românească după douăzeci de ani de la schimbarea regimului politic îşi poate avea rădăcinile într-un aşa zis scenariu mondial prin care occidentul a dorit să preia resursele şi pieţele fostelor ţări comuniste în scopul eficientizării utilizării propriului lor capital. Nu exclud  o astfel de explicaţie, mai ales dacă se analizează efectele delocalizărilor către est şi chiar comportamentul acestui capital pe parcursul actualei crize, dar în cazul de faţă, voi accentua ceea ce consider a fi cauze interne, adică politica economică românească specifică perioadei de tranziţie. Elementele de analiză pe care le voi prezenta mai jos au caracter mai mult constatatar decât contestatar înţelegând şi uneori chiar acceptând ca circumstanţe atenuante condiţiile dificile şi derutante ale acelor vremuri.

     Începutul decăderii economiei româneşti consider că a fost marcat încă din primele zile ale anului 1990 , atunci când  nu s-a făcut o delimitare clară între tipul de proprietate şi obiectul acesteia,  ceea ce a însemant în practică distrugerea potenţialului material al industriei şi agriculturii.Această abordare greşită a modului de trecere de la proprietatea statului la cea privată a determinat apariţia concepţiei - declarată oficial de către primul ministru de atunci - conform căreia industria românească ar fi fost un morman de fiare vechi, incapabilă de a mai contribui la progresul şi modernizarea economiei. Şi în agricultură, dispariţia tipului de proprietate cooperatist a însemnat şi dispariţia obiectului acesteia, potenţialul de capital productiv al  fostelor unităţi agricole cooperatiste fiind distrus, literalmente, prin demolare sau furt.

     Capitalul productiv existent înainte de 1990 în economia românească nu se mai situa la nivelul de competitivitate al pieţei mondiale de la acea dată dar reprezenta un real potenţial de creştere şi dezvoltare în condiţiile în care ar fi beneficiat de un alt tip de management şi gestionare. Experienţa unor ţări ca Polonia, Cehia şi Slovacia au arătat că schimbarea managementului prin introducerea principiilor economiei de piaţă a determinat, într-o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 ani, nu numai o revigorare competiţională a capitalului productiv din epoca socialistă dar şi transformarea lui într-un mijloc extrem de eficient de creare a locurilor de muncă şi de ridicare a veniturilor.

Trebuie spus că o extensie a nedelimitării tipului de proprietate de obiectul acesteia poate fi considerată şi modalitatea de interpretare a rolului şi importanţei instituţiilor de analiză şi sinteză economică. Cea mai importantă victimă a acestei extensii o reprezintă Comitetul de Stat al Planificării, instituţie care realiza operaţiuni de analiză,prognoză, planificare şi sinteză economică. Metodologia utilizată era modernă bazată pe instrumente econometrice şi elemente de studiu input-output, dispunând de un număr important de specialişti cu înaltă calificare, formaţi la prestigioase instituţii şi universităţi străine.

   Comitetul a fost desfiinţat în 24 de ore pe motivul că era „ceauşist” şi că a contribuit la realizarea documentelor congreselor partidului . Şi în acest caz a existat o confuzie între sarcinile pe care Comitetul le primea de la partidul comunist şi obiectivele sale fundamentale, acelea de a analiza şi sintetiza la nivel macroeconomic starea economiei. Ar fi trebuit să se elimine doar nota de politizare ce i se impusese, utilizând aparatul metodologico- economietric pentru corectă şi rezolvarea noilor situaţii apărute odată cu tranziţia.Aşa au făcut toate celelalte ţări foste comuniste care au şi în prezent un extrem de util instrument de sinteză şi strategie economică.

   Consecinţele aestor abordări din perioada anilor 1990 sunt încă vizibile în  decăderea idustriei şi agriculturii ca şi în lipsa totală a unei viziuni strategice asupra dezvoltării. Desigur, aceste greşei de început ar fi putut fi corectate pe parcursul ultimilor douăzeci de ani , dar nu a fost să fie aşa.

   Vom analiza , în continuare, şi aceste aspecte.

25 ianuarie 2010 Mircea Coşea