Conf.Dr.Ing.Nicoale Taran

De citeva saptamini, toata media romaneasca , cea de la ” putere ” si cea din ” opozitie “, popularizeaza cu o consecventa demna de o cauza mai buna ineptia premierului Emil Boc conform careia produsul intern brut a crescut in ultimul trimestru al anului trecut cu  0,1 % comparativ cu trimestrul precedent, iar in ipoteza ca aceasta crestere va continua si in primul trimestru din acest an, Romania va iesi din recesiune ! Am pus anterior semnul exclamarii, intrucit “silogismul” lui Emil Boc nu este valid oricum am judeca lucrurile, iar difuzarea sistematica in media romaneasca a unui asemenea fals intelectual, cu sau fara rea credinta, reprezinta o campanie de intoxicare si de imbecilizare fara precedent.  De ce ? Pentru ca se poate vorbi , in termeni statistici, de crestere economica doar daca, intru-un anumit an, produsul intern brut trimestrial creste in termeni  reali (in preturi constante) cel putin doua trimestre consecutive in raport cu aceeasi perioada din anul precedent. Daca acestă dublă  conditie nu este indeplinită , atunci nu se poate vorbi de crestere economica, ci de variatii ( dispersii) mai mult sau mai putin accentuate sau de recesiune , in cazul in care  variabila mentionata inregistreaza  valori mai mici intr-o perioada de doua trimester consecutive in raport cu aceeasi perioada din anul anterior momentului evaluarii. In ce situatie se afla, deci,  Romania din acest punct de vedere ? Conform procedurii standard mentionate anterior, in 2010  produsul intern brut din Romania a scazut in termeni reali cu 1,3% comparativ cu 2009. Mai mult, acesta RECESIUNE comparativ cu anul precedent a fost evidentiata de Institutul National de Statistica in fiecare din trimestrele anului 2010. In termeni reali , deci , produsul intern brut trimestrial din Romania a scazut sistematic in 2010 comparativ cu valorile similare ale acestei variabile inregistrate in  2009. Folosind limbajul statisticienilor, in anul 2010 toti indicii Q/Q-4 ai produsului intern brut au fost subunitari in cazul Romaniei, astfel incit in trimestrul IV din 2010 indicele PIB Q/Q-4 a inregistrat valoarea de 0,994 . In termeni reali, deci, produsului intern brut din  trimestrul IV al anului 2010 ( Q) a scazut cu 0,6% in raport cu valoarea aceluiasi indicator in trimestrul IV al anului 2009 (Q-4). Iubita noastra tara se afla , deci , la 1 ianuarie 2011 in plina RECESIUNE : nici vorbă de o posibila crestere economica in perioada 1 octombrie 2010 - 31 martie 2011 ! In acest context , este evidenta ineptia pusa in circulatie de Emil Boc , cu concursul unei prese interesate, inepte sau adormite si al unei asa - zise societati civile incapabile sa reactioneze .  Pentru ca , PRIN DEFINITIE, indicii trimestriali ai produsului intern brut calculati in raport cu perioade similare din anul precedent ( Q/ Q-4) si indicii ajustati sezonieri , respectiv  indicii  aceluiasi indicator AJUSTATI in raport cu trimestrul precedent pentru  acelasi numar de zile lucratoare( Q/Q-1) nu sunt echivalenti, nu au nici acelasi divizor comun si nici acelasi multiplu comun. Este adevarat ca valorile pozitive ale variabilelor ajustate sezonier Q/Q-1 reflecta tendinte si oportunitati de crestere economica, dar cuantificarea VALIDA a cresterii economice implica in mod necesar utilizarea unor indicatori de tip Q/Q-4 , nefiind posibila in nici un caz substituirea acestora prin indicatori de tip Q/Q-1.   Din acest motiv, asa ceva nu s-a intimplat deocamdata nici in UE, nici in SUA si nici in alte tari. Dar la noi ” democratia ” este ” originala” , numararea voturilor in Parlament se face la fel ca si in capodopera ” O scrisoare pierduta “, iar media nu sanctioneaza decit foarte rar ineptiile mai marilor zilei. Dar , poate că eu sunt prea exigent atunci cind incriminez analfabetismul in materie de macroeconomie al premierului BOC. Pentru ca, daca imi amintesc bine, politicienii romani sunt capabili de ineptii cu mult mai mari. Va mai amintiti de “originala ” formula chimica a apei propusa de Adrian Sevarin acum citiva ani ? Dar daca renuntam la o minima exigenta in ceea ce priveste competenta si conduita celor care ne conduc , daca vom accepta sa fim guvernati de analfabeti si de cleptocrați, atunci va trebui sa ne asumam si cosecintele acestei lasitati mioritice: mizeria si neputinta…

Timisoara 29.03.2011, autor : Conf.Dr.Ing.Nicoale Taran

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved

Conf.Dr.Ing.Nicolae Taran

Dupa cum este cunoscut, Romania a fost profund afectata in ultimile doua decenii de ritmul alert al transformarilor  politice si  economice  aferente  procesului  de integrare in  Uniunea Europeana si in  NATO , de intensificarea globalizarii economice si de o serie de mutatii  endogene de natura politica. economica ,sociala si culturala. Drept urmare,  populatia Romaniei  a scazut cu 7,4 % in perioada 1989  - 2010, iar  populatia  ocupata (forta de munca ) ,  cu 18,4% . Pe de alta parte, produsul intern brut nominal (calculate prin metoda paritatii puterii de cumparare) a crescut in aceeasi perioada cu 88,3% . In sfirsit, rezervele de combustibili fosili s-au redus semnificativ in perioada mentionata (Tabelul 1).

 In acest context, pot fi identificate urmatoarele  consecinte nefavorabile si riscuri pe termen lung determinate de  mutatiilor interne si externe care au afectat Romania in ultimile doua decenii :

- declinul demografic ;

- diminuarea absoluta si relativa, respectiv ineficacitatea alocativa si ineficienta productiva a fortei de munca comparativ cu performantele economice  ale Uniunii Europeane ;

- diminuarea populatiei scolare si inadecvarea structural -  calitativa a  invatamintului in raport cu cerintele pietei fortei de munca.

 Declinul demografic din Romania , care s-a declansat in 1991, este un fenomen fara precedent in istoria ultimului secol. Asa cum rezulta din scenariul prezentat in Tabelul 2, acest factor recesiv implica, cu o mare probabilitate, urmatoarele riscuri majore  pe termen mediu si  lung :

-  diminuarea si imbatrinirea populatiei ;

-  diminuarea si imbatrinirea fortei de munca ;

- accentuarea migratiei  externe a tinerilor si a fortei de munca calificate.

In ceea ce priveste diminuarea asoluta si relativa, respectiv ineficacitatea si  ineficienta fortei de munca din Romania in ultimile doua decenii, aceasta disfunctii strucural  - calitative majore sunt foarte  clar reflectate de valorile variabilelor  din Tabelul 1 si Tabelul 3.

Astfel, asa cum rezulta din Tabelul 1, populatia ocupata din Romania a scazut in perioada 1989 - 2010 cu aproape doua milioane de persoane. Din acest motiv, ponderea fortei de munca sau a populatiei ocupate in totalul populatiei a scazut in perioada mentionata cu 5,3 % . Din acelasi motiv, ponderea populatiei ocupate in totalul populatiei din Romania era anul trecut  mai mica cu 3,5 % decit valoarea din 2009  a acestui indicator in Uniunea Europeana (Tabelul 3). In al doilea rind, datele din Tabelul 3 indica o disproportie flagranta intre valoarea medie a produsului intern brut /locuitor din Uniunea Europeana si valoarea aceluiasi indicator in cazul Romaniei ( 30368  versus 11766 dolari/locuitor). Tot din Tabelul 3 rezulta foarte clar ca aceasta disproportie dramatica  implica urmatoarele cauze :

- ineficacitate alocativa ( excesul de fota de munca din sectoarele primare si penuria de forta de munca din secorul tertiar al economiei Romaniei comparativ cu structura sectoriala a fortei de munca din Uniunea Europeana) ;

- ineficienta productiva ( productivitatea redusa a fortei de munca din sectoarele primare si tertiare ale economiei romanesti comparativ cu nivelul acestor indicatori  in cazul Uniunii Europene).

Nu in ultimul rind, diminuarea numarului de elevi si de studenti si inadecvarea structural - calitativa a invatamintului romanesc  la cerintele pietei fortei de munca din ultimele doua decenii reprezinta  o consecinta nefavorabila cu impact strategic  a mutatiilor determinate de procesul globalizarii politice si economice . Astfel, din datele prezentate in Tabelul 4 rezulta ca in perioada 1991 - 2009 numarul de elevi din Romania a scazut cu 32 % , numarul de studenti  a crescut de 4,6 ori , iar numarul de profesori din universitati a crescut de 2,3 ori !

In sfirsit, reducerea cu doua treimi a ponderii  studentilor din universitatile tehnice in perioada 1991 - 2009 , reducerea la jumatate a ponderii studentilor din universitatile de medicina , respective masificarea invatamintului universitar prin cresterea de aproape opt ori a ponderii studentilor din invatamintul economic si de sapte ori a studentilor din facultatile de stiinte juridic reprezinta efecte evidente al inadecvarii structural - calitative a invatamintului  la cerintele social - economice din Romania.

In aceste conditii, disfunctiile demografice, economice si educationale din Romania ultimelor doua decenii - disfunctii determinate in mare masura de turbulentele procesului de globalizare politica si econimica -  reprezinta, cel putin deocamdata, probleme reziduale. Evident, tergiversarea solutionarii acestor probleme de catre oficialitati si societatea civila implica consecinte dramatice si costuri prohibitive, doarece resursele umane vor deveni in scurt timp tot mai rare, iar costul calificarii acestora tot mai mare.

Surse de date :

Fondul Monetar International.

Banca Mondiala.

CIA - The World Factbook.

Institutul National de Statistica al Romaniei.

Lucrarea reprezinta succint ideile prezentate in cadrul confrintei - dezbatere organizate de Decanatul FEEA in 17 martie 2011. 

Timisoara 22.03.2011, autor : Conf.Dr.Ing.Nicoae Taran 

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved 

Conf.UnivDr.Ing.Nicolae Taran

A aparut buletinul statistic INS pe luna decembrie 2010. Din pacate, in acest document nu se comunica valoarea anuala a produsului intern brut. Va trebui sa mai asteptam , deci, citeva zile pina cind valoarea acestui indicator va fi comunicata printr-o conferinta speciala de presa a INS. Totusi, chiar si fara sa stim valoarea PIB-ului ,din datele publicate rezulta ca situatia economica s-a agravat anul trecut in tara noastra, deoarece in luna decembrie numarul de angajati a scazut cu 45000 fata de luna precedenta (!). Acest colaps de pe piata fortei de munca este fara precedent chiar daca ne raportam la perioada septembrie 2008 - decembrie 2010, perioada in care numarul de salariati a acazut de la 4,834 milioane la 4,101 milioane ( o medie lunara de 27000 de concedieri). Pe de alta parte, cresterea asimptotica a cheltuielilor statului si a autoritatilor locale reprezinta un alt facor major de risc pentru Romania.. Astfel , in anul trecut cheltuielile statului, ale autoritatilor locale si costul pensiilor au insumat valoarea record de 186,5 miliarde de lei, in timp ce anul 2009 valoarea nominala a acestor cheltuieli era de numai 155 de miliarde lei. Majorarea cu 20% a cheltuielior publice din administratie si asigurarile sociale indica fara echivoc ca banii ” economisiti ” prin amputarea dramatica a salariilor din sectorul public au fost ” compensati ” prin cheltuieli INUTILE care au necesitat imprumuturi interne si externe uriase. Intr-o tara democratica aceasta maniera iresponsabila de cheltuire a banului public ar fi determinat schimbarea guvernului vinovat de risipirea resurselor. Dar la noi , se pare, aproape nimeni nu a sezizat aceasta disonanța evidenta intre amputarea dramatica a salariilor bugetarilor si cresterea asimptotica a cheltuielilor publice. De ce oare ? Pentru ca partidele de opozitie sunt lipsite de credibilitate, iar actuala putere s-a baricadat in spatele unui centralism patologic de tip CLEPTOCRATIC.

din Timisoara, pentru zonaeconomica.ro, dr. ing. Nicolae Țăran

18.03.2011, Nicolae Taran

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved 

>

Sursa : webtv.money.ro

24.02.2011, Echipa Zonaeconomica.ro

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved

Conf.Univ.Dr.Ing.Nicolae Taran

Asa cum era de asteptat, criza economica din tara noastra se agraveaza. Cauzele actualei situatii sunt numeroase, dar cele mai importante ar fi urmatoarele:

a. Cresterea nesustenabila a deficitelor bugetare incepind cu 2007;

b. Cresterea cu aproximativ o terime a sarcinii fiscale totale in perioada 2009-2010.

Aceaste decizii aberante au determinat o accentuare nesustenabila a consumului in perioada 2005-2008 si o prabusire a pietelor si a puteriii de cumparare dupa 2008.

Drept urmare, in ultimile 27 de luni s-au pierdut aproape un milion de locuri de munca, salariul mediu a ajuns la 250 de euro pe luna, iar pensia medie la 160 de europe luna. Mai mult, numarul de salariati din economie a scazut pina la pragul critic de 4 100 000. Este evident ca Romania este in acest context foarte aproape de un colaps economic , politic si social fara precedent.
Daca nu se vor crea rapid locuri de munca, saracia va deveni insuportabila.

Daca nu se vor crea rapid locuri de munca, saracia va deveni insuportabila.Cred ca aceasta este problema problemelor : crearea de locuri de munca. In mod evident, crearea de locuri de munca implica o inevitabila reducere a impozitelor, a birocratiei si a coruptiei. Pe de alta parte, rdeucerea birocratiei si limitarea coruptiei nu pot fi realizate in conditiile actualului CENTRALISM PATOLOGIC impus de guvernarea Basescu - Boc.

Datorita acestui centralism patologic in Bucuresti si in apropiere exista aproape un milion de salariati , iar in restul tarii doar 3, 1 milioane de salariati. Dar , din pacate, nu numai aceasta segregare a resurselor umane este nociva, ci mai ales necompetitivitatea flagranta a zonei Bucuresti - Ilfov in raport cu restul tarii.

Astfel, in primele opt luni din anul trecut exporturile per salariat au fost in zona Bucuresti - Ilfov de 4.400 de euro , comparativ cu 6.000 de euro in restul tarii ! Ca sa nu mai vorbim de cele mai competitive judete ale Romaniei, Argesul, Timisul si Aradul, unde in aceeasi perioada valoarea exporturilor pe salariat a fost de 14.500 de euro, 9.700 de euro si 9.200 de euro ! Pe de alta parte, apetitul pentru importuri al zonei Bucuresti - Ilfov este deosebit de nociv pentru Romania, in conditiile in care in aceeasi perioada a anului trecut importurile pe salariat au fost in zona mentionata de 11.200 de euro , fata de numai 6.100 in restul tarii ! Drept urmare, deficitul comercial al zonei Bucuresti - Ilfov a fost anul trecut cu aproape 9 % mai mare decit deficitul comercial al Romaniei.

In judetele Calarasi, Teleorman si Giurgiu exista in medie NOUA locuitori pentru fiecare salariat.

In sfirsit, trebuie mentionat ca centralismul patologic al Bucurestiului a determinat desertificarea economica mai ales a judetelor situate in vecinatatea Bucurestiului. Ma refer la judetele Calarasi, Teleorman si Giurgiu, unde exista in medie NOUA locuitori pentru fiecare salariat ! Dar oare cum supravietuiesc locuitorii acestor judete , daca salariile medii sunt de aproximatic 210 euro pe luna , iar pensiile de numai 150 de euro pe luna ? Este evident ca acest centralism patologic al actualei guvernari reprezinta un factor distructiv care trebuie anihilat prin REGIONALIZAREA Romaniei. Pina nu este prea tirziu ! In caz contrar, Romania va fi guvernata de creditorii ei externi: multinationalele din economia reala si cea financiara, respectiv FMI-ul. Aceasta este situatia. Daca actualii politicieni din Parlament , Guvern si intelectualii neinregimentati nu vor reusi sa anihileze CLEPTOCRATIA care conduce acum Romania, tara noastra va intra in faliment financiar, politic si social Cred ca nu mai este nimic de adaugat…
din Timisoara, pentru zonaeconomica.ro

Cu respect, dr. ing. Nicolae Țăran

08.02.2011, Nicolae Taran

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved 

Prof.Univ.Victor Neumann

[14] Punctul 13 din Proclamaţia de la Islaz - împroprietărirea ţăranilor - fusese singura revendicare atractivă pentru masa de ascultători ai lui Ioan Heliade Rădulescu adunată pe Cîmpia de la Islaz.
[15] Oswald Spengler, Declinul Occidentului, traducere de Ioan Lascu, Editura Beladi, Craiova, 1996.
[16] Cf. Ralf Dahrendorf, După 1989. Morală, revoluţie şi societate civilă, traducere de Mona Antohi, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001.
(Textul acesta este în curs de apariţie într-un volum colectiv despre istoria şi cultura României, Editura POLIROM, Iaşi, 2009; un fragment a fost publicat sub titlul “Elitele şi problema modernizării României”, în Viaţa Românească, 8-9, 2009, pp.11-19).
 

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved 

“…atunci cind cei condusi CRED in HARUL conducatorului lor,

este evident ca acestia accepta neconditionat deciziile acestui conducator.”

Conf.Univ.Dr.Ing.Nicolae Taran

Conf.Univ.Dr.Ing.Nicolae Taran

In teoria politica , in sociologie si in teoria managementului, puterea este un concept care a determinat si va determina nenumarate controverse. In acest context, puterea este definita , in sens foarte general , drept capacitatea unor persoane sau institutii de a afecta prin anumite mijloace atitudinile si actiunile altor persoane sau institutii. Din acest punct de vedere, exercitarea  puterii implica  asentiment ( consimtamint ,supunere ) sau, in caz contrar,  utilizarea unor mijloace de costringere violente sau nonviolente, legitime sau nelegitime.  Din aceasta perspectiva, exista o idee aproape unanim acceptata in politologie, sociologie sau in teoria managementului: exercitarea puterii, intr-o forma sau alta este o conditie necesara in ceea ce priveste existenta pe termen lung a unor colectivitati umane. Cu alte cuvinte, existenta sociala implica in mod necesar relatii asimetrice de putere intre persoane si grupuri, respectiv o distributie inegala a puterii intre persoane si grupuri. Pe de alta parte, marxistii , libertarienii si anarhistii contesta vehemant necesitatea distributiei inegale a puterii si a autoritatii ( conceptul de autoritate implica asentiment in ceea ce priveste utilizarea coercitiei). In ceea ce priveste libertarienii si liberalii conservatori , a existat si exista inca un triumfalism pseudostiintific de tip Newton - Darwin in ceea ce priveste postularea asertiunii că prin ” alegeri democratice ” sau ” piete libere “sunt posibile decizii colective care sa determine  o eliberare de facto a persoanelor de ” tirania ” statului sau a companiilor.
Dupa parerea mea, actualele conceptii despre putere din lumea stiintifica occidentala si nu numai sunt mai degraba ideologice si nu stiintifice. Pentru ca in urma cu patru decenii Keneth Arrow, un savant ai caror parinti au fost evrei care s-au nascut in Romania, a demonstrat ca nu poate exista o forma democratica de elaborare a unor decizii colective care sa fie compatibile cu ansambluri complexe de optiuni  individuale divergente. Cu alte cuvinte, prin ” alegeri libere ” nu pot fi adoptate decizii care sa fie pe placul tuturor votantilor. Ceea ce reprezinta, incontestabil , un adevar intuitiv. Keneth Arrow demonstreaza stiintific, deci, ca  deciziile cele mai bune pentru interesele si aspiratiile colectivitatilor umane le pot lua doar anumiti conducatori si nu grupuri de persoane sau ” conduceri colective”. Pe de alta parte, cu citiva ani mai devreme, Kurt Godel, exceptionalul matemtician de origine austriaca, demolase mitul omnipotentei cunoasterii stiintifice prin celebrele sale teoreme de incompletitudine. Drept urmare, nu are nici un rost să mai credem ca pot exista Constitutii sau legi perfect valide, care in virtutea acestei utopii ar trebui respectate cu religiozitate ! In sfirsit , mai recent, John Nasbit a demonstrat ca promovarea interesului individual in detrimentul celui colectiv pe ” pietele libere ” determină o inevitabila alocare neeficienta a resurselor.
In concluzie, triumfalismul stiintific de tip iluminist a detrminat nenumarate esecuri si erezii stiintifice in ultimul secol. S-a dovedit, desi nu ar fi fost nevoie, ca divortul STIINTA - RELIGIE este mai degraba o tragedie , decit ” progres al cunoasterii “. Dupa parerea mea puterea oamenilor ( in calitate de conducatori, artisti, intelectuali, părinti, preoti,profesori, politicieni,fermieri si asa mai departe )  este, inainte de orice, un HAR, un DAR de la DUMNEZEU. Iar cei care au fost inzestrati cu acest HAR, ar trebui sa-l daruiasca si ei celorlalti semeni. Nici o teorie contractualista sau utilitarista a puterii nu valoreaza doi bani in raport cu acest adevar care tine de bunul simt. Oare nu este cumva conducatorul de tip carismatic definit de Max Weber  un conducator dotat cu HAR ? Iar atunci cind cei condusi CRED in HARUL conducatorului lor, este evident ca acestia accepta neconditionat deciziile acestui conducator. De aici si responsabilitatile morale recurente: conduita  conducatorilor implica discernamint si echitate, iar conduita celor condusi implica supunere si constinciozitate. ” Pietele libere ” , ” Democratia liberala ” , normele juridice si  conduitele contractuale reprezinta mijloace mai mult sau mai putin eficiente de promovare a INTERESELOR  de factura materiala. Dar relatia dintre un conducator inzestrat cu HAR si cei care ACCEPTA si PRETUIESC acest HAR  este cu totul altceva. HARUL conducatorilor se transmite  celor condusi prin CREDINTA, IUBIRE, SACRIFICIU, SMERENIE si VENERATIE. Pacat ca cei care scriu manuale de management nu stiu sau au uitat toate astea ! Mare pacat ! Pentru ca Omul nu este doar o fiinta care are o  RATIONALITATE LIMITATA si anumite INTERESE de natura utilitara. Omul este cu mult mai mult de atit. Inainte de orice, Omul este o fiinta care CREDE si care IUBESTE. Desigur , ar fi absurd sa excludem dimensiunea rationala a fiintei umane, ca sa zic asa. Dar a defini fiinta umana doar prin COGITO ERGO SUM este acelasi lucru ca si cum ai inlocui icoana MINTUITORULUI IISUS HRISTOS printr-o caricatura ! Sa-mi fie iertata comparația !

Din Timisoara, pentru zonaeconomica.ro,

Conf.Univ.Dr.Ing.Nicolae Țăran, Catedra de Management, Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor, Universitatea de Vest Timisoara

20.01.2011, autor : Conf.Univ.Dr.Ing.Nicolae Țăran

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved 

Geneza Romaniei moderne

Prof.Univ.Victor Neumann

Cît priveşte Moldova şi Valahia, izvoarele culturale franceze au fost acelea care au influenţat procesul de formare al statalităţii moderne. Franţa a jucat un rol-cheie în construcţia statului modern românesc, respectiv, în recunoaşterea internaţională a acestuia la 1859 şi la 1918. Este ştiut însă că Marea Revoluţie Franceză s-a preocupat de extensia socială a naţiunii, de recunoaşterea drepturilor juridice şi civice ale fiecărui individ, de promovarea libertăţii şi egalităţii, ceea ce a contribuit la formularea, explicarea şi asumarea cultural-juridică a noţiunii de cetăţenie. Citoyenneté a fost conceptul-cheie în jurul căruia s-a coagulat identitatea social-politică, adică naţiunea franceză modernă şi contemporană. Deoarece limba franceză a fost relativ repede şi bine însuşită de elitele româneşti, s-a răspîndit opinia conform căreia România e o ţară francofonă, Bucureştiul e “micul Paris”, iar identitatea naţională e una îndatorată modelului francez[6]. Într-adevăr, mesajele Revoluţiei Franceze au avut un oarecare ecou în Principatele Române, motivînd dorinţa elitelor de a înnoi sistemul politic. În contextul în care o mare parte a intelighenţiei române a studiat la Paris, iar Franţa a contribuit la recunoaşterea internaţională a Unirii Principatelor, firesc era ca România să preia de la aceasta legislaţii, construcţii instituţionale, principii filozofico-pedagogice şi cultura identităţii statal-politice. De ce nu s-a întîmplat astfel? De ce naţiunea română nu a devenit una civică, aidoma celei franceze? De ce colectivitatea română a fost şi mai e definită prin noţiunile de neam, popor, etnie, termeni ce trimit la istorie, tradiţie şi cultură şi nu prin acelea de emancipare, libertate individuală, egalitate socială - ca în cazul Franţei? De ce naţiunea română e o naţiune culturală şi nu o naţiune a cetăţenilor, aşa cum e cea franceză? De ce un segment social reprezentînd majoritatea României a fost ignorat sau exclus de la treburile publice? Cum se explică absenţa binelui de obşte din idealurile şi comportamentele intelectuale şi politice româneşti? Dar complexele de superioritate ori inferioritate faţă de “străin”, faţă de “celălalt”?
Modernizarea românească privea mai ales elitele şi mai puţin masa populaţiei. Chiar şi modul de a gîndi al vîrfurilor culturale şi politice era rareori similar celui occidental. Reformele europene au coabitat pe tot parcursul secolului al XIX-lea cu practicile vechii administraţii. Justiţia combina legile inspirate de reformele iluministe occidentale cu recomandările derivînd din textele religioase. Cultura politică a paşoptiştilor români substituia noţiunile fundamentale de libertate şi egalitate promovate de Marea Revoluţie Franceză cu acelea de “dreptate” şi “frăţie”[7]. Libertatea presupunea formarea calităţilor individului, autoconducere, responsabilitate, capacitatea de a reflecta şi de a decide. În locul unei culturi individuale bazate pe libertate în sensul conferit noţiunii de cultura iluminist-occidentală, gîndirea politică românească a preferat vechea cultură colectivă sau, în cel mai fericit caz, orientarea ambivalentă. În  felul acesta, ea şi-a diminuat şansele unei rapide şi eficiente modernizări sociale. Inspirată de biserica bizantină, cultura colectivă a amînat participarea celor mulţi la treburile publice.
Absenţa contractului social, inexistenţa opţiunii politico-economice alternative, ordonarea vieţii în funcţie de tradiţiile colectivităţii şi nu în funcţie de alegerile individuale au întîrziat modernizarea şi integrarea europeană a societăţii româneşti[8]. Formarea gîndirii politice utile modernizării şi promovării democraţiei era aproape imposibil de imaginat în contextul în care România avusese pînă la mijlocul veacului al XX-lea o populaţie majoritar rurală, exclusă de la treburile publice. În epoca formării statului naţional, idealul vechii boierimi se exprima prin dorinţa acesteia de a-şi trimite copiii la studii în Occident şi de a-şi păstra influenţa asupra noii clase politice. Purtînd însemnele unei distincţii faţă de majoritatea locuitorilor ţării, noua elită va formula programele politice paşoptiste şi postpaşoptiste în acord cu propriile viziuni şi cu interesele familiilor din care provenea. Ea avea să reprezinte o categorie socială familiarizată cu valorile occidentale, una care va cocheta cu ideea de Europa şi cu promovarea principiilor europene în cultura română. Aceeaşi elită va încerca să adapteze mesajele Vestului la condiţiile Estului, evitînd o despărţire bruscă de Vechiul Regim. Ea va motiva ignorarea drepturilor individuale prin subsumarea intereselor particulare idealului colectiv, iar pe acesta din urmă îl va defini drept ideal naţional.
Pe de altă parte, prin comportamentul ei, amintita elită ne invită să vedem cum anume şi-au făcut loc în viaţa publică delimitările pe criterii sociale, cultural-religioase şi economice; de ce ţărănimea României nu a beneficiat de o instrucţie alternativă, de una necesară emancipării; de ce societatea oamenilor simpli nu a avut la îndemînă o justiţie corectă, respectiv, de ce nu a funcţionat o egalitate a cetăţenilor în faţa legii; de ce pe parcursul unui secol de la începutul modernizării a fost ignorată urbanizarea satului, instrucţia în temeiul normelor civice, formarea limbajelor social-politice moderne şi a conştiinţei critice.
Într-unul din viitoarele răspunsuri privind locul României şi genul relaţiilor şi înrudirilor ei cu Europa vor trebui luate în considerare diversitatea influenţelor: bizantină, sud-slavă, turcă, rusă, austriacă, germană şi franceză. Adică tot ceea ce a concurat la geneza unei culturi identitare cu vocaţie creativă. Situarea românilor între Orient şi Occident a contribuit la geneza unor valoroase opere literare, artistice, ştiinţifice şi chiar a unor curente de avangardă pentru cultura Europei şi pentru cultura universală. Pe de altă parte, multiplele influenţe invocate au creat ambivalenţe ce se puteau regăsi într-una şi aceeaşi idee naţională, dar şi categorii sociale şi culturi comunitare situate la poli opuşi, împiedicînd adaptarea României la standardele identitar-politice ale Europei.
Contradicţiile dintre ortodocşi şi greco-catolici, dintre creştini şi evrei, dintre români şi maghiari au izvorît nu numai din insuficienta deschidere spre alteritate, ci şi din neînţelegerea bogăţiei vieţii spirituale şi culturale locale, din limitările autoimpuse de cultura naţională coagulată în jurul unui singur grup etnic şi a unei singure confesiuni religioase. De exemplu, interzicerea Bisericii Greco-Catolice în anii comunismului nu e doar consecinţa regimului totalitar instaurat de Moscova, ci şi urmarea unei îndelungate polemici interconfesionale şi a unei marginalizări a acestei biserici minoritare în perioada interbelică de către intelighenţia română laică şi religioasă ori de majoritatea societăţii. Parţial, aşa s-au motivat şi înstăpînit o parte din polemicile dramatice, din ideologiile extreme şi din partizanatele comunitare. Desprinderea de vechiul habitat a generat numeroase ambivalenţe, dar ele nu au fost exploatate în favoarea societăţii în ansamblul său ori nu au fost asumate cu scopul ieşirii de sub servituţile comunitariste. Ceea ce atrage atenţia celui interesat de diagnosticarea României moderne este faptul că amalgamul de valori dintr-un stat situat între Orient şi Occident nu a presupus, cum ar fi fost firesc, deschidere spre alteritate, formarea personalităţii individului, recunoaşterea diversităţilor regionale, sociale, lingvistice şi religioase.
Conservarea elementelor medievale în administraţie şi asimilarea superficială a modelelor culturale ale Occidentului modern au condus la o stare de tensiune. O demonstrează  punerea laolaltă a două seturi de valori adesea incompatibile. Relaţiile de supuşenie oriental-medievale nu s-au putut armoniza cu normele civice ale lumii moderne, aşa cum au fost definite acestea în epoca Renaşterii şi Reformei. Construcţia conştiinţei colective româneşti trebuie urmărită începînd cu secolul al XVIII-lea, deşi naţiunea în sens de statalitate debutează abia la 1859, reconfigurîndu-se şi îmbogăţindu-se prin unirea Transilvaniei, Banatului, Basarabiei şi Bucovinei cu Vechiul Regat  în 1918. Cînd explicăm geneza şi evoluţia României moderne trebuie să avem în vedere faptul că formarea conştiinţei naţionale se petrece în Transilvania secolului al XVIII-lea, unde cadrul politic, administrativ, religios şi pedagogic a fost creat de Habsburgi şi era mai avansat decît acela creat de turci; că emanciparea socială şi mai apoi naţională iniţiată de românii greco-catolici din Transilvania avusese loc într-un moment în care Moldova şi Valahia erau conduse de domni fanarioţi, o “burghezie greacă şi ortodoxă din Istanbul”, “deplin integrată în lumea musulmano-otomană” şi care îşi exprimase rezerva în legătură cu obţinerea independeţei Principatelor faţă de Turcia[9].
Potrivit observaţiei istoricului I. Tóth Zoltán[10], predecesori precum Dimitrie Cantemir nu întrezăriseră rostul politic al romanităţii, invocarea ei neputînd influenţa “pravoslavnicele interese bizantine ale Petersburgului”. Aşa se explică de ce apariţia mişcărilor politice româneşti se petrece în Transilvania şi de ce aceasta are loc mai ales ca urmare a iniţiativelor religioase, educative şi instituţionale ale Vienei. Teoria daco-romană apare într-un cadru administrativ permisiv (acela creat de Habsburgi), fiind formulată în scopul propagării şi trezirii conştiinţei apartenenţei românilor la acelaşi grup cultural-lingvistic. Mai tîrziu, respectiva teorie a fost folosită pentru afirmarea ideii etnonaţionale. Exprimată graţie intelectualilor Şcolii ardelene, ea se va răspîndi dincolo de Carpaţi şi va juca în secolul al XIX-lea un rol politic în eliberarea Moldovei şi Valahiei de sub stăpînirea turco-fanariotă[11].
Transilvănenii diseminează modelul central-european, dar demersul lor contribuie la multiplicarea ambivalenţelor culturale româneşti. Ei provin - mă refer la transilvănenii iluminişti-romantici ai sfîrşitului de secol al XVIII-lea şi ai începutului de secol al XIX-lea - dintr-o lume aşezată cu faţa spre Occident, din mediile greco-catolice, subordonate Bisericii Romei. Atunci cînd trec Carpaţii, ei se inserează într-o lume încă mult îndatorată Orientului. Într-un asemenea context de mobilităţi şi amalgamări de orientări intelectuale se produce cea dintîi ruptură de modul de viaţă medieval, de tipul de relaţii social-politice dominante în Europa de Sud-Est. Florian Aaron înfiinţează şcoala românească de la Goleşti şi scrie o istorie a Ţării Rumâneşti[12] în trei volume (1836-1839). Gheorghe Lazăr transformă şcoala de la Sfîntul Sava dintr-una grecească într-una românească. Ioan Maiorescu, Alexandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Simion Bărnuţiu, Eftimie Murgu acordă interes formării conştiinţei identitare colective şi se preocupă de educaţia etno-naţională, văzută ca reper ideologic fundamental al viitoarei naţiuni române.
Arderea etapelor are numeroase consecinţe, faste şi nefaste. Ea prilejuise o importantă orientare pro-occidentală, dar şi inventarea naţiunii organice, a unui identitarism îngust în care nu se va regăsi bogăţia de grupuri culturale şi confesionale care au coabitat sute de ani cu românii. În pofida simplificării teoriei identitare, ambivalenţele supravieţuiesc. În noul context al mişcărilor de emancipare din Europa de Sud-Est, ideea de comunitate etnonaţională se va întîlni cu cea religioasă ortodoxă, generînd o gîndire politică în care statul şi Biserica interferează şi, în anumite momente, au opţiuni ideologice identice. Această formulă identitară[13] este, în termenii mei, naţiunea politico-religioasă. În cazul românesc, întîlnirea dintre stat şi Biserică, dintre politică şi religie va ieşi în evidenţă după ce se petrece amalgamarea ideologiei transilvănenilor cu aceea bizantino-moldo-valahă.

Din Timisoara, penrtu zonaeconomica.ro,

Prof.Univ.Victor Neumann, de de la catedra de istorie şi teoria istoriei a Universitatii de Vest din Timişoara.

17.01.2011 autor : Prof.Univ.Victor Neumann

 [6] Patriotismul francez promovat prin jus solis (dreptul pămîntului) diferă din punct de vedere conceptual de acela german promovat prin jus sanguinis (dreptul sîngelui). Cultura germană a epocii revoluţionare a fost atrasă mai ales de formarea conştiinţei colective şi nu de formarea conştiinţei individuale. Preferinţa pentru conceptele de Volk (popor, în sensul de etnie) şi Sprache (limbă) în locul aceluia de Bürger poate fi explicată şi graţie procesului de inversare a valorilor ce definesc identitatea naţională. Diferenţa conceptuală a conferit înţelesuri distincte ideii de naţiune: Franţa va include, respectiv, va asimila alterităţile (minorităţile) de orice fel; Prusia se va delimita de ele. Diferenţele de abordare a problemei identitare explică marile conflicte dintre cele două naţiuni, războiul franco-prusac din anii 1870-1871, primul şi al doilea război mondial. În temeiul limbajelor lor identitar-politice, Prusia, respectiv, Germania şi Franţa se exclud reciproc în perioada 1870-1945. Centralismul promovat de Franţa şi preluat de gîndirea politică şi administrativă a României (dar şi de celelalte state naţionale din Europa de sud-est constituite în secolul al XIX-lea) este doar un element din complicata construcţie statală din zonă. Analizînd fundamentele conştiinţei identitare româneşti, vom constata că ele sînt inspirate mai ales de germani (exemplul conceptelor de popor şi limbă), la care se rataşează valorile culturale şi administrative ale millet-ului otoman, în care identitatea e conferită de comunitatea religioasă. De aici derivă importanţa cunoaşterii sensurilor atribuite de fiecare limbă conceptelor fundamentale formatoare ale identităţii moderne. V. Victor Neumann, Neam, Popor sau Naţiune? Despre identităţile politice europene, Editura Curtea Veche, ediţia a II-a, Bucureşti, 2005, pp. 13-46; 47-84; 147-180.
[7] Vezi observaţia la Daniel Barbu, Bizanţ contra Bizanţ, Editura Nemira, Bucureşti, 2001, pp. 268-269.
[8] Daniel Barbu, op.cit., p. 268.
[9]Andrea Ricardi, Mediterana, Versiunea în limba română de Ştefan Nicolae, Editura Universalia, Bucureşti, 1999, p.21.  Să reţinem că influenţa culturală neoelenă a fost covîrşitoare în mediile intelectuale, politice şi şcolare din Principate.
[10] I. Toth Zoltán, Primul secol al naţionalismului românesc ardelean (1697-1792), traducere din limba maghiară de Maria Someşan, Editura Pythagora, Bucureşti, 2001.
[11] Comunităţile din Transilvania secolului al XVIII-lea reprezentau grupuri confesionale (catolice, greco-catolice, ortodoxe, protestante sau mozaice) şi lingvistice (român, german, maghiar). În ceea ce-i priveşte pe români, ei erau greco-catolici sau ortodocşi. Prin intermediul greco-catolicismului pătrund foarte multe din ideile europene. Inochentie Micu-Klein într-o primă fază, apoi discipolii săi în scaunul episcopal (greco-catolic) de la Blaj, precum şi membrii Şcolii ardelene au fost promotorii ideii identitare româneşti. Ei profită de cadrul creat de Habsburgi şi frecventează şcolile de la Buda, Viena, Göttingen, Lemberg, Leipzig, Halle. Ceea ce e interesant în cazul lor este că se despart de orientarea pluralistă a Vienei şi aspiră la autodefinire prin etnocultură. Îşi însuşesc ideea prusacă de Völkischekultur; asimilează cîteva repere din opera lui August Ludwig Schlözer şi, mai tîrziu, multe din aceea a lui Johann Gottfried Herder, punîndu-le în relaţie cu ideea de recunoaştere a drepturilor comunităţii româneşti din Transilvania. Problema egalităţii în drepturi cu celelalte confesiuni şi comunităţi devenise cea mai de seamă dintre ideile politice ale Şcolii ardelene. Nu fusese vorba de ideea de naţiune în sensul folosit de gîndirea politică a secolului al XIX-lea, de naţiunea statală, ci de o conştiinţă comunitară bazată pe limbă, istorie, continuitate şi în care era vizibil efortul elitelor în direcţia emancipării masei românilor şi în identificarea propriei familii prin diferenţe de natură istorico-lingvistică şi religioasă. Spre deosebire de Transilvania, forma statală din regiunile extrapartice era de inspiraţie bizantino-turcă şi rusească, ceea ce explică diferenţele de orientare culturală şi politică, valabile pînă în deceniile celei dintîi modernizări.
[12] Idee răpede de istoria Ţării Rumâneşti.
[13] Liderii Bisericii Ortodoxe de la Constantinopol s-au opus definirii Bisericii pe criterii etnice ori asocierii ei unei naţiuni anume. Marele Conciliu local al Constantinopolului din 1872 răspunde naţionalismului, condamnîndu-l ca filetism: ” Filetismul, adică distincţia ce se bazează pe originea etnică şi limbă şi pe revendicarea sau exercitarea unor drepturi exclusive din partea unor indivizi sau grupuri de oameni din aceeaşi ţară. poate avea un anumit fundament în statele seculare, dar este străină propriului nostru ordin. În biserica creştină, care este o comuniune concepută de capul şi întemeietorul ei să cuprindă toate naţiunile într-o singură frăţietate, filetismul este ceva străin şi absolut de neînţeles. Înfiinţarea, în acelaşi loc, a unor biserici speciale bazate pe rasă, deschise numai credincioşilor din aceeaşi etnie, excluzîndu-i pe cei din alte etnii, şi conduse doar de pastori din acelaşi neam, aşa cum pretind adepţii filetismului, aşa ceva este o întîmplare fără precedent”. Apud Andrea Ricardi, Mediterana,  pp.68-69.

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved

Conf.Univ.Dr.Ing.Nicolae Taran

Am publicat in urma cu citeva zile o lucrare in care am analizat consecintele centralismului patologic care a afectat deosebit de grav competitivitatea economiei rominesti in ultimul deceniu. In continuare , detaliez analiza precedenta punind in evidenta nu numai dispersia aberanta a competitivitatii, dar si segregarea deosebit de riscanta a judetelor Romaniei in ceea ce priveste raportul dintre numarul de locuitori si numarul de salariati.

Ce reflecta datele anterioare ? In primul rind, faptul ca Bucurestiul si Ilfovul reprezinta una din zonele economice cele mai NECOMPETITIVE din Romania, deoarece aceasta zona   detine o pondere mult prea  mare din importurile nationale ( 37 %) , o pondere nejustificat de mica din exporturile nationale ( 18, 3 % ) si o pondere aberanta din deficitul comercial al Romaniei pe primele opt luni ale acestui an ( 107, 8 % ), in conditiile in care numarul de salariati al acestei zone reprezinta 23 % din numarul total al salariatilor din Romania !

Din acest motiv, zona Bucuresti - Ilfov este extrem de necompetitiva comparativ cu Argesul, Timisul sau Aradul. Astfel, in primele opt luni ale anului trecut valoarea exporturilor per salariat a fost in Arges de 14 555 euro, in Timis de 9695 euro si in Arad de 9172  euro, in timp ce in Bucuresti - Ilfov valoarea acestui indicator a fost de numai 4 417 euro.  In raport cu acest criteriu de competitivitate, “performanta” zonei Bucuresti - Ilfov este mult inferioara  celei inregistrate in restul tarii:   5 941 euro exporturi per salariat. Situatia este si mai grava in ceea ce priveste “apetitul” pentru importuri al zonei Bucuresti - Ilfov comparativ cu restul tarii.Astfel,  in primele opt luni ale anului trecut valoarea importurilor per salariat a fost in Bucuresti - Ilfov de 11 240 de euro si de numai 6068 euro in restul tariii !

In sfirsit, trebuie subliniat ca cea mai competitiva zona economica a Romaniei este, indiscutabil, zona Arad - Timis, deoarece exporturile aceastei zone reprezinta 70 % din exporturile  zonei Bucuresti - Ilfov, in timp ce importurile aferente sunt de aproape patru ori mai mici !

Dar de ce este , oare, atit de necompetitiva economia zonei  Bucuresti  - Ilfov ?  Din cel putin doua motive. Mai intii, pentru ca firmele din aceasta zona isi focalizeaza ofertele doar pentru piata interna, astfel ca exporturile acestei zone sunt nejustificat de mici in raport cu resursele  alocate si consumate. Aceasta strategie perversa este posibila in conditiile in care foarte multe companii bucurestene au pozitii de monopol pe piata interna, pozitii obtinute prin ” cointeresarea ” cleptocratiei care conduce acum Romania. Datorita acestui fapt incontestabil, companiile bucurestene NATIONALIZEAZA costurile si PRIVATIZEAZA profiturile. Pe de alta parte, Bucurestiul a fost si este in mod traditional ” centrul de comanda ” al economiei subterane si al coruptiei romanesti. Iar in ultimul deceniu aceast ” avantaj necompetitiv ” al Bucurestiului s-a accentuat. Mai ales din acest motiv, aproape toate importurile de bunuri de consum din Romania se fac prin intermediul unor firme bucurestene,. Rezultatul ? Majoritatea bunurile de consum vindute in Bucuresti si in ” provincie ” provin din importuri ” dijmuite ” ca pe vremea domnitorilor fanarioti ! Drept urmare, Bucurestiul a deveniit  un  Las Vegas ” la portile Orientului “, un Las Vegas inconjurat de o zona “desertificata” din punct de vedere economic. Am in vedere mai ales  judetele Calarasi , Teleorman si Giurgiu, judete in care ponderea salariatilor in raport cu totalul locuitorilor a atins urmatoarele praguri critice: 13 %, 12 % si 11 % ! Oare cum reusesc sa supravietuiasca locuitorii acestor judete in care numarul salariatilor a scazut atit de mult , salariile lunare au ajuns la 230 euro, iar pensiile la 180 de euro pe luna ? Iar in acest context, performantele economice ale Timisului, ale Clujului,  ale Argesului, ale  Aradului si ale Sibiului sunt cu totul insuficiente pentru a redresa o economie in care lacomia maladiva, incompetenta si coruptia sunt institutionalizate…

Din Timisoara, pentru zonaeconomica.ro,

Conf.Univ.Dr.Ing.Nicolae Țăran, Catedra de Management, Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor, Universitatea de Vest Timisoara

17.01.2011, autor : Conf.Univ.Dr.Ing.Nicolae Țăran 

Surse de date:

• 1. Institutul National de Statistica, Anuarul statistic 2009.
• 2. Institutul National de Statistica, Buletin statistic lunar, 10, 2010.
• 3. Institutul National de Statistica, Buletin statistic lunar judetean, 10, 2010

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved 

Competitiile “timpului nou”. Efortul de adaptare al Habsburgilor

Prof.Univ.Victor Neumann

Pe parcursul formării conştiinţei etnonaţionale şi al formării statului, românii au preluat modele culturale din Franţa şi din Prusia, respectiv, din Germania. Francezii şi germanii traduseseră fragmentar şi adesea în termeni şi limbaje proprii izvoarele gîndirii politice şi administrative engleze, motiv pentru care există diferenţe remarcabile între cele trei culturi. Luînd în considerare izvoarele literare şi translarea lor, invocatele diferenţe se regăsesc în felul în care elitele au înţeles să construiască identităţile administrativ-statale ale Europei continentale în epoca modernă. Pe traseul de la emiţător la receptor, s-a schimbat adesea sensul mesajului. Translarea şi adaptarea au avut nu numai urmări aşteptate, ci şi perverse, fapt pe care îl înţelegem descoperind contextul geografic şi istoric al existenţei receptorului, genul constrîngerilor, calitatea instituţiilor formatoare din comunitatea sa, procentul cititorilor şi gradul lor de instrucţie. În vreme ce Vestul a înţeles că oamenii educaţi sînt singura “singura bogăţie”[2], Estul s-a mulţumit cu formarea elitelor după criterii partizane şi a neglijat pedagogia necesară formării celor mulţi.
Dincolo de împrumuturi şi de aparente similitudini, diferenţele dintre cei doi poli ai continentului trebuie recunoscute[3]. Competiţiile timpului nou au fost structurate de occidentali. Intrarea popoarelor Europei continentale în competiţie - implicit a românilor - s-a petrecut mai tîrziu ca în Occident şi doar parţial. Trebuie să operăm o serie de nuanţări la capitolul translării ideilor occidentale în culturile regiunilor periferice ale Europei, aşa cum erau acelea centrale şi de sud-est la începuturile evului modern. Forma de administraţie centralistă franceză se regăseşte la nivelul regatului prusac al secolului al XVIII-lea, precum şi în teritoriile stăpînite de Casa de Habsburg. Este vorba de un absolutism luminat. O contradicţie terminologică? Casa de Habsburg recunoaşte persistenţa tradiţiilor medievale în deceniile în care în regiunile subordonate ei se promovau cele dintîi reforme cu scopul modernizării. Statul său tolera şi arbitra diversitatea religiilor, acceptînd laicizarea unui segment al populaţiei. Formarea societăţii civile fusese şi ea importantă în acest demers.
Alături de Biserici, Habsburgii au încurajat şi instituţiile laice să joace un rol în pedagogia socială. Şcolile, breslele meşteşugăreşti şi companiile comerciale, organizaţiile juridice fuseseră asociate acestui proces. Statul austriac al secolului al XVIII-lea şi al primei jumătăţi a secolului al XIX-lea devenise unul în care religia era mai mult o chestiune de conştiinţă şi nu una prin care se defineau hotarele dintre grupuri. Spre deosebire de zona aflată sub stăpînirea Otomană, în Europa Centrală şi Oriental-Centrală în care dominau Habsburgii, debutul modernizării are un oarecare avans comparativ cu zona stăpînită de Otomani prin aceea că identitatea colectivă nu mai era indicată doar de apartenţa religioasă. Se născuse conceptul de cetăţean, în sens de persoană loială faţă de împărat, respectiv, faţă de Imperiu (stat) şi administraţia lui. Comparativ cu secolul al XVII-lea, catolicismul celui de-al XVIII-lea a fost mai flexibil şi mai tolerant, ceea ce a contribuit la ridicarea unui segment social relativ numeros de la condiţia plebee la aceea civică. Centralismul Habsburgilor fusese folosit nu doar în scopuri mercantile, ci şi cu intenţia promovării civismului. Raportarea individuală şi colectivă la împărat coagulase întrucîtva marea diversitate de comunităţi[4]. Sensul din urmă avea să fie esenţial în conservarea păcii interne a Imperiului şi în dezvoltarea unei apreciabile forţe în politicile externe.
Între anii 1700-1800, Habsburgii asiguraseră echilibrul politico-militar pe continent. Europa centrală şi est-centrală - zonă în care în secolul al XVIII-lea se aflau integrate şi cîteva regiuni locuite în majoritate de români, precum Transilvania, Partium, Sătmar, Banat, Bucovina -, s-a ghidat după modelul administraţiei centraliste vieneze. Cu mici excepţii, comunităţile s-au lăsat atrase în jocul imperial, beneficiind la rîndul lor de un proces de emancipare socială. E utilă însă o precizare spre a vedea ce anume particularizează Europa Centrală în raport cu Franţa şi Prusia. Principiile mercantiliste ale Vienei au generat un stat plurilingv şi un civism cezaro-crăiesc care, discret, devenise piesa de referinţă identitară[5]. Acest fenomen era de neconceput în Franţa, marcată de monocultura limbii naţionale şi în Prusia, dominată de monocultura religioasă protestantă.
Ceea ce se uită adesea în studiile istorice referitoare la formarea naţiunii şi statului german modern este că, deşi a fost vorba de aceeaşi limbă, Austria şi Prusia reprezentaseră două state cu două identităţi distincte, structurate în jurul a două seturi de valori religioase şi social-culturale. Sturm und Drang-ul Prusiei a propagat ideea schimbării radicale prin regăsirea germanităţii într-o singură etno-naţiune, într-o Völkischekultur, împrejurare în care limba şi poporul au jucat rolul-cheie în definirea identităţii colective. Libertatea individuală din exemplul francez al revoluţiei devenise libertate naţională în cazul prusaco-german. Tot ceea ce fusese diversitate, dialecte, tradiţii locale, dobîndise un caracter unitar-organicist în accepţiunea culturii prusace. În întîmpinarea demersului ideologic veniseră legendele, folclorul, arhetipurile, istoria.
Cît priveşte Casa de Habsburg - care, începînd cu 1804, avea să poarte numele de Imperiul Austriac -, ea rămăsese o structură identitară plurală, gestionînd mulţimea comunităţilor religioase şi lingvistice. Cum însă Romantismul a apărut mai înainte ca ştiinţa, raţiunea şi Luminile să-şi ducă opera la bun sfîrşit, şi cum învecinata Prusie îşi descoperise vocaţia unificatoare sub impulsul înclinaţiilor militare, misticismului romantic şi teoriei aşa-zisei “specificităţi”, ea s-a erijat în marele exemplu al culturii identitare. Sub influenţa Prusiei s-a născut o ideologie sentimentală, furtunoasă şi nesigură, un monoculturalism pe care îl vor prefera toate elitele popoarelor Europei Centrale şi de Sud-Est, abandonînd orientările caracteristice imperiilor din care încă făceau parte. Acestei ideologii şi acestui monoculturalism îi va fi tributară şi intelectualitatea română din Transilvania aflată în primele decenii ale secolului al XIX-lea în faza definirii propriei identităţi colective.

 Din Timisoara, penrtu zonaeconomica.ro,

Prof.Univ.Victor Neumann, de de la catedra de istorie şi teoria istoriei a Universitatii de Vest din Timişoara.

12.01.2011 autor : Prof.Univ.Victor Neumann

[2] Pierre Chaunu, Civilizaţia Europei în secolul luminilor, traducere şi cuvînt înainte de Irina Mavrodin, vol.I, Bucureşti, 1986, p.190.
[3] Vezi Victor Neumann, Tentaţia lui Homo Europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est, ediţia a III-a, Polirom, Iaşi, 2006, unde am subliniat în repetate ocazii că mediile aulice au fost tentate să se integreze în paradigma culturii Occidentului şi că, uneori, reprezentanţii ei au şi reuşit să se integreze. Tot acolo am arătat că marea masă needucată - aceea care dă seamă asupra ansamblului social şi care contează într-o judecată de valoare - a rămas departe de orice valoare occidentală.
[4] Victor Neumann, Ideologie şi Fantasmagorie. Perspective comparative asupra istoriei gîndirii politice în Europa Est-Centrală, Polirom, Iaşi, 2001.
[5] Cu alte cuvinte, pentru perioada în discuţie, nu e vorba de o identitate naţională, ci de un civism în care elementul central era loialitatea faţă de împărăţie. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, problema identitară va reveni în prim plan. Reconceptualizarea temei identitare se va observa o dată cu asimilarea noţiunii de etnocultură, moment ce a condus la redefinirea statutului social-economic şi politico-administrativ al grupurilor care populau Imperiul.

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved 

Paradigma culturala iluminista si diferentele dintre Occidentul si Orientul Europei

Prof.Univ.Victor Neumann

Iluminismul este cel dintîi curent cultural cu un rol major în modernizarea Europei. Elaborarea, receptarea şi profesarea marilor sale idei a fost decisivă în legislaţie, administraţie şi formarea principiilor statalităţii moderne începînd cu secolul al XVIII-lea. Educaţia, valorile civice, libertatea individuală şi emanciparea socială au fost privite de gînditori drept repere fundamentale în schimbarea paradigmei culturale, în înnoirea gîndirii politice şi în redirecţionarea aspiraţiilor umane. Uneori utopice, alteori realiste, idealurile iluministe au făcut carieră în ultimii două sute de ani, în acest sens stînd mărturie: constituţionalismul; separarea puterilor în stat; drepturile omului; delimitarea atribuţiilor statului de dogmele bisericii; pluralismul opiniilor; democraţia.

Paradigma culturală iluministă a funcţionat diferit de la o zonă a Europei la alta. În cazul englez, dominant a fost individualismul, în cazul francez, civismul, iar în acela german, suprapunerea civismului şi comunitarismului. Diferenţele dintre culturile menţionate exprimă o parte din formele statale născute pe continentul european ca urmare a discontinuităţilor faţă de vechile regimuri politice.
Iluminismul înseamnă raţionalitate, discurs anti-teologal, rezultate ştiinţifice şi tehnice. În cărţile lui John Locke (Eseu asupra intelectului omenesc şi Scrisoare despre toleranţă) se resimt consecinţele “revoluţiei glorioase”. Faptul cultural-social şi politic petrecut în Anglia a pregătit reformele înregistrate pe parcursul secolului al XVIII-lea în cele mai importante regiuni ale Europei. “Secolul luminilor” s-a aranjat diferit comparativ cu acelea precedente, ceea ce se datorează descoperirilor ştiinţifice, alfabetizării unor segmente ale populaţiei, dezvoltării capitaliste, diversificării meseriilor şi profesiilor, precum şi formării clasei de mijloc, respectiv, formării noilor elite. În Anglia, emanciparea a pornit de jos în sus, ceea ce a permis aşezarea ierarhiilor sociale mai repede şi altfel comparativ cu Europa continentală. Tot acolo, datorită revoluţiei ştiinţifice, a fost posibilă instituirea celei dintîi administraţii statale moderne şi pregătirea unui cod etic şi cultural util lumii burgheze.
Conceptele derivînd din acest bagaj cultural-ideologic au generat limbaje, discursuri şi decizii ce particularizează pînă astăzi Occidentul. Legislaţiile, organizarea şi administrarea se bazează pe culturi diferite comparativ cu acelea din Orientul Europei. Adesea, similarităţile între cele două arealuri sînt aparente. Cu toate că începînd cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea emiţătorii şi receptorii intră în dialog şi observăm o tentaţie a asimilării aceluiaşi set de valori etice şi juridice, timpurile modernizării rămîn diferite. S-a întîmplat ca ideile şi legislaţiile promovate de intelectualii Europei occidentale să fi fost greu adaptabile lumii aflate în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea într-o fază de evoluţie semifeudală.
Atunci cînd discutăm chestiunea statalităţii europene, respectiv, trecerea de la forma de guvernare absolutistă la aceea bazată pe lege, trebuie să înţelegem relaţia dintre societate şi cultură, dintre societate şi politică în producerea schimbărilor. Creaţia culturală engleză s-a adaptat spiritului inovator al societăţii. Cît priveşte comunităţile central-sud-est europene, ele şi-au însuşit fără spirit critic modelele culturale francez şi german, ignorînd modelul anglo-saxon. Aspectul e important de semnalat atunci cînd discutăm tranziţia românească spre modernitate, fiindcă în acest caz nici elitele profesionale şi nici elitele politice nu au observat ramificaţiile profunde ale unei filozofii inspirate de realităţile vieţii precum era cea engleză. Ele nu au înţeles rolul pragmatic al filozofiei în construcţia statului modern. E posibil ca astfel să ne explicăm superficiala atenţie acordată socialului în construcţia democraţiei, absenţa pluralismului intelectual în formarea gîndirii politice şi inexistenţa culturii administrative în fundarea şi funcţionarea instituţiilor statului.

Din Timisoara, penrtu zonaeconomica.ro,

Prof.Univ.Victor Neumann, de de la catedra de istorie şi teoria istoriei a Universitatii de Vest din Timişoara.

12.01.2011 autor : Prof.Univ.Victor Neumann

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved

“…suntem saraci din cau­za ca optiunile noastre etice sunt cel putin discutabile…”

Prof.Univ.Sorin Cucerai

“De mai bine de 400 de ani România nu a dovedit în nici una dintre principalele ei etape de dezvoltare , fie ele feudale, capitaliste sau comuniste, că a găsit calea sigură și stabilă de dezvoltare, civilizare și modernizare a economiei și societății sale.” 

Prof.Univ.Dr.Mircea Cosea / Ineficienta seculara

Motivul unei noi lecturi a istoriilor regionale, naţionale şi europene poate fi şi acela de a identifica şi recunoaşte ambivalenţele culturale preexistente statalităţii moderne. Definirea Europei a fost şi este un prilej de controverse, dar aceasta nu împiedică evaluările istorico-teoretice alternative. O gîndire politică articulată în temeiul aspiraţiilor de astăzi şi de mîine va  studia realităţile social-culturale ale trecutului în beneficiul unui proiect pentru viitor, va promova comprehensiunea istoriei în acord cu noua paradigmă din ştiinţele sociale şi creaţiile umaniste.
Experienţele istorice au o anumită relevanţă pentru prezentul nostru în măsura în care istoricul e capabil să facă distincţii între straturile temporale. Pedagogia socială de astăzi nu coincide cu aceea a secolelor al XIX-lea şi al XX-lea. Prin urmare, nici studiul istoriei nu va urma canoanele acelor timpuri. Înnoirea discursului pare esenţială într-un moment în care limbajele social-politice sînt din ce în ce mai confuze. Legislaţia şi programele politice propuse de Uniunea Europeană au de făcut faţă provocărilor lăsate moştenire de ideologia naţionalităţilor, de culturile comunitariste şi de regimurile totalitare ale secolului al XX-lea. În acest cadru, cred că este îndreptăţită o reevaluare a particularităţilor României, respectiv, a identităţii ei cultural-politice.

Construcţia statală românească în zona situată între Peninsula Balcanică şi Europa Centrală a presupus includerea unei diversităţi de regiuni şi amalgamarea valorilor culturale şi de civilizaţie, motiv pentru care examinarea trecutului şi redefinirea paradigmei culturale de astăzi necesită nu numai o cunoaştere a detaliilor politice, geografice şi spirituale, ci şi dezvăluirea impactului peste timp al setului de valori ce au format reperele individului şi colectivităţii.
De la o asemenea constatare s-au născut întrebările: Cînd a apărut ideea de modernitate la români? Ce rol a jucat iluminismul în formarea reperelor culturale ale societăţii româneşti? Care a fost rolul romantismului în pregătirea ideii de identitate politică la români? Cum explicăm vechile şi constantele diferenţe între setul de valori profesat în mediile sociale româneşti şi setul de valori pe care se construieşte societatea occidentală? În cazul românesc şi central-sud-est european e vorba de o amalgamare a ideilor luministe şi romantice? Care sînt principalele izvoare literare, filozofice şi politice ale intelectualităţii române moderne? Ce înseamnă translarea tîrzie şi parţială a literaturii occidentale în Europa central-sud-estică? Ce înţelegem prin conştiinţă critică şi în ce măsură este ea prezentă în cultura română? Care este sensul noţiunilor de libertate şi egalitate în discursul politic românesc? Ce model statal au adoptat elitele româneşti în pragul şi pe parcursul tranziţiei spre modernitate? De unde provin ambivalenţele culturii române şi ce rol joacă ele în definirea identităţii naţionale ?

Din Timisoara, penrtu zonaeconomica.ro,

Prof.Univ.Victor Neumann, de de la catedra de istorie şi teoria istoriei a Universitatii de Vest din Timişoara.

12.01.2011 autor : Prof.Univ.Victor Neumann

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved