>

Sursa : webtv.money.ro

24.02.2011, Echipa Zonaeconomica.ro

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved

In 23 februarie 2011, la The Money Channel - The Money Show

Sursa : tmctv live

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved

Schengen

Germania si Franta fac un abuz impotriva Romaniei  prin neacordarea dreptului de intrare in Schengen ?  

Poate ca cetatenii Romaniei merita sa intre in Schengen, dar statul roman, in forma sa actuala, nu merita.

Poate ca, aparent,  Germania si Franta fac un abuz Romaniei, dar majoritatea romanilor inteleg ca nu este deloc asa.

Dintodeauna, (daca vreti din 1945 si pina azi) in  conceptia cetatenilor romani, embargourile puse Romaniei de lumea occidentala, au fost percepute ca o solidaritate a lumii occidentale civilizate cu poporul roman, terorizat de un sistem (politic) de stat aberant.  

In realitate, Germania si Franta se opun colaborarii cu un stat nereformat, reprezentat de o clasa politica lipsita de viziune si care de 20 de ani este incapabila sa aduca rezultatele asteptate de popor in planul cresterii calitatii vietii.

Germania si Franta se opun colaborarii cu un stat reprezentat de politicieni care (unii) in conditiile normale din Germania si Franta ar fi considerati infractori. 

Marea majoritate a romanilor sint de accord cu masurile luate de Franta si Germania pentru ca le percep ca masuri luate impotriva statului corupt si a clasei politice, si nu impotriva lor, ca cetateni europeni.

Perceptia romanilor este ca : Germania si Franta nu abuzeaza Romania! 

Perceptia romanilor este ca :Germania si Franta resping statul roman nereformat din 1992! 

Daca-i intrebi pe strada, marea majoritate a romnilor sint de acord ca nu meritam sa intram nici in UE, iar ca unul din motivele (printre altele) pentru care am fost admisi a fost faptul ca occidentalii au crezut ca, totusi, odata admisi ne vom putea reforma cu adevarat. Numai ca reforma mult asteptata dupa 1989 a fost oprita in 1992, odata cu aducerea minerilor la Bucuresti si nu s-a declansat cu adevarat nici in 2007, dupa aderarea la UE.   

Germania si Franta resping statul roman, pentru ca statul roman isi abuzeaza proprii cetateni prin majoritatea institutiilor sale, mai ales pe partea de justitie si este vazut de lumea occidentala ca find un potential generator de coruptie in spatiul european.  

Germania si Franta resping statul roman pentru ca, din 1992, statul roman isi abuzeaza proprii cetateni printr-un sistem de legi neclare si aberante, construit pe fundamnentul unei Constitutii care nu garanteaza si nu apara libertatea individului si proprietatea privata.

Amintiti-va  de teroarea si abuzurile statului roman de pe vremea lui Ceausescu si  despre cum America ameninta cu retragea Clauzei Natiunii celei mai Favorizate Romaniei si alte nenumarate amenintari si embargouri puse de lumea occidentala printre care si Franta si Gremania (fostul RFG) pentru cam aceleasi probleme : justitie comunista, drepturile si libertatile omului calcate in picioare, coruptie, regresie a libertatii economice.

De 20 de ani clasa politica din Romania nu vrea sa reformeze statul.

De 20 de ani clasa politica din Romania nu vrea sa admita faptul ca libertatea individului si proprietatea privata sint lucruri sfinte si ca intreg sistemul de legi trebuie construit in sprijinul acestor 2 lucruri sfinte, iar institutiile, constitutia si legile care duc la abuzarea lor trebuie desfintate.

07.01.2011, autor : ec.Bogdan Dragos

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved 

Radu Soviani

Dorin Gidiu

1500 de ani, atit le trebuie americanilor ca sa-si plateasca datoriile, conform teoriei reputatului analist Dorin Gidiu.

Invitat la The Money Show, emisiunea celebrului realizator de la The Money Channel, Radu Soviani, analistul Dorin Gidiu a captat din nou atentia mediului economic din Romania cu extraordinara sa capacitate de analiza.

Trust The Market !

Subintitulata “Trust The Market”, emisiunea lui Radu Soviani de marti seara a fost fenomenala prin analiza, informatiile de ultima ora despre macro - tendinta pietelor financiare globale si concluziile trase.

Reputatul analist financiar Dorin Gidiu a vorbit pe elemente concrete, clar vizibile in macro-trendul real al pietelor financiare globale. Dorin Gidiu ne-a invitat sa ne uitam pe elemente concrete, grafice, trenduri istorice, date statistice, cifre exacte si calcule clare.

Din punctul meu de vedere, dezbaterea problematicii pietelor financiare globale, initiata de cele doua vedete ale lumii economico-financiare din Romania a avut un nivel absolut similar cu ceea ce vedem pe Bloomberg sau pe oricare alt post de televiziune de business, din lume.

“Printre traderi exista o vorba : trust the market, piata are intodeauna dreptate ! “. Asa a inceput Radu Soviani emisiunea.

Mersul economiei, al pietii libere este asemanator cu principiile si filosofia dupa care merge in mod natural viata.

“Quantitative Easing”, “Credit Default Swap”, “Collateralized Debt Obligation” si alte inginerii monetariste si financiare  nu sint altceva decit niste incercari ale unora de a ascunde gunoiul sub pres sau de a controla ceva ce in fapt nu va putea fi controlat niciodata, Piata Libera.

Sigur ca niste insi fac bani pentru o vreme, pe baza gunoiului (datoriile) pe care l-au creat in piata, dar ramine de vazut cine are de fapt dreptate ? Si, cu ce se alege bun, lumea, din toate astea “…cine interpreteaza dreptatea pietei ? Cum interpreteaza dreptatea pietei ? [...] Ce semnale transmit astazi pietele, in conditiile in care America se pregateste sa arunce 600 de miliarde intr-un nou val de instrumente riscante?” Intreba Radu Soviani in debutul emisiunii, iar  concluzia este ca pietele vor scadea incontinuare indiferent de cite interventii vor mai urma din partea bancilor centrale.

Raliurile ascendente sint indubitabil cauzate, in mod artificial, de “simuli” monetaristi si nu pot fi luate ca semnale de intoarcere pe crestere a pietei.

Dorin Gidiu : …dupa parerea mea, monetaristii manipuleaza grosolan chiar, in momentul de fata, piata…cind acest effect al primei runde de Rata de Dobinda redusa cu atita agresivitate - de la Marea Depresiune aceasta agresivitate nu am mai intilnit-o - deci cind efectul s-a terminat, piata a dat semen din nou de descendenta, de oboseala.”        

Dorin Gidiu : “Datoria gospodariilor  americane si a firmelor, a scazut de la mijlocul lui 2008 si pina la mijlocul lui 2010, pe parcursul a 2 ani de zile, cu 610 miliarde. Anualizat inseamna 2,3 0% - 2,35 %, ceva in genul asta. Foarte frumos ! In ritmul asta probabila americanii si-ar platii datoriile in vreo 50 de ani. Dar in momentul in care ne uitam cum a scazut acea datorie, vom observa ca din cele 610 miliarde, 588 de miliarde reprezinta defaulturi (adica plati din refinantari n.n.) si doar 22 de miliarde sint plati. Deci daca impartim cele 22 de miliarde (cit s-a platit in realitate n.n.) la datoria totala a Statelor Unite, care depaseste PIB-ul Statelor Unite in momentul de fata, in fine, haideti sa persupunem ca -l egaleaza,  pentru usurinta calculului, …

Radu Soviani : “Ar insemna vreo 1500 de ani …”      

Dorin Gidiu : Exact ! Deci americanii isi platesc datoriile in 1500 de ani ! Gresesc, nu si le platesc, ajung cu datoriile la nivelul considerat normal, undeva la 65% (din PIB n.n.).

Domnule Soviani, 1500 de ani ! Cine mai dreneaza credit catre economia reala.”

25.11.2010, Ec.Alin Ardelean / zonaeconomica.ro

THE MONEY SHOW 16.11.2010 by Radu Soviani

Preluat de Zonaeconomica.ro,

prin amabilitatea The Money Channel Tv

Sursa : webtv.money.ro

Sorin Cucerai discuta cu studenţii Facultăţii de Filosofie in cadrul unui curs, acum 4 ani, prin 2006, despre o ordine juridica economica si sociala  alternativă, o ordine a unor raporturi multiple de arbitraj pe scurt o ordine a Libertatii. Cum este posibilă o ordine economica si sociala în care indivizii îşi aleg în mod liber propriul arbitru al neînţelegerilor sau conflictelor dintre ei? In istorie exista nenumarate exemple. Statul pretinde că este în poziţia arbitrului absolut, unica sursă a justiţiei şi unicul ei administrator. În aceste condiţii ale constrângerii cine arbitrează între indivizi şi stat însuşi?
Extrem de obiectiv si de educativ cursul.
 
(daca intimpinati probleme la pornirea video materialului, dati refresh)
Despre autor :

Sorin Cucerai este specializat in filosofia moral-politica, el coordoneaza un seminar privat de filosofie politica a libertatii. Sorin Cucerai, se prezinta drept filosof independent subliniind faptul ca nu face din filosofie o activitate din care sa-si obtina veniturile.

Echipa Zonaeconomica.ro

“Sorin Cucerai cerceteaza problematica statului dintr-o perspectiva liberala moderata, pornind de la argumentele ca statul este un generator de risipa - intretine functionari care cheltuiesc banii altora in folos propriu si deruleaza programe ieftine pentru a mima economii pe care le valorifica tot in interes propriu. In concluzie, orice stat produce saracie prin simpla sa existenta… Statul sustine, in schimb, ca ofera servicii publice considerate de el utile si isi obliga cetatenii sa le finanteze sustinind ca stie mai bine decit cetatenii sai care sint serviciile de care ar trebui sa aiba nevoie.

Sorin Cucerai critica statul monopolist care deriva din restrictii privitoare la standardele de performanta. El demonstreaza ca orice monopol produce saracie si ajunge la concluzia ca << statul este cauza saraciei natiunilor si indivizilor…Si oricine sustine ca statul trebuie sa lupte impotriva saraciei este fie ipocrit fie ignorant.>>”  Sursa : www2.tvr.ro/inapoilaargument

“Adevărata problemă nu priveşte modalitatea de impozitare, progresivă sau proporţională,

ci acel aranjament fiscal care atentează cât mai puţin la proprietatea privată[...]

Opţiunea între cota unică şi impozitarea progresivă este, din punct de vedere ştiinţific,

absolut irelevantă. Natura problemei este exclusiv politică. Impozitul nu este o problemă

intrinsecă a economiei de piaţă ci, prin definiţie, una a sistemului politic.

Ştiinţa economică nu poate justifica niciun principiu al impozitării juste, şi nici nu poate „calcula”

un pretins „optim fiscal”, fără ruşinea de a degenera într-o cruntă butaforie.[...]“

Conf.Univ.Prof.Dr.Cosmin Marinescu

Conf.Univ.Dr.Cosmin Marinescu

Anul 2004 a fost momentul de graţie al naşterii cotei unice în România. Proiectată în laboratoarele politice ale defunctei Alianţe D.A., cota unică de impozitare a purtat, şi până în prezent, insigna de ultim bastion al politicilor economice de dreapta. Căci, pe fondul tumultos al crizei economice, păstrarea cotei unice era fluturată ca cel mai autentic (şi de dreapta) succes de politică economică. În acelaşi an 2004, în suplimentul economic al ziarului Ziua, Varujan Vosganian - care avea să devină mai apoi Ministru de Finanţe - îşi fixa condeiul asupra virtuţilor politicii fiscale liberale, una clădită pe şi în jurul regimului fiscal al cotei unice. În acel supliment economic, la sfârşit de martie 2004, publicam articolul intitulat „Cota unică de impozitare sau despre jumulirea gâştei”.

Extrasă din contextul politic al momentului, miza articolului era una de sorginte ştiinţifică. Atunci, ca şi mai târziu - în alte studii şi articole, am căutat să arăt de ce opţiunea pentru un anumit regim fiscal nu este şi nu poate fi una ştiinţifică, ci în esenţă o problemă politică. Avem nevoie, apoi, de înţelegerea încă unei idei esenţiale. Anume că regimul cotei unice de impozitare nu este, prin definiţie, fundamentul unei politici fiscale liberale. De fapt, „revoluţia” cotei unice din Centrul şi Estul Europei a fost asociată politicilor economice de dreapta pentru că, pe un fond comun de liberalizare şi concurenţă fiscală, adoptarea cotei unice a însemnat - în aproape toate cazurile - reducerea impozitării.

Cotă unică sau impozit progresiv? O falsă problemă…

În pasiunea tuturor dezbaterilor asupra naturii regimului fiscal, „specialiştii” au neglijat tocmai elementul esenţial: povara fiscală generală.

Adevărata problemă nu priveşte modalitatea de impozitare, progresivă sau proporţională, ci acel aranjament fiscal care atentează cât mai puţin la proprietatea privată. Opţiunea adevărată şi realistă - în viitorul apropiat - este între a avea impozite mai mari, adică un stat paternalist, lăbărţat de reflexe socialiste, sau impozite mai mici, adică un stat limitat la domnia legii şi a dreptului (de proprietate), care descătuşează libertatea economică şi, odată cu aceasta, prosperitatea.

Motivul revenirii mele pe tărâmul dezbaterii „cotă unică vs. impozit progresiv” ţine de lămurirea a două idei simple: 1) că o politică fiscală liberală nu poate fi decât o politică a impozitelor mici; 2) că virtuţile cotei unice de impozitare sunt, de fapt, virtuţile unei reduceri consistente a poverii fiscale.

Ştiinţa economică şi istoria ne demonstrează că impozitele mari şi redistribuirea avuţiei în societate nu au fost şi nu pot fi ancore ale prosperităţii economice. Nicio ţară nu şi-a clădit dezvoltarea, durabil, pe impozite mari. Să nu uităm că, în ultimele decenii, performanţele statului bunăstării din Europa Occidentală au însemnat tot mai palide rate de creştere economică, şomaj înalt, antreprenoriat modest şi, recent, aducerea sistemelor de asigurări sociale aproape în pragul colapsului.

Iar dacă ne întoarcem cu câteva sute de ani în urmă, adică foarte departe de tentaţiile actuale ale democraţiei, desluşim şi care este anatomia „politicii fiscale”. Pentru că atunci, J. B. Colbert, „trezorierul soare” al lui Ludovic al XIV-lea, nu se sfia să pună impozitarea pe acelaşi taler metaforic cu jumulirea gâştelor. O zicere de duh care trimite necondiţionat la adevărul despre stat şi impozit. Pe de o parte, adevărul că impozitul nu este un „schimb voluntar” între cetăţeni şi stat, ci însăşi instituţionalizarea coerciţiei statale. Pe de altă parte, adevărul că problema reală a oricărei dezbateri fiscale ţine mai degrabă de numărul penelor jumulite (nivelul general al impozitării), nu atât de modul de jumulire a gâştei (natura impozitării). Căci, indiferent dacă „jumulirea” se face uniform sau proporţional (în cotă unică), ceea ce este important ţine de şansele rămase gâştei contribuabile de a zbura, de a se dezvolta.

Opţiunea între cota unică şi impozitarea progresivă este, din punct de vedere ştiinţific, absolut irelevantă. Natura problemei este exclusiv politică. Impozitul nu este o problemă intrinsecă a economiei de piaţă ci, prin definiţie, una a sistemului politic. Ştiinţa economică nu poate justifica niciun principiu al impozitării juste, şi nici nu poate „calcula” un pretins „optim fiscal”, fără ruşinea de a degenera într-o cruntă butaforie. Statul este, după cum a demonstrat Ludwig von Mises, incompatibil cu principiile calculului economic de rentabilitate, deci şi cu ideea de „optim”.[...]

Citeste mai mult

Articolul de faţă a fost publicat iniţial în Forbes România, martie 2010.

Autor : Conf.Univ.Prof.Dr.Cosmin Marinescu

Preluat de zonaeconomica.ro prin amabilitatea CENTRULUI PENTRU ECONOMIE SI LIBERTATE / ecol.ro

Sursa : ecol.ro

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2010 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

Un tren de mare viteza (high-speed train) operat de compania feroviara germana Deutche Bahn, a facut prima trecere intre Franta si Marea Britanie, prin Tunelul Canalului Minecii.

Dincolo de eforturile imense ce se impun pentru dezvoltarea unei asemenea infrastructuri, daca s-ar proceda la conectarea Europei de Est la o asemenea infrastructura - si aici incluzind si autostrazile -  cu siguranta ca economia europeana ar avea o alta dinamica.

Insa nemtii sint constienti de acest lucru,  iar cu ocazia inaugurarii acestei rute Steffan Grees director de proiect la Deutche Bahn AG, citat de Bloomberg, a vorbit despre planurile companiei de a extinde acest tren de mare vitaza in toata Europa

In videoclip este surprinsa o intrare a trenului german de mare viteza intr-un tunel pe ruta Ingolstadt -Nürnberg.

Sursa video : youtube.com

În România, în prezent, viteza maximă care poate fi suportată de infrastructura feroviară, pe unele portiuni, este de 160 km la oră.  Viteza medie, cu care se circula, este undeva la 50 km la oră, iar cea maxima atinsa fiind de 140 km la oră, pentru trenurile de calatori, în timp ce trenurile de marfă merg cu o viteză medie de până la 40 km şi pot atinge un maxim de 80 km la oră.

Echipa Zonaeconomica.ro

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2010 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

Cei mai multi analisti atunci cind vorbesc despre deteriorarea lucrurilor, datorita efectelor cauzate de mentinerea tacita a unor sisteme aberante la nivelul institutiilor statului,  se refera la perioada unltimilor 20 de ani,  dar daca vom privi cu atentie vom observa ca noi, romanii,  ne-am creat un mod nenatural de subzistenta si ne-am complacut in acest sistem, cu mult inainte de 1989.

Sigur ca la aceasta ora  exista situatii mai mult sau mai putin similare, cam peste tot in lume, chiar si prin tarile mai dezvoltate, dar asi prefera sa privim spre ograda noastra.  

“Ajutor social”, subventii” si “stimulente” sint  termeni care nu exista in natura.

“Ajutor social” si “stimulente” sint termeni inventati, cu care opereaza un sistem inventat, pentru ca unii sa traiasca mai bine pe spinarea altora.

“Ajutoare”  si “stimulente” sint denumiri date unor operatiuni de transfer a resurselor luate de la mediul economic sanatos, catre elemente sau entitati care in general nu produc nimic, din diverse motive. (nu dsicutam motivele, unele poate sint intemeiate)

Dar adevarata problema este ca insasi statul face ca sa existe cit mai multe entitati care sa nu produca nimic, pentru care, din nou, sa apara necesitatea de a le subventiona si tot asa, creand un cerc vicios.  

Dar nu ar fi nici o problema daca acest lucru ar avea macar un rost in interiorul societatii, numai ca de-a lungul ultimilor 20-30 de ani se dovedeste ca patura populatiei cu activitate sanatoasa scade tot mai mult.     

Atunci care este rostul mentinerii unui asemenea sistem, care sustine un mod de subzistenta, a unei mici parti din populatie, bazat pe exploatarea muncii si a resurselor produse de populatia cu activitate sanatoasa?

Dar tot gratie unui principiu existent in natura, acela al actiunii si reactiunii, societatea cu activitate sanatoasa incearca sa se elibereze de acesti paraziti. 

Chiar si FMI şi Comisia Europeană au cerut Guvernului să renunţe la această formă de plată, (prin stimulente)considerată netransparentă şi generatoare de corupţie.

Toata lumea, din Romania, cunoaste celebra formula a celor de la finante ca : “nu exista firma corecta”, cu alte cuvinte “nimeni nu poate fi asa cum o cere codul fiscal”. Nici o data nu mi-a placut formula asta. Asta e formula standard rostita de cei din finante, ori de cite ori efectueaza controale. Asta e una dintre cele mai jignitoare fraze pe care poti sa i-o spui unui cetatean liber, in conditiie in care tu esti constient ca setul tau de legi este… asa cum este. Asta este o fraza specifica regimurilor lui Ceausescu sau a lui Hitler, in care oamenii singerosilor dictatori aminte-au oricui, ori de cite ori aveau ocazia, ca ei taie si spinzura fara oprelisti. De cite ori aud fraza asta imi amintesc de o poanta din armata.

Cei care au facut armata inainte de 89 isi aduc aminte de cum ii pune-au “veteranii” pe soldatii de ciclul intii sa pescuiasca in chiuveta cu o undita facuta dintr-un creion si o bucata de sfoară, iar dupa citeva minute le cere-au permisul de pescuit si evident ii pedepseau pentru faptul ca ”pescuiesc fara permis”.

Cam asa percepe populatia si agentii economici relatia finantelor cu societatea. 

Adica pe linga faptul ca ma aduci sa lucrez intr-un mediu guvernat de reguli imposibile prin care imi iei sub forma de taxe, aproape toti banii, in final ma mai si amendezi pentru ca “nu am fost in regula”.  

Pai daca nimeni nu se poate incadra inr-un asemenea set de reglementari, atunci care este rostul acestor legi, numite “Codul Fiscal”? 

In conceptul populatiei, cei de la finante sint exponentii din linia intii a unui intreg sistem aberant care trebuie restructurat din temelii, nu asa cum s-a facut in ultimii 20 de ani.

Cred ca toti romanii si in special cei de la finante  ar trebui sa se gandeasca intai daca nu cumva atitudinea lor de pana acum fata de munca, initiativa privata si proprietatea privata, are drept consecinta nivelul lor salarial scazut din prezent. 

Aceasta pare a fi cauza pentru care avem salariile pe care le avem, si traim asa cum traim.

14.10.2010, Bogdan Dragos / zonaeconomica.ro

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2010 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

Recapitulare

Care a fost ideea care a stat la baza emiterii obligațiunilor subprime ? Reducerea riscului prin diversificarea acestuia în cadrul unor pachete conținând mii de împrumuturi acordate unor indivizi diferiți.

Ce este un CDS ?  O poliță de asigurări. Ea devine valoroasă în momentul in care o obligațiune pe care o asigură ajunge  la valoare zero. Un bond subprime ajunge la valoare zero  dacă 7% din împrumuturile pe care le acoperă nu sunt onorate la scadență (default).

Cine a inventat primele CDS? Morgan Stanley, în anii ‘90.

Cu ce scop? De a proteja băncile cu expunere prea mare asupra unor clienți.

Cine e cumparatorul tipic de CDS? Cel ce vrea să se asigure împotriva unui eveniment (insolvențe) sau cel care anticipează un eveniment de acest gen și vrea să speculeze aceasta situație.

Cine e vânzătorul de CDS?  Asiguratorii (de tip AIG) sau chiar unele bănci de investiții de tip Lehman Brothers.

Cum au evoluat CDS-urile până la piața subprime?  începând cu anii 90, au fost emise astfel de polițe pentru mai multe tipuri de finanțări, cum ar fi pachete de credite având la bază leasing-uri de mașini, împrumuturi pentru finanțarea studiilor, etc.

Probleme inerente ale CDS-urilor - În principiu nu ar fi structural negative dacă prima de asigurare ar fi corelată cu riscul evenimentelor.

Încheiem secțiunea dedicata CDS-urilor precizând că după ce au înghițit primele plasamente de CDS, cei de la AIG FP s-au oprit în decursul a câteva luni, perioadă suficientă însă pentru a acumula peste $50 miliarde în împrumuturi subprime, asigurându-le în caz de neplată. Inițial pachetele de împrumuturi asigurate de AIG erau constituite doar în proporție de 2% din împrumuturi subprime, ulterior însă procentul ajungând la 95%. Se pare că, ceea ce a atras AIG in capcană a fost prima de asigurare anuală semnificativ mai mare, de la 0,2% la 2%, și faptul că nu și-au dat seama de fapt în ce investesc, ei considerând că își asumă același risc pe care și-l asumau de peste 10 ani. In realitate au devenit cel mai mare proprietar de obligațiuni subprime.

Nimeni nu știe cum au reușit cei de la Goldman Sachs să convingă AIG ca pentru câteva milioane de dolari pe an să își asume riscul de a plăti zeci de miliarde de dolari, în cazul în care împrumuturile sub-prime devin insolvente. Cert este însa că, totalul comisioanelor încasate de banca de investiții din vânzarea acestor produse s-a cifrat undeva în intervalul $1,5- $ 3mld.

15.09.2010,autor : Bogdan Herzog, analist economic, expert in piete financiare

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor 

La momentul 2005 pe piata americană a împrumuturilor ipotecare subprime actionau mai mulți actori:

Clientul subprime, în general din pătura mijlocie-săracă a Americii, doritor la rândul său să trăiască visul american, respectiv de a avea o casă, într-o zonă cât mai bună, două masini etc.

Subprime lender - compania care făcea împrumutul ipotecar ex. New Century Holdings. Împrumutul era ulterior vândut către:

O bancă de investitii - care împacheta la un loc mai multe mii de împrumuturi ipotecare pe baza căruia se lansa o obligatiune (un bond), vândută mai departe către:

Alte bănci de investitii, societăți de asigurări, fonduri de pensii, doritoare să investească într-un astfel de bond, care cel putin teoretic le conferea o redeventa fixa și un risc disipat - prin faptul că un singur bond avea la bază câteva mii de împrumuturi ipotecare, care cel putin in teorie erau improbabil să fie neplătite simultan

Prezentăm mai jos modelul unei astfel de obligatiuni  (bond) având la baza o serie de câteva mii de ipoteci:

În functie de împrumuturile ipotecare pe care le aveau la bază aceste „turnuri de datorii ipotecare” cum au fost denumite bondurile, au primit la rândul lor rating din partea unor agenții de genul Moody’s si Standard&Poors. Ratingurile Bondurilor variază la rândul lor de la AAA, cele mai bine structurate Bonduri, la BBB. Un bond BBB ar fi putut avea o componenta de genul celei de mai jos:

*În modelul de mai sus emigrantul aduce un credit history impecabil, însa de numai câtiva ani, constând într-un istoric al unei singure cărti de credit plătite însa întotdeauna la timp.

Ce a încercat să facă initial Mike Bury, și după el alți câtiva pioneri, Steve Eisman, Greg Lipman etc  ale căror actiuni sunt descrise într-un stil extrem de captivant în cartea lui Lewis, a fost să încerce să aleagă acele bonduri cu ratinguri foarte joase și să parieze ca la un moment dat, împrumuturile care stăteau la baza lor nu vor mai putea fi plătite. Inițial in anul 2005 aceste instrumente financiare nici măcar nu existau în cadrul pietei obligatiunilor ipotecare, ele au trebuit sa fie inventate, de fapt adaptate, de pe alte piețe de împrumuturi.Asa au apărut CDS (Credit Default Swaps)

10.09.2010,autor : Bogdan Herzog, analist economic, expert in piete financiare

Introducere

Prezentul articol își propune să abordeze și să explice instrumentele financiare derivate care au stat la baza crizei financiare din anul 2008. Articolul este continuarea unei conferințe susținute în luna Noiembrie 2008  împreună cu dl. prof. Univ. Silviu Cerna, membru in Consiliul de Administrație al BNR având aceeași temă, respectiv criza financiară globală.

Conferința respectivă în care prezentăm cauzele macro economice ale problemelor întâmpinate de economia americană și succesiv de economiile din restul lumii aborda destul de tangențial problema unor instrumente financiare precum CDS (Credit Default Swaps) sau CDO (Collateralized Debt Obligation) care au jucat totuși un rol extrem de important accentuând atât dimensiunea crizei, cât și durata acesteia. Ce sunt aceste instrumente, cine le-a creat, cu ce scop, cum au evoluat și care a fost mecanismul crizei  încercăm să analizam în cele de mai jos.

Înțelegerea mecanismelor financiare care au stat la baza crizei constituie o problemă de cultură economică. Această  cultură economică  o considerăm absolut necesară practicianului în insolvență, chiar și în Romania, acolo unde cadrul legal creează un regim favorizant pentru avocați, încurajați să devină practicieni în insolvență fără să mai fie supuși rigorilor unui examen de admitere in profesie, care să dovedească măcar o sumară competență în analiza unor fenomene economice și în analiza unor situații financiare.

Tocmai incapacitatea unor presupuși specialiști din importante instituții financiare a făcut ca o inflexiune de ciclu economic să degenereze în ceea mai profundă criză economică a lumii dezvoltate din ultimele decenii.

Istoricul și mecanismul crizei.  Instrumentele financiare derivate și rolul lor

2.1 CDS - Credit Default Swaps

În  elaborarea prezentului articol ne-am bazat pe conferința sus-amintită și pe cartea „The Big Short”, scrisă de Michael Lewis și apărută la editura Penguin în cursul acestui an. În carte, considerată de unii critici „cea mai bună carte de jurnalism financiar scrisă vreodată” Lewis urmărește traseul unor investitori care au anticipat disfuncționalitățile pieței cu 2-3 ani înainte de producerea crizei.

Investitorii care au detectat primii aceste disfuncționalități sunt în general persoane atipice cu o gândire contra-curentului, Mike Bury, de exemplu, fiind un medic asocial, care și-a dedicat timpul liber unui blog pe teme financiare, alegând acțiuni care, pronostica el, urmau sa crească în valoare. Treptat, blogul acestui om singuratic, care lucra ore suplimentare într-un spital din Cleveland a început sa fie urmărit de câțiva manageri de fonduri de investiții, în final aceștia fiind dispuși sa îi ofere lui Bury un portofoliu de câteva sute de milioane de dolari pentru investiții speculative. Alți, pionieri în domeniu, Steve Eisner sau Greg Lipman de exemplu, au la rândul lor o istorie de challenge a ideilor acceptate ca dogmă de către piață.

În anul 2005 Mike Bury a anticipat un colaps al pieței obligațiunilor ipotecare și a încercat pentru prima dată sa achiziționeze un instrument financiar care să îi permită să beneficieze de pe urma acestui viitor colaps anticipat. Analiza lui Bury se baza pe faptul că majoritatea  împrumuturilor ipotecare sub-prime nou emise  aveau o perioadă limitată în timp - de obicei primii doi ani - de dobânda promoțională , sub prețul pieței. De exemplu, dacă dobânda curentă la împrumuturile ipotecare era de 7,5%, dobânda pentru un împrumut nou-contractat în 2005, urma să fie pentru primii doi ani 5,5%, urmând ca după expirarea termenului promoțional, în 2007, dobânda să crească la nivelul normal de 7,5%. Odată ce acest lucru urma să se petreacă, anticipa Bury, mulți din clienții  subprime care  contractaseră împrumuturi nu vor mai putea face față ratelor lunare.

Pentru a putea specula această tendință anticipată, Bury a încercat să achiziționeze de pe piață un activ financiar care să îi confere o poziție de short împotriva pieței împrumuturilor ipotecare subprime.

Definiții

Subprime borrower - persoana care încheie un contract de credit cu o instituție de credit (mortgage lenders). Garanția este constituită printr-un contract de ipotecă asupra casei deținute de persoana respectivă. Clientul este considerat sub-prime (adică sub-standard) dacă veniturile sale și istoria sa de acredit îl califică între cei mai slabi 5%-29% din total aplicanți.

Subprime mortgate - credit ipotecar luat de un debitor sub-standard

Credit default - neplata unei datorii ajunse la scadență

Mortgage Bond - Obligațiune ipotecară, are la bază mai multe sute de împrumuturi ipotecare de diverse grade de risc, în ideea de a reduce riscul ca mai multe împrumuturi ipotecare să rămână neplătite simultan

ABS - Asset Based Security - Un activ financiar creat de o bancă care are la baza o garanție formată dintr-un grup de active

10.09.2010,autor : Bogdan Herzog, analist economic, expert in piete financiare

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor

Unde sint banii nostrii ? “where’s our money?” …………  “i dont know”.

“We want our money back ! “ zice Michael Moore tinind in miini un sac si fluturindu-l la intrarea in cladirea luxoasa a unei corporatii.

Aceastea sint citeva dintre uluitoarele replici din documentarul lui Michael Moore “Capitalism: A Love Story”

Documentarul lui Michael Moore, lansat in USA, in 23 Septembrie 2009 arunca o privire asupra crizei economice mondiale, a cauzelor ei si a imenselor sume de bani ajunse din buzunarele mici ale contribuabililor in cele mari si nesatioase ale institutiilor financiare private. Este vorba de “cel mai mare jaf din istoria tarii”,  prezentat in acest documentar in care personajul negativ este reprezentat de bancile mari si fondurile de investitii, care folosesc capitalul investitorilor pentru a-i favoriza pe cei de pe Wall Street, acei “putini si privilegiati”, in detrimentul americanilor simpli, de pe “Main Street” - strada principala a oamenilor de rand. “Capitalism: A Love Story” arunca o privire asupra relatiei dintre banci, politicieni si Departamentul Trezoreriei din SUA si incurajarea americanilor de rand care s-au imprumutat dincolo de capacitatea lor de plata, pentru a achizitiona locuinte si bunuri, si au creat premisele crizei financiare care a dus la somaj si la pierderea acestor locuinte si bunuri.

Cast: Michael Moore
Director: Michael Moore
Writer: Michael Moore
Studio: Overture Films