Prof.Nicolae Taran - analist economic

După cum este cunoscut,  25 de șefi de state și de guverne din Uniunea Europeană ( UE ) , printre care și România, au aprobat acum câteva zile la Bruxelles un proiect de tratat bugetar care vizează o disciplină și o normativitate fiscală și bugetară cu mult mai strictă decât cea actuală. Acest document, denumit  Tratatul  pentru Stabilitate, Coordonare și Guvernanță instituie obligația echilibrării bugetelor naționale, astfel încât deficitele bugetare structurale să nu fie mai mari de 0,5% din produsul intern brut în prețuri curente( PIB ) , respectiv ca diferența dintre veniturile și cheltuielile bugetare nominale să fie pozitivă sau nulă.

După părerea mea, această inițiativă a liderilor UE reprezintă un dublu eșec. Pe de o parte, participanții la  summit - ul de la Bruxelles nu au căzut de acord în ce mod ar putea fi salvată de la faliment Grecia. Dimpotriva, in loc să contribuie în mod concret la soluționarea iminentei insolvențe a guvernului grec, cei 25 de participanți la acest summit istoric au sfătuit politicos oficialii greci să-și rezolve singuri problemele cu băncile creditoare sau , în cazul Angelei Merkel, și-au declarat scepticismul cu privire la posibilitatea evitării acestei insolvențe. Dar , în afară de acest penibil eșec de natură politică, recentul summit  de la Bruxelles a creat o nouă problemă extrem de periculoasă: fezabilitatea cu totul și cu totul insuficientă a noului tratat constituțional al UE.

Cu alte cuvinte, dacă acest tratat va fi aprobat peste circa șapte săptămâni, atunci statele din Zona Euro, cu excepția Estoniei, Luxemburgului și Finlandei, se vor vedea nevoite, cu o mare probabilitate , să plătească unor instituții europene amenzi semnificative, intrucât nu vor fi capabile să respecte așa zisa regulă de aur a noii ordini fiscale și bugetere europene.  

În acest context, acceptarea necondiționată a prevederilor noului tratat european de către autoritățile de la București  implică riscuri cu mult mai mari comparativ cu actualele directive si norme juridice care definesc calitatea de stat membru al UE. De ce ? Pentru că performanțele economice și sociale ale României comparativ cu celelalte țări membre ale UE, cu excepția Bulgariei, s-au dovedit a fi extrem de modeste în perioada 2007-2010. Astfel, România și Bulgaria se situau în 2010, aproape la egalitate, pe ultimul loc comparativ cu celelalte țări din UE în ceea ce privește produsul intern brut pe locuitor, nivelul acestui indicator raportat la valoarea medie din UE fiind de 45% în România și de 43% în Bulgaria. În al doilea rând, în aceeași perioadă ponderea populației ocupate din agricultură in raport cu totalul populației ocupate era de 25,7% țn România și de 20,3% în Bulgaria, comparativ cu o medie UE de 8,9%. Deasemenea, România și Bulgaria aveau în 2010 cea mai scăzută productivitate a muncii din UE, nivelul acestui indicator comparativ cu media UE fiind de 48% în România și de 42% în Bulgaria.În altă ordine de idei, Bulgaria, Ungaria și România se situau in același an pe ultimile poziții ale unui clasament al țărilor din UE în funcție de recesivitatea balanței demografice. În sfârșit, în același an România se situa pe ultima poziție intr-un clasament al țărilor din UE alcâtuit pe baza numărului de salariați din învățământ și sănătate raportat la 100 000 de locuitori, respectiv a valorii cheltuielior anuale pe elev și student. Astfel, în 2010 numărul de salariați din învățământ si sănătate  raportat la 100 000 de locuitori era în România de 3 673 salariați, comparativ cu 4 775 salariați în Bulgaria, ca să nu mai vorbim de valoarea medie a acestui indicator la nivelul UE (7 327 salariați).

Dar de ce a ajuns România, la propriu și la figurat, lanterna roșie a Europei? Se mai poate face oare ceva? Fără îndoială, răspunsul la prima întrebare implică un imens efort deductiv și inductiv. Sau , așa cum spunea mai demult Anton Pavlovici Cehov, asemenea întrebări și asemenea răspunsuri  sunt de fapt povești lungi, mult prea lungi… Cu atât mai mult acum, intr-o lume atât de postmodernă  , asemenea povești nu mai sunt la modă. De aceea, am să simplific cât mai mult cu putință opinia mea despre cauzele și motivele care au generat actuala schimbare la față a României . În ceea ce privește a doua întrebare, cred că intotdeauna se mai poate face ceva , pentru că - nu-i așa? - nici un șef de stat nu este de neânlocuit, oricât de multă putere ar deține, iar defetismul, alienarea și fatalismul reprezintă  in asemenea situații cele mai nefirești opțiuni.

Înainte de orice, sunt convins că  decizia  de acceptare a României  în UE a fost luată, în spatele unor uși foarte bine închise, de către un grup informal de lideri occidentali. Pentru că în momentul în care a început procesul de preaderare, România  era o țară în care competivitatea companiilor era de cinci ( ! ) ori mai mică decât în UE, iar forța de muncă din agricultură era de 27 ( ! ) de ori mai numeroasă decât în Europa Occidentală. Cu toate astea , România a fost acceptată aproape fără nici un fel de condiții la masa bogaților. Oare de ce?  Datorită altruismului și al naivitășii decidenților? Sau poate datorită unor bairamuri cu miel la proțap și folcloriste?  Dar toate astea nu mai contează acum. După intrarea în UE , România a inregistrat progrese notabile in ceea ce privește creștera competivitățtii și a productivității factorilor de producție. Dar în aceeași măsură, intrarea României în UE a generat și numeroase efecte emergente: migrația forței de muncă calificate, declinul demografic, exacerbarea consumului și supracreditarea cererii pe piețele imobiliare.

Cu toate acestea, cred că disfuncțiile pe care le-am menționat  nu reprezintă factorii determinanți ai actualei crize economice, sociale și politice din România. Sunt convins că actuala criză a reprezintă o consecință mai ales a modului în care s-a derulat în România procesul de tranziție de la socialism la capitalism, ca să spun așa. În primul rând, cineva, se știe cine, a făcut tabula rasa cărțile funciare din Ardeal și din Banat, precum și a doumentelor similare din Vechiul Regat care  reglementau  drepturi de proprietate funciară inalienabile. De aici a inceput dezastrul…Apoi, au fost privatizate intr-o manieră netransparentă, ca să folosesc un eufemism la modă, fostele intreprinderi socialiste. Mai mult, noii proprietari ai acestor active s-au trezit peste noapte împroprietăriți cu terenuri  care fuseseră confiscate in mod abuziv de autoritățile comuniste. În sfârșit, pentru ca acest proces sui generis de oligarhizare și de plutocratizare a noilor instituții  și organizații să fie desăvârșit, noua clasâ politică, provenită în cea mai mare măsură din cea veche, a decis, în unanimitate, că în România nu este nevoie ca cei care realizează venituri din muncă sau din capital să depună anual la autoritatea fiscală o declarație de venit, o declarație care să permită monitorizarea legitimității averilor și a consumului. În schimb, această procedură fisclă devenită clasică în Occident a fost substituită cu instituții total nedemocratice gen DNA, ANI și așa mai departe…

În sfârșit, este evident că politica de austeritate fiscală și bugetară operaționalizată de Traian Băsescu și de Emil Boc în ultimii trei ani reprezintă , prin inadecvare și prin ineficiență,  factorul determinant al actualei crize. Mai întâi trebuie subliniat că amputările de resurse umane și de costuri  salariale din sectorul public al economiei, reducerea drastică a cheltuielilor bugetare destinate protecției sociale și creșterea aberantă a impozitelor directe - principalele politici publice impuse de Traian Băsescu, de Emil Boc si de oficialii FMI și UE - reprezintă inepții din toate punctele de vedere, inepții care au generat consecințe deosebit de grave: recesiune, șomaj si sărăcie endemică , supraândatorare externă și lipsă de competivitate. Astfel, în ultimii trei ani  și-au pierdut locurile de muncă 845 000 de salariați din România, din care aproape 250 000 din sectorul public. Pe de altă parte, veniturile salariale ale salariaților din sectorul public al economiei românești s-au diminuat cu aproape 23%. În termeni nominali, deci, costurile salariale din sectorul public au scâzut în perioada menționată de la 12,384 miliarde euro, la 9,562 miliarde euro. În aceeași perioadă, insă deficitul bugetului consolidat al statului (guvern, autorități locale, pensii de stat, șomaj și sănătate) a scăzut , paradoxal, cu doar 1,599 miliarde euro; de la 6,732 miliarde euro în 2008, la 5,133 miliarde euro la sfârșitul anului trecut. Dar cum este posibil așa ceva?  Să reduci cheltuielile de personal cu 2,822 miliarde euro și să reduci deficitul bugetar cu doar 1,599 miliarde euro?  Iată deci în ce a constat reforma Băsescu - Boc - FMI - UE: curbe de sacrificiu impuse fraierilor (funcționarilor publici, militarilor, medicilor, profesorilor, pensionarilor, studenților, elevilor, copiilor de toate vârstele, celor bolnavi și celor care au o nevoie acută de protecție socială), pe de o parte, respectiv sifonaări de resurse bugetare în contul băieților deștepți din proximitatea președenției,  a executivului și a mai cine stie cui. Datele prezentate în continuare reflectă  foarte clar politica fiscală iresponsabilă impusă marii majorităti a locuitorilor României de Traian Băsescu , de Emil Boc și de așa zișii experți ai FMI și UE.

Din păcate, suferința și frustrarea fără precedent determinate de amputările bugetare menționate nu reprezintă singurele consecințe ale unei politicii fiscal - bugetare inepte, o politică impusă in mod iresponsabil de Traian Băsescu, de Emil Boc și de oficialii UE  și FMI. Așa zisa reformă bugetară și structurală a autorităților de la București, de la Wshington și de la Bruxelles a determinat , pe de o parte, creșterea aberantă a datoriei publice interne și externe, respectiv  perpetuarea lipsei de competivitate a  majorității companiilor romănești cu capital străin sau autohton, pe de altă parte. Astfel,  deși deficitul de cont curent scăzut de la 11,635% din produsul intern brut  nominal ( PIB ) în 2008, la 4,189% din PIB în 2009, la 4,305% din PIB în 2010 și la 4,491% din PIB în anul trecut, soldul datoriei publice interne a cescut în perioada menționată  cu 3,065 miliarde euro, în timp ce soldul datoriei publice externe s-a majorat cu 21,732 miliarde euro. Dar de ce a fost nevoie de o asemenea supraândatorare internă și externă, din moment ce deficitul de cont curent  s-a redus semnificativ în ultimii trei ani? Ce s-a intâmplat cu cei aproape 25 de miliarde euro împrumutați in contul României de guvern și de BNR? Cine a sifonat acești bani care vor deveni un cadou otrăvit oferit cu cinism generațiilor viitoare de Traian Băsescu, de Emil Boc si de oficialii FMI și UE?   Sunt întrebări legitime, nu? Îi rog pe cei care se îndoiesc de legitimitatea acestor interogații să analizeze cu atenție datele prezentate în continuare.

Intr-adevăr, din datele precedente rezulltă foarte clar inutilitatea și ineficacitatea majorării în numai trei ani a datoriei publice interne de la 6,905 miliarde eutro, la 9,970 miliarde euro și a datoriei publice externe de la 10,254 miliarde euro, la 31,986 miliarde euro, în timp ce datoria privată externă a rămas aproape constantă. Dar cine ar putea să clarifice printr-un audit obiectiv aceste mari semne de întrebare?  Curtea de conturi a României? Mă tem ca această instituție nu are prevăzută în fișa postului o asemenea jurisdicție. Agențiile americane de rating? Mă tem că și aceste instituții sunt prea mici pentru un război cu FMI-ul…

Înainte de a încheia această succintă cronică a ceea ce am putea denumi  cei trei ani pierduți ai României, vreau să-l anunț pe această cale pe Traian Băsescu că  soldul la 30 septembrie 2011 al datoriei publice externe a României nu era de 22 de miliarde de dolari, așa cum a afirmat  la ultima sa conferință de presă, ci de aproape 32 de miliarde euro.  Pentru că - nu-i așa? -  datoria publică externă a Romăniei implică insumarea datoriei externe a Guvernului și a BNR-ului. Dar Traian Băsescu nu știe , probabil, că BNR-ul este o instiuție publică și nu privată. Oare de ce nu știe președintele acest amănunt banal ? O fi confundând oare fostul comandant de vapor BNR-ul cu FED-ul american? Ar fi bine să fie așa. Mă tem însă ca monumentala gafă prezidențială se datorează mai degrabă  faptului că lui Traian Băsescu nu i-au  prea plăcut în copilărie nici școala și nici profesorii…

Surse de date :

1. Ministerul Finanțelor Publice - Buletin MFP, http://www.mfinante.ro/                                                 

2. Banca Națională a României - Statistica dtoriei externe, http://www.bnr.ro/                                        

3. Institutul Național de Statistică, Anuarul statistic 2010, http://www.insse.ro/                       

4.Institutul Național de Statisatică, Buletin Statistic Lunar, 10/2011, http://www.insse.ro/                   

5. IMF - World Economic Outlook Database Septembre 2011, http://www.imf.org/                                

6.Eurostat, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/

31 ianuarie 2012, Autor : Conf.Univ.Dr.Ing.Nicolae Taran

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved

Prof.Univ.Dr.Cristian Paun

Constat că foarte mulţi oameni din România că rezonează prea puţin cu valorile capitalismului autentic şi cu virtuţiile pieţei libere. Pur şi simplu nu încearcă să vadă ce presupune un capitalism autentic, de ce ar fi el mai bun faţă de un sistem socialist şi de ce piaţa este un mecanism imperfect dar mult mai bun decât statul în a rezolva alocarea resurselor între cei implicaţi în schimburi. Oricât de multe argumente ai aduce în sprijinul pieţei, oamenii rămân cantonaţi în ideea că doar statul poate să fie garanţia şi protecţia lor pentru ticăloşiile şi nedreptăţile care se întâmplă în piaţă.

Această opoziţie pleacă, în primul rând, de la suprapunerea greşită a capitalismului autentic peste pseudo-capitalismul de tip dâmboviţean creat din nimic de foştii securişti şi nomenclaturişti. Este un “capitalism” al privatizărilor dubioase (cu dedicaţie către un grup de interese devenit peste noapte “strategic”). Este un “capitalism” cu pieţe insuficient de liberalizate (vedem cu câtă greutate se face liberalizarea pieţei energiei, pieţei giga-caloriei, pieţei muncii). Este un “capitalism” al sindicaliştilor care continuă să aibă privilegii impresionante (inclusiv posibilitatea de a cumpăra pe nimic active ale statului). Este un “capitalism” în care politicile monetare (tipărirea de bani, favoruri acordate băncilor comerciale, manipularea cursului de schimb, manipularea dobânzilor) salvează şi acoperă o ineficienţă şi o lipsă de competitivitate tot mai greu de finanţat şi susţinut. Este un “capitalism” al impozitelor mari, al deficitelor mari, al datoriei publice mari. Un “capitalism” de stat în care proiectele pe care le dezvoltă statul cu sau fără finanţare europeană denaturează mecanismele de piaţă. Este un “capitalism” în care nu are sens să te gândeşti să îţi deschizi o afacere dacă nu cunoşti pe cineva, nu ai pe cineva conectat politic care să direcţioneze către tine un privilegiu dat de stat. Este un “capitalism” care pune mai presus interesul politic decât cel economic. Este un “capitalism” în care doar statul poate avea monopol pe unele servicii (sănătatea e cel mai actual exemplu) considerate “de interes naţional”. Un “capitalism” complet întors cu spatele la piaţa de capital şi la economisiri. Exact acest mod greşit de a construi, dezvolta capitalismul şi piaţa în România face ca el să fie plin de imperfecţiuni şi să genereze mult prea puţină bunăstare. Periculos de puţină bunăstare încât să pună în pericol însăşi ideea de libertate şi de piaţă pentru generaţii bune de acum înainte.

În al doilea rând, capitalismul şi piaţa regăseşte în România opozanţi puternici datorită faptului că avem deja o istorie îndelungată de prosperitate prin furt şi agresiune. Socialistul nu înţelege în mod sistematic cum ai putea obţine prosperitate altfel decât menţinerea în viaţă a unor structuri controlate politic, a unor companii de stat din care apoi să extragi rente politice imense. El va veni întotdeauna cu sloganuri şi va arăta cu degetul spre imperfecţiunile naturale ale pieţei uitând complet să ne spună de ce ar fi statul mai virtuos în descoperirea şi pedepsirea acestor ticăloşi (aici îmi vine exemplul cu cei din închisorile statului care pot să îşi procure droguri fără nici o problemă). Statul, ca orice structură, e format din oameni care prin mecanisme politice devin reprezentanţii noştri. Pentru că funcţionarii acţionează ca intermediari între cei pe care îi taxează şi cei către care distribuie resurse (neavând nimic de a face nici cu unii nici cu alţii), aceştia îşi vor urmări întotdeauna propriul lor interes, chiar dacă acesta presupune fraternizarea cu ticăloşii din piaţă. Şi atunci, în loc să lase piaţa să îi prindă şi să îi sancţioneze rapid, îi ascund şi îi protejează de ceea ce am putea numi ”furia pieţei”.

În al treilea rând (poate cel mai periculos), problema cu opoziţia faţă de capitalism şi piaţă pleacă de la o oboseală intelectuală sau de la o miză mult mai mică pe care intelectualii români şi-au propus-o în această privinţă. Sunt foarte mulţi oameni de cultură din România care s-au mulţumit doar cu faptul că am primit mai multă libertate de exprimare (scriitorii putea să scrie orice, oamenii de teatru puteau să joace orice piesă, pictorii puteau picta orice, compozitorii putea scrie orice melodie). Am primit libertatea presei şi am primit dreptul de a avea mai multe canale pe televizor (şi aici lucrurile însă le-am primit cu un control încă destul de strict din partea unor instituţii ale statului). Am separat puterile în stat şi am creat o justiţie care aparent ar fi independentă de factorul politic (şi aici lucrurile însă mai necesită încă reforme destule). Şi cam la atât s-a oprit libertatea pentru care formatorii de opinie din România şi intelectualii care au ceva de spus şi-au dorit-o pentru ei şi pentru cei din jur. O libertate insuficientă însă. România încă este împresurată de foarte multe garduri de sârmă ghimpată pe care foarte greu le vizualizăm şi foarte greu le percepem efectele perverse. Degeaba pot citi ziarul dimineaţa în lagăr dacă eu încă sunt în lagăr la dispoziţia unei clase politice care poate oricând să decidă din vârful unui pix viitorul meu.

Necunoaşterea principiilor şi argumentelor economice care stau la baza libertăţii individuale ne menţine într-o stare de letargie continuă. Lupta intelectualilor din România a încetat în mod greşit odată cu câştigarea dreptului la libera exprimare. România are nevoie de şi mai multă libertate dar de data aceasta una economică şi una serioasă. Asumată de elita intelectuală şi explicată cu argumentele care contează. În caz contrar, vom ajunge cu mare rapiditate la un nou socialism luminos iar toate eforturile de până acum au fost în van. Să sperăm că vom apuca măcar să emigrăm înainte ca o nouă cortină de fier să cadă peste noi.

Sursa : cristianpaun.finantare.ro

29.01.2012, preluat de zonaeconomica.ro,

prin amabilitatea : Prof.Univ.Dr.Cristian Paun / cristianpaun.finantare.ro

Toate drepturile apartin © Kapital SRL, 2003-2011 | cristianpaun.finantare.ro

Discutii despre ideile reformiste ale lui Ron Paul privind impozitul pe venit 0 %

Conf.Univ.Ing.Dr.Nicolae Taran

După cum este cunoscut, acum câteva zile Banca Centrală a Austriei a recomandat  băncilor austriece să gestioneze cu foarte mare prudență capitalul investit in sistemele bancare din Europa Centrală și de Est datorită acutizării crizei economico-financiare din această zonă. Drept urmare, o posibilă restrângere a activității băncilor cu capital austriac din România (BCR, Raiffeisen Bank și UniCredit Țiriac Bank) a generat la București teamă, preocupare și multă frustrare. Dar cât de justificată este decizia Băncii Centrale a Austriei ? Și câtă încredere mai pot avea  locuitorii României in sistemul lor bancar ?

În opinia mea, noile reglementari bancare de la Viena sunt pe deplin justificate in cazul  României. De ce ?  Pentru că eficiența financiară a sistemului bancar din România s-a depreciat dramatic în ultimii trei ani. Datele din următorul tabel reflectă foarte clar aceast declin.

Intr-adevăr, din datele prezentate rezultă că la sfârșitul lunii septembrie 2008  băncile din România inregistrau un profit net anualizat de 5,26 miliarde lei, pentru ca după exact trei ani aceleași bănci să inregistreze o pierdere anualizată de peste un miliard lei, deși activele bancare totale și  activele bancare proprii s-au majorat semnificativ în perioada menționată: cu 11,57% , respectiv cu 16,71%. Cu alte cuvinte, deși cele 41 de bănci din România și-au majorat capitalul propriu cu peste un miliard  euro în ultimii trei ani, rentablitatea activelor  proprii  a scăzut dramatic : de la 19,41%, la -3,37%. În aceste circumstanțe nefavorabile, recentele reglementări și recomandări ale autorităților bancare austriece sunt perfect justificate, în timp ce frustrările zgomotoase ale  politicienilor români sunt, ca deobicei,  nejustificate și populiste.

Dar ce anume a determinat această gravă depreciere a rentabilității capitalului bancar, mai ales în cazul celor 8 sucursale bancare cu capital străin  care dețin în acest moment 84.6% din  totalul activelor bancare din economia României ? Fără îndoială, această evaporare  generalizată a profiturilor bancare implică intr-o anumită măsură incompetență managerială și profesională. Dar acest factor cauzal este, în opinia mea, un factor secundar și nu principal.  Pentru că principala cauză a declinului generalizat al eficienței sistemului bancar românesc  din ultimii trei ani este identică cu cea care a determinat grava recesiune  din perioada 2008 - 2009: în Romania ultimului deceniu consumul a devansat în mod sistematic competivitatea sectorului real al economiei și din acestă cauză a devenit la un moment dat nesustenabil. Cu alte cuvinte, în România factorii determinanți ai creșterii economice explozive din perioada 2000 - 2008 au vizat in mod preponderent creșterea consumului și nu reducerea deficitului de competitivitate din economia reală. Astfel, în perioada decembrie 2001 - decembrie 2008 media ponderată anuală a consumului final a fost de  96,4% din produsul intern brut nominal ( PIB ), iar cea a importurilor nete ( importuri - exporturi ) -  de 13,3 % din PIB. Inevitabil in raport cu acest excces consumist și cu aceast deficit major de competivitate, datoria externă a crescut în perioada menționată de la 14,7876 miliarde euro  la 72,3544 miliarde euro. Ar mai fi de menționat că ceastă dinamică vicioasă a consumului final, a competivității si a indatorării externe  s-a perpetuat și în perioada decembrie 2008 - decembrie 2010, când media ponderată anuală a consumului final a fost de 86,4% din PIB, cea a deficitului comercial -  de 8,05% din PIB, iar indatorarea externă a crescut cu 20,1156 miliarde euro. Datele prezentate în continuare reflectă cu claritate această relație directă dintre consumul nesustenabil și  deficitului de competitivitate din ultimul deceniu, pe de o parte, respectiv dinamica extrem de riscantă a îndatorării externe, pe de altă parte.

Din cele prezentate rezultă, deci, că în cazul unei economii în care sectorul real nu este suficient de competitiv, nici băncile nu pot face minuni, oricât de capabili și de inspirați ar fi cei care le conduc. Din acest motiv, băncile din România, inclusiv cele cu capital străin, nu pot fi trase la răspundere, ca să zic așa, pentru exccesul consumist și pentru lipsa acută de competivitate din ultimul deceniu al sectorului real al economiei românești. Evident, băncile străine, care dețin aproape 85% din activele sistemului bancar românesc, au avut o contribuție importantă, la fel ca și celelalte companii multinaționale care au investit in România, în ceea ce privește finanțarea creșterii explozive a produsului intern brut și a consumului final din perioada 2001 - 2008.  La fel de evident este și faptul ca aceste bănci au obținut profituri foarte mari în perioada menționată, profituri care s-au volatilizat insă in ultimii trei ani de recesiune și de stagnare economică. Cu toate acestea, datele  anterioare indică o certă stabilitate și fezabilitate a băncilor din România. Astfel, valorile foarte apropiate de nivelurile optime ale raportului credite/depozite, respectiv ale efectului de levier ( raportul capital propriu/capital total ) indică un risc mediu de insolvabilitate extrem de redus a  sistrmului bancar românesc în ansamblul său. Ținând cont și de faptul că băncile din România și-au majorat  activele cu aproape 11 miliarde euro în ultimii trei ani, rezultă că riscul de insolvență a  sistemul bancar românesc este cu mult mai redus comparativ cu cel din Ungaria, Bulgaria și Polonia, ca să nu mai vorbim de cel din Grecia, Irlanda, Italia, Spania, Belgia si Franța. Ceeea ce reprezintă o remarcabilă performanță in aceste vremuri grele!

  Este vorba de un paradox, nu ?   Cum poate fi explicat faptul ca sistemul bancar românesc s-a dovedit a fi cu mult mai fezabil comparativ cu celelalte sectoare ale economiei românești ?  În opinia mea, această disjuncție paradoxală reflectă, pe de o parte, aversiunea bancherilor din România pentru planurile de afaceri dubioase sau exccesiv de costisitoare și de  riscante, respectiv eficacitatea remarcabilă a reglementărilor și a deciziilor Băncii Naționale a României ( BNR ). Cu alte cuvinte, un bancher bun nu este  doar un om cu inimă de piatră, așa cum spun răuvoitorii, ci un om prudent, inteligent și eficace. Asta nu inseamnă că toți bancherii au un asemenea har. Există, din păcate, și bancheri lipsiți de har și chiar necinstiți. Dar aceștia reprezintă, cel puțin in România ultimilor ani, excepția și nu regula. Ce bine ar fi să ințeleagă toate astea și așa zișii oameni politici sau oameni de afaceri din România care invinovățesc băncile și BNR-ul de propria impotență în ceea ce privește creșterea competivității companiilor și mai ales a exporturilor…

Surse de date:

• 1. Banca Națională a României, Indicatori agregați privind instituțiile de credit, Septembrie 2011.
• 2. International Monetary Fund, World Economic Outlook Database September 2011.
• 3. United Nations, International Trade Statistice Yerbook, 2010.
• 4. Banca Națională a României, Structura datoriei externe, Septembrie 2011.

Pentru zonaeconomica.ro,

29.11.2011, Timisoara, Conf.Dr.Ing.Nicolae Taran

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved

In timp ce criza care ameninta Europa si regiunea se adinceste tot mai mult, intr-un oras cu 5.500 de oameni - Ghimbav, judetul Brasov - a fost ridicata o catedrala uriasa, in mare parte din banii primariei. Cupola straluceste de la kilometri distanta

Constructia a avut nevoie pana acum de 800.000 de euro din bugetul local, plus donatii.

Oamenii spun ca orasul nu are nici macar o cresa de stat, o gradinita cu program prelungit, o policlinica, sau un azil pentru batrani.

Biserica din Ghimbav iti ia ochii: cupola a costat peste 45.000 de euro.

In patru ani, Primaria Ghimbav a alocat bisericii 800.000 de euro, iar terenul l-a daruit. In total, constructia a costat peste 1 milion de euro. Iar biserica trebuie pictata in interior: inca 160.000 de euro…

Sursa : stirileprotv.ro / youtube.com

In Romania aceasta situatia este de-a dreptul ingrijoratoare. Religia a ajuns sa cheltuie din bugetul de stat, din banii contribuabililor, peste 100 de milioane de euro anual. Cultele primesc bani de la Stat într-o gamă foarte variată de forme, greu de urmărit și de centralizat :

1. Fonduri pentru plata:
   1. preoţilor din parohii (257,4 milioane de lei în 2011)
   2. personalului neclerical (cca. 150 milioane de lei în 2011)
   3. personalului neclerical din instituţiile de învăţămînt teologic
   4. preoţilor din spitale, armată, penitenciare
   5. profesorilor de religie (cca. 100 milioane de lei noi în anul şcolar 2005 - 2006)
2. Finanţări pentru construcţia de noi biserici şi renovarea celor vechi (28,3 milioane de lei în 2011)
3. Finanţări “punctuale”: de ex. numai în prima jumătate a acestui an pentru construcţia catedralei s-au alocat 10 milioane de lei de la Guvern, 10 milioane de la Primăria Capitalei şi 5 milioane de la Primăria sect. 3
4. Transferarea gratuită în proprietatea BOR a nenumărate terenuri şi clădiri. De ex., la începutul anului Guvernul a “donat” Patriarhiei cîteva zeci de clădiri şi peste 30 de hectare de teren, aflate pînă atunci în proprietatea Statului. Printre aceste clădiri se numără fostul sediu al Parlamentului României, un bloc din centrul Bucureştiului, mai multe hoteluri şi restaurante
5. Variate finanţări oferite de administraţia locală şi de întreprinderile de stat

Astfel, in Roamnia exista peste 18.000 de biserici, 4.700 de scoli generale si doar …425 de spitale din care, citeva vor fi desfintate.
“Situaţia este foarte serioasă. Cultele religioase drenează bugetul de stat de sute de milioane de euro anual, partea leului fiind luată de BOR. Estimăm ca la nivelul acestui an cel puţin 200 de milioane de euro au luat calea diferitelor Biserici; repet, este o suma minimă. Unele bunuri de patrimoniu sînt extrem de greu de evaluat; cum poţi sa evaluezi fosta clădire a Parlamentului României, pe care Guvernul a transferat-o gratuit Patriarhiei?

ASUR propune schimbarea mecanismului actual de finanţare si înlocuirea subventionării cultelor de la buget printr-o contribuţie bisericească opţională, colectată după sistemul din Germania. În acest fel vom degreva bugetul de stat pe de o parte, iar, pe de alta, cultele vor deveni mult mai responsabile în fața propriilor aderenţi.” a declarat Toma Pătraşcu, vicepreşedinte ASUR (Asociatia Secular Umanista din Romania).

22.10.2011, zonaeconomica.ro 

Conf.Univ.Dr.Ing.Nicolae Taran

Fara indoiala, exista in aceste zile foarte multa incertitudine si ingrijorare in legatura cu un posibil  colaps  monetar, financiar si economic al Zonei Euro si al SUA. Foarte multi lideri de opinie au mediatizat  in ultimile saptamini tot felul de ipoteze si de scenarii referitoare la aceasta dramatica  eventualitate. In acest context deprimant, intentionez sa reiterez un punct de vedere  pe care l-am comunicat opiniei publice  acum trei ani , un punct de vedere foarte diferit de nenumarate alte puncte de vedere de aceeasi natura. Dar in ce consta punctual meu de vedere? Acum trei ani, deci,  intr-un succint text intitulat  Ce se intimpla cu economia americana ? , text publicat in presa de mare tiraj, am formulat urmatorul punct de vedere: criza sistemului financiar global care a inceput in SUA in cel de al doilea semestru al anului 2008 nu a fost determinata in mod decisiv  de lacomia bancherilor si de reglementarea insuficienta si inadecvata a pietelor si a instrumentelor financiare, asa cum sustineau si sustin majoritatea politicienilor , a liderilor de opinie si chiar a expertilor. Inainte de orice,  criza financiara si economica  globala care s-a declansat acum trei ani reprezinta  o consecinta inevitabila a colapsului  din ultimul deceniu al competitivitatii in majoritatea tarilor din asa numitul grup G7 ( SUA, Canada, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie si Italia ). Acesta implozie a competitivitatii economice in  SUA, Marea Britanie, Franta, Italia, Canada si Japonia, precum si cresterea fara precedent a competivitatii Chinei, Rusiei si Braziliei  reprezinta principalele cauze ale actualelor disfunctii si dezechilibre din economia globala. Acest punct de vedere, extrem de singular in momentul publicarii textului meu si din pacate si acum , se baza pe urmatorul argument: indiferent de context, competitivitatea la nivel macroeconomic presupune pe termen lung exporturi nete ( exporturi  - importuri ) pozitive. In mod evident, daca  pe termen lung o tara nu reuseste sa exporte mai mult decit importa, acea tara se va confrunta la un moment dat cu  o acuta penurie de resurse valutare si financiare. In opinia mea, aceasta ecuatie macroeconomica reprezinta un instrument analitic exceptional de important in ceea ce priveste evaluarea competivitatii si a fezabilitatii financiare a natiunilor. Spre exemplu, daca pe termen lung importurile nete ale unei tari sunt pozitive, atunci este evident ca acea tara va beneficia de  excedente valutare direct proportionale cu  excedentele sale comerciale. In caz contrar, deficitele comerciale vor determina , mai devreme sau mai tirziu, colaps si insolventa valutara si financiara  la nivel macroeconomic. Aceasta relatie de tip cauzal  intre venituri si cheltuieli este binecunoscuta si la nivel microeconomic. Astfel, daca pe termen lung veniturile operationale ale unei companii sunt in mod semnificativ mai mari decit cheltuielile aferente, atunci acea companie este fezabila din punct de vedere financiar. In caz contrar, companiile sunt afectate pe termen scurt de insuficienta  lichiditatilor si pe termen lung de riscul de insolventa sau de faliment.  


Din pacate, relatia de tip cauzal dintre excedentele comerciale si fezabilitatea financiara  nu mai reprezinta de ceva timp un criteriu primordial si universal de clasificare a competivitatii si a fezabilitatii financiare a natiunilor. Mai nou, majoritatea expertilor si asa numitele agentii de rating au substituit aceasta corelatie esentiala prin standarde sofisticate, dar in mare masura inadecvate, de evaluare a fezabilitatii financiare a asa numitelor tari cu economie dezvoltata , pe de o parte, respectiv a tarilor cu economii emergente sau in curs de dezvoltare, pe de alta parte. Din acest motiv, asistam acum la un spectacol cu adevarat grotesc: nenumarati asa zisi experti din agentiile de rating acreditate de Wall Street implora Congresul SUA sa aprobe majorarea   plafonului  de creditare  a executivului de catre FED, deoarece in caz contrar Casa Alba va intra efectiv in faliment si in aceasta situatie ratingul AAA  acordat guvernului SUA de catre aceste agentii, rating care indica o capacitate maxima de rambursare a datoriilor, se va dovedi cea mai mare eroare sau mai degraba dezinformare din istoria  SUA si nu numai !  

In acest context, se poate formula urmatoarea intrebare: puteau fi oare anticipate iminenta insolventa a   statului american si criza monedei unice europene?  In opinia mea, implozia  balantelor comerciale americane, britanice, franceze, italiene, japoneze si canadiene, cresterea apectaculoasa a excedentelor comerciale in China, Rusia si Brazilia, precum si a exporturilor Indiei indicau inca din 2008 o certa implozie financiara si economica in SUA si in G7, respectiv o crestere fara precedent a puterii financiare a Chinei,  Rusiei si  Braziliei.   Datele din urmatorul tabel valideaza suficient de convingator, cred ,  opinia anterioara, o opinie  contestata cu vehementa de suporterii SUA si ai Occidentului.   

-miliarde dolari -

 
Intr-adevar, datele anterioare indica o implozie fara precedent a competitivitatii SUA, Marii Btitanii, Frantei si Italiei, un declin accentuat al competitivitatii Japoniei si Canadei, precum si faptul, cu totul inedit, ca cele mai competitive natiuni ale ultimului deceniu au fost Germania, China si Rusia. In acest context, cred ca trebuie subliniata in special performanta Germaniei care a devenit liderul mondial al competitivitatii mai ales datorita exceptionalei calitati a celor 7,6 milioane de ingineri, tehnicieni si muncitori din redutabila industrie germana.

In ceea ce priveste dinamica  din ultimul deceniu a competivitatii tarilor din  Zona Euro si din Uniunea Europeana, aceasta indica, din pacate, stagnare si regres in marea majoritate a acestor tari. Analizind datele din urmatorul tabel,rezulta ca doar cinci tari din Zona Euro ( Germania, Olanda, Irlanda , Belgia si Finlanda ) au inregistrat excedente comerciale sistematice in ultimii noua ani, celelalte tari din aceasta zona ( Austria, Cipru, Franta, Grecia, Italia, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovacia, Slovenia si Spania ) nefiind nici pe departe capabile de o asemenea performanta. In al doilea rind, datele din urmatorul tabel  indica cu certitudine ca Irlanda a reusit sa devina in ultimul deceniu una din cele mai competitive tari din Zona Euro. Intr-un clasament al tarilor din Zona Euro realizat in functie de valoarea excedentelor comerciale din ultimii trei ani, Irlanda ocupa un remaecabil loc doi, imediat dupa liderul mondial Germania ! Drept urmare, este evident faptul ca cei care s-au grabit  acum citeva saptamini sa prognozeze iminenta  insolventa a Irlandei nu au tinut cont  de toate datele problemei. Pentru ca un stat care realizaeaza in 2010 un produs intern brut de 204,2 miliarde de dolari, iar in perioada 2008 - 2010  un excedent comercial  de 156,128 miliarde de dolari se afla foarte departe de insolventa, ca sa zic asa. In Irlanda, la fel ca si in Islanda, nu statul este afectat de pericolul insolventei, ci capitalurile speculative de tip off shore care au invadat tara in ultimii ani. Ceea ce este cu totul si cu totul altceva, la fel ca si in cazul anecdotelor de tip Radio Erevan!

-miliarde dolari-

Pe de alta parte, datele anterioare reflecta o grava disfunctie: tarile din UE care nu fac parte din Zona Euro sunt tari care au un nivel de competivitate foarte scazut comparativ cu Zonei Euro in ansamblu. Intr-adevar, din cele 11 tari member ale UE care nu fac parte din Zona Euro, doar Danemarca, Suedia si Cehia au inregistrat in ultimii noua ani exporturi nete pozitive. Incepind cu 2008, din  acest grup de elita al Zonei Non -Euro  face parte si Ungaria, care in ultimii trei ani a realizat exporturi nete de aproape 15 miliarde dolari. Dar care este situatia in celelalte tari din Zona Non - Euro ?  Situatia este urmatoarea: in ultimii noua ani  deficitul commercial al Marii Britanii a fost de 1 117,314 miliarde dolari, al Poloniei  -  de 157,476 miliarde dolari; al Romaniei  -  de 140,191 miliarde dolari; al Tarilor Baltice  -  de  92,239  si al Bulgariei  -  de  62,692 miliarde dolari.  Aceste comtraperformante indica riscuri majore in ceea ce priveste includerea tarilor mentionate in Zona Euro.  

 Dupa parerea mea, situatiile analitice prezentate anterior  reflecta un fapt inedit dar previzibil: procesul de globalizare economica din ultimul deceniu si competitia acerba pentru rezultate si pentru resurse specifica acestui proces a determinat o  bulversare a clasamentului celor mai importanti competitori : SUA, Japonia si Marea Britanie, pe de o parte, respectiv Germania, China si Rusia , pe de alta parte.  Datele prezentate in continuare  refecta si mai concludent aceasta bulversare.

 

Intr-adevar, datele precedente indica foarte clar exceptionalele progrese economice din ultimul deceniu ale Chinei , Germaniei si Rusiei , atit in ceea ce priveste cresterea economica , dar mai ales in ceea ce priveste indatorarea  externa aferenta acestei cresteri. Pe de alta parte, datele precedente reflecta cresterea asimtotica a  indatorarii externe  in cazul Japoniei , SUA si Marii Britanii, crestere extrem de riscanta si de ineficienta in raport cu cresterea lenta a produsului intern brut. Cu alte cuvinte, cresterea spectaculoasa a competivitatii exporturilor in Germania, China si Rusia a determinat , in doar un deceniu, o spectaculoasa rocada in clasamentul celor mai importanti competitori la nivel global. Drept urmare, China, Germania si Rusia au reusit sa devanseze SUA, Japonia si Marea Britanie, atit in privinta cresterii economice, dar si in privinta competivitatii exporturilor si a fezabilitatii financiare.

Ce concluzii suplimentare ar putea fi formulate pe baza situatiilor analitice prezentate anterior ? In primul rind,cred ca  trebuie subliniat faptul ca insolventa Greciei si a SUA reprezinta efecte determinate de aceeasi cauza: cresterea nesustenabila a imprturilor si a datoriei publice. Si cum poate fi solutionata o asemenea problema ? Intr-o asemenea situatie, este nevoie mai intii de o crestere semnificativa si pe termen lung a competitivitatii companiilor grecesti si americane , atit pe pietele interne , cit si externe. Nici mai mult, dar nici mai putin ! Apoi, pe masura ce se diminueaza deficitele comerciale, trebuie reduse deficitele guvernamentale prin restructurarea serviciilor publice si amputarea costurilor inutile. Ar mai fi de adaugat ca inversarea etapelor acestui proces de resuscitare a competivitatii interne si externe reprezinta o foarte mare greseala, pentru ca , in acest caz, amputarile bugetare genereaza  in mod instantaneu recesiune si blocheaza relansarea productiei interne si a exporturilor. Ceea ce , din pacate, s-a intimplat deja in Romania si in Grecia. Desigur, este cu mult mai simplu sa amputezi cheltuieli, decit sa stimulezi prin politici publice relansarea competitivitatii interne si externe a secorului privat al economiei. Din acest motiv, atit la Bucuresti,  cit si la Atena procesul de resuscitare a solvabilitatii valutare a inceput prost. Ori , se stie, ceea ce incepe prost  se termina si mai prost ! Pentru ca daca un guvern are de rambursat credite externe, atunci acel guvern trebuie sa incerce sa stimuleze prin politici publice atit substituirea importurilor prin productie interna, cit si redresarea exporturilor. Pentru ca doar asa poate fi evitata insolventa valutara. Cum altfel pot fi obtinute resursele valutare pentru finantarea creditelor externe ?  Ce este atit de greu de inteles ? Este foarte clar ca eludarea corelatiei dintre valoarea exporturilor nete  si gradul de solvabilitate valtara implica efecte tragice pe termen lung. Din pacate, de aproape trei ani, nici Traian Basescu, nici Emil Boc si nici macar liderii Opozitiei  nu au inteles ca statul roman nu-si poate rambursa datoria externa din resursele FMI, ale UE sau ale Bancii Mondiale. Pentru a rambursa o datorie externa de aproape 60 de miliarde de dolari, statul roman trebuie sa stimuleze companiile din Romania sa obtina acesti bani din exporturi. Ori , daca nu exista o alta solutie , de ce nici Puterea si nici Opozitia nu fac absolut nimic in acest sens ? Repet, nu i-am auzit niciodata vorbind despre asa ceva, nici  pe seful statului, nici pe seful executivului si nici pe liderii Opozitiei . Dar nu numai la noi se intimpla asa ceva. Din cite inteleg, recentele negocieri privind identificarea unor solutii de evitare a insolventei statului american dintre presedintele Obama si liderii republicani din Congres sunt la fel de lipsite de eficacitate ca si cele de la Bucuresti. Este evident ca nici presedintele Obama si nici preopinentii sai republicani, la fel ca si predecesorii lor, nu au inteles ca insolventa  statului american nu pote fi aminata la nesfirsit prin simpla tiparire  de dolari. Statul american, la fel ca si statul grec sau roman, isi va putea plati datoriile externe doar daca va stimula exporturile in UE,  in China, in Germania , in Rusia si in toate celelalte piete externe in care exista cerere nesatisfacuta. Desigur, acest moment al adevarului reprezinta o mare incercare pentru poporul american. Ideea ca tara lor ar putea intra in faliment  reprezinta un adevarat cosmar pentru majoritatea americanilor. Dar toate astea nu prea mai conteaza. Pina la urma  americanii vor trebui sa inteleaga ca bancherii  sunt oameni cu inima de piatra, ca sa parafrazez un pitoresc personaj al lui Mario Vargas Llosa. Si ca cel mai intelept lucru este sa nu ai de a face cu asemenea oameni. Iar cind  americanii vor intelege asta, nu vor mai lua in tragic nici falimentele , nici prabusirea visului american si nici faptul ca peste patru ani China va deveni cea mai mare putere economica a lumii…

In sfirsit, datele prezentate anterior indica cu claritate ca Zona Euro este in ansamblul sau o zona monetara in care exporturile nete au fost tot timpul pozitive in ultimul deceniu, datorita mai ales exceptionalei competitivitati a exporturilor germane.Din aceasta cauza, moneda euro nu s-a depreciate in raport cu nici o alta moneda. Dimpotriva, datorita acestui aflux valutar continuu, moneda euro este in prezent supracotata pe pietele valutare , ca si francul elvetian. Rezulta , deci, ca exportatorii din Zona Euro sunt dezavantajati in mod sistematic de aceast curs de schimb nejustificat de mare al monedei euro. Desi pina acum moneda euro s-a dovedit extrem de stabila, aceasta stabilitate implica, deci, exporturi nete pozitive pe termen lung. Din acest motiv , este evident ca includerea in Zona Euro a unei tari ca Marea Britanie ar volatiliza foarte rapid actuala stabilitate monetara din acesta zona datorita uriaselor deficite comerciale britanice. Deasemenea, trebuie subliniat faptul ca supraindatorarea externa a guvernului grec si insolventa generata de aceasta strategie financiara imprudenta nu reprezinta probleme ale monedei euro sau ale Zonei Euro, ci pur si simplu probleme ale Greciei. Pe care grecii trebuie sa si le resolve, la fel ca si americanii, portughezii , romanii sau maghiarii, prin majorarea exporturilor si reducerea importurilor. Deocamdata , multi greci spera ca Germania va finanta in mod nerambursabil o parte din datoria statului lor. Nu au beneficiat oare polonezii si maghiarii de o asemenea clementa in 1990 ? Dar acele vremuri fericite au trecut demult. Iar in vremurile de acum, asa cum spune prietenul meu Buju Ternovici,  nu are nici un rost sa ceri pomana de la nemti si organizare de la romani !

28.07.2011, pentru zonaeconomica.ro,

Conf.Univ.Dr.ing.Nicolae Taran                                                                                            

Surse de date:

• 1. UN, International Trade Statistics Yerbook, 2010.
• 2. IMF, World Economic Outlook Database. 

Omul de afaceri Dinu Patriciu este de părere că România se află pe “acelaşi drum” pe care a fost Grecia, fenomen cauzat de lipsa de viziune a clasei politie româneşti, care nu ştie să ia măsurile necesare. Cu toate acestea, susţine Dinu Patriciu, există soluţii.

Invitat la postul de televiziune Realitatea TV, omul de afaceri a subliniat că lumea se află în pragul unei noi crize, alimentate de datoria externă fabuloasă şi deficitul bugetar al SUA, criza datoriilor suverane în Europa şi deficientele structurale ale economiei chineze. În plus, Dinu Patriciu a mai vorbit despre fragilitatea monedei europene şi despre cum au apărut judeţele în România.

Sursa : adevarul.ro

Conf.Dr.Ing.Nicolae Taran

Dupa cum este cunoscut, solvabilitatea statului grec s-a deteriorat foarte mult in ultimii ani, astfel incit anul trecut autoritatile de la Atena au solicitat ajutorul liderilor UE si al FMI-ului pentru a evita insolventa de facto a statului grec. Ulterior, inca doua state din UE ( Irlanda si Portugalia ) au putut evita in ultimul moment insolventa datorita interventiei salvatoare a autoritatilor de la Bruxelles si a FMI-ului. Din pacate, insa, aceste grave disfunctii financiare nu reprezinta fenomene singulare, ci doar primele semne ale unei dramatice crize financiare in cazul  majoritatii statelor din UE. Pentru ca nici Spania , nici Italia si nici macar Franta, ca sa nu mai vorbim de fostii sateliti ai URSS-ului din UE nu au o situatie financiara de invidiat. Dimpotriva, aproape fara exceptie , deficitele publice si datoriile statelor din UE sunt exccesive si extrem de riscante in ceea ce priveste fezabilitatea financiara a acestor state. Doar citeva state din UE ( Germania, Austria, Suedia ) , state care inregisreaza an de an excedente comerciale semnificative , sunt practic in afara oricarui risc de insolventa.

In alta ordine de idei, trebuie mentionat faptul  ca situatia financiara  a statului grec  nu s-a ameliorat dupa interventiile corective ale Bancii Centrale Europene, ale  Comisiei Europene si ale FMI-ului. Dimpotriva, in acest moment situatia financiara a statului grec a scapat de sub control. De ce ? Pentru ca, pe de o parte,  zecile de miliarde de euro obtinute pina in acest moment de executivul de la Atena  dintr-un fond special al BCE si de la FMI au fost utilizate exclusiv pentru plata datoriilor scadente ale guvernului grec. Ori , fara inputuri financiare semnificative este imposibil sa pui in miscare ” magnetoul ” unei economii aflate de aproape patru ani intr-o acuta recesiune. Pe de alta parte, executivul de la Atena s-a dovedit incapabil sa puna in aplicare directivele BCE-ului si ale FMI-ului, respectiv sa impuna populatiei binecunoscutele ” curbe de sacrificiu ” : amputarea salariilor din sectorul public si majorarea impozitelor. Ceea ce era de asteptat in cazul Greciei. Drept urmare , liderii celor doua ” locomotive ” ale UE-ului  - Germania si Franta - , secondati de oficiali ai CE-ului, BCE-ului si FMI-ului s-au intrunit azi la Bruxelles pentru a lua o decizie fara precedent in Europa moderna : suspendarea sine die a suveranitatii statului grec in ceea ce priveste dreptul de a elabora si de a operationaliza politici fiscale , precum si dreptul de a comercializa activele din patrimoniu. Cu alte cuvinte, daca aceasta decizie va fi luata, iar grecii o vor accepta, inseamna ca oficialii UE vor trimite la Atena un executiv supranational care va substitui actualul Guvern grec si va impune grecilor anumite impozite si taxe , impozite si taxe pe care le vor colecta doar functionarii acestui  executiv sui generis. In sfirsit , este evident ca veniturile fiscale colectate de acest executiv supranational vor fi utilizate CU PRIORITATE pentru plata datoriilor scadente contractate de Guvernul grec.

Din aceasta perspectiva, este evdent ca o eventuala substituire a actualului executiv de la Atena cu un ” administrator ” trimis de la Bruxelles ar insemna disparitia de facto a sistemului politic westfalian care reprezinta , de aproape patru secole, o caracteristica distinctiva a Europei moderne. Cu alte cuvinte, sistemul politic european  intemeiat pe suveranitatea EGALA a statelor -natiune , sistem perpetuat si in cazul UE 27, se va pulveriza  in conditiile in care anumite state isi vor pierde de facto suveranitatea. Dar ce va deveni UE-ul in acest caz ? Fara indoiala, un UE in care suveranitatea anumitor state poate fi suspendata , chiar si in cazul riscului de insolventa, va deveni un fel de URSS, un superstat format din state-natiune a caror  suveranitate va fi INEGALA  si  LIMITATA in majoritatea cazurilor. La fel ca si in URSS-ul  condus de Leonid Ilici Brejnev !  In aceeasi idee, un UE format din state conduse de guverne trimise de la Bruxelles ar semana izbitor cu sistemul politic fanariot cunoscut atit de bine de stramosii actualilor locuitori ai Moldovei si ai Munteniei, un sistem bazat pe principiul ” slugă la doi stapini ” : un stapin la Istambul si un alt stapin la Iasi sau la Bucuresti  !

Lasind la o parte  implicatiile politico-democratice ale suspendarii , chiar si temporare, a suveranitatii statului grec, ne putem intreba : Cit de eficace si de eficienta va fi o asemenea “inovatie”  ?. Fara indoiala, procesele de conducere in care nu este respectat principiul unicitatii autoritatii si responsabilitatii  genereaza  ineficacitate si ineficienta  ” zi de zi, ceas de ceas, spontan si in proportii de masa “. O asemenea consecinta este usor de inteles sau de intuit chiar si fara sa citesti tratate de politologie sau de management. Ca sa nu mai vorbim de cei care inteleg toate astea pentru ca au detinut sau detin functii de conducere. Pentru ca - nu-i asa ? - decizia Bruxelles-ului de a deposeda  Guvernul grec de autoritatea sa in domeniul fiscal si financiar ar insemna ca  Grecia să fi condusa de doua guverne: un guvern rezultat din alegeri democratice si un guvern numit de oficialii UE, de BCE si de FMI. Primul guvern ar trebui sa rezolve multiple probleme in ceea ce priveste asigurarea serviciilor publice (invatamint,sanatate,somaj,pensii,aparare si asa mai departe), dar acest guvern ar trebui sa ” stea la coada”  la usa celuilalt guvern  pentru a primi resursele financiare necesare pentru exercitarea prerogativelor sale. Este clar ce haos si incertitudine ar rezulta intr-o asemenea situatie : cele doua guverne s-ar acuza reciproc de incompetenta si de coruptie in conditiile in care impozitele si taxele colectate vor fi inevitabil insuficiente pentru plata datoriilor publice scadente si pentru finantarea serviciilor publice. Si care din aceste doua ipotetice guverne isi va asuma riscul sa impuna poporului grec  ” curbe de sacrificiu “  ? In sfirsit , daca oficialii UE , BCE si FMI vor diviza autoritatea executivului de la Atena doar in ceea ce priveste domeniul fiscal, acest ” experiment ” politico -managerial inedit ar avea consecinte cu adevarat catastrofale pentru ceea ce numim acum ” solidaritatea europeana “. Nu este greu de imaginat ce se va intimpla intr-o asemenea situatie : grecii isi vor achita doar impozitele si taxele destinate finantarii serviciilor publice si vor refuza cu indignare plata impozitelor si taxelor destinate achitarii unor datorii obtinute de catre statul grec de la banci germane, britanice , americane si din alte tari occidentale. Iar acesta ipotetica conduita a grecilor ar fi , dupa parerea mea, perfect justificata : De ce oare doar contribuabilii greci ar trebui sa achite costurile insolventei statului lor , in timp ce bancile care au finantat in mod riscant si total inadecvat un asemenea stat sunt total exonerate de  asemenea costuri ? Grecii au gresit atunci cind si-au ales un executiv incompetent, dar si bancile care au finantat aceasta incompetenta au gresit in aceeasi  masura. Si atunci de ce ” nota de plata ” a unor asemenea banci trebuie achitata de contribuabilii greci ?

Nu in ultimul rind, o eventuala decizie a UE de a suspenda suveranitatea nationala a Greciei in domeniul fiscal si financiar ar fi o decizie abuziva din punc de vedere al obligatiilor juridice asumate de statul grec in calitatea sa de membru al UE. Pentru ca in legislatia comunitara nu exista prevederi si norme care sa permita oficialilor  UE sa suspende suveranitatea membrilor UE in domeniul financiar -fiscal. In alta ordine de idei, asa cum am aratat anterior, privilegiile atribuite de catre UE si FMI  creditorilor Guvernului grec prin ” privatizarea ” beneficiilor ” si ” nationalizarea ” pierderilor reprezinta o decizie cu consecinte catastrofale nu numai in ceea ce priveste credibilitatea si legitimitatea UE-ului si a Zonei Euro , dar si in ceea ce priveste stoparea recesiunii si a declinului economic  care afecteaza  atit de grav Grecia. Pentru ca acum economia Greciei  si nu numai poate fi coparata cu un bolnav aflat pe masa de operatie care, pentru a supravietui, are o nevoie disperata de transfuzii sanguine. Evident, este foarte clar ce va pati acel bolnav daca in loc de transfuzii va “beneficia ” de prelevari sanguine !  Tot asa, este clar ce se va intimpla  daca in loc de inflow-uri , grecii vor ” beneficia ” de outflow-uri financiare prin ” marinimia ” oficialilor UE si FMI.

In cest context destul de complicat, nu inteleg de ce opinia publica din Romania si oficialitatile de la Bucuresti nu reactioneaza in ceea ce priveste iminenta pierdere de suveranitate a statului grec in domeniul fiscal si financiar. Suntem noi romanii atit de siguri ca statul nostru nu vom intra in insolventa ? Dupa parerea mea aceasta indiferenta a romanilor fata de riscul de insolventa statala este nejustificata. Pentru ca in acest moment Guvernul Romaniei are o datorie de aproape 21 de miliarde de euro, iar institutia condusa de Mugur Isarescu are o datorie de aproape 10 miliarde de euro. Nici mai mult , dar nici mai putin !  Iar acest nivel semnificativ al indatorarii publice implica in urmatorii cinci ani costuri de rambursare considerabile. Pe de alta parte , nici economia Romaniei nu o duce prea bine, ca sa zic asa . La fel ca si in cazul Greciei si la noi este acum o nevoie disperata de locuri de munca, de forta de munca calificata si, bineinteles, de capital. Dar de unde capital, daca strainii nu mai investesc , iar Guvernul si BNR-ul abia apuca sa-si plateasca uriasele datorii scadente ? Apropo, nu inteleg din ce resurse va finanta BNR-ul plata datoriei sale externe. Va percepe , oare , BNR-ul impozite si taxe de la populatie pentru a-si achita ” nota de plata ” ?

In sfirsit , nu inteleg de ce opinia publica din Romania si oficialitatile de la Bucuresti s-au resemnat instantaneu , ca sa zic asa , in ceea ce priveste deciziile abuzive ale Bruxelles-ului referitoare la primirea Romaniei in Spatiul Schengen si oficializarea  existentei ” Tinutului Secuiesc “  peste capul autoritatilor de la Bucuresti. Sa fi devenit romanii atit de mioritici incit nu mai au nicio reactie la volatilizarea tarii lor ? Sau poate este vorba de binecunoscuta strategie de supravietuire a celor care prefera sa-si ” plece capul ” in loc sa-si apere interesele si demnitatea ? Dar poti avea identitate daca nu-ti aperi demnitatea ?

31.05.2011, din Timisoara, pentru zonaeconomica.ro

Conf.Dr.Ing.Nicolae Taran

Conf.Univ.Dr.Ing.Nicolae Taran

Datele comunicate recent de Institutul National de Statistica indica o dramatica scadere a nivelului de trei al salariatilor pe parcursul actualei crize economice. Astfel,in perioada ianuarie 2009- februarie 2011, dinamica salariilor reale , calculata ca un raport intre variatia salariilor nominale nete si variatia preturilor bunurilor de consum, a fost in cea mai mare parte a timpului( 19 luni ) negativa. Cu alte cuvinte, puterea reala de cumparare a celor 4,1 milioane de salariati a scazut dramatic in ultimile 26 de luni, atit datorita “curbelor de sacrificiu” din institutiile publice si din companiile private, cit si datorita cresterii inelastice a preturilor, crestere determinata mai ales de importatorii de alimente, precum si de companiile care comercializeaza benzina si motorina in Romania. In acest context, trebuie subliniat faptul ca in primele doua luni din acest an puterea reala de cumparare a salariatilor a scazut aproape 4% in ianuarie si ci 1,5 % in luna februarie. Din acest motiv, este evident ca Romania s-a aflat in recesiune atit in ultimul trimestru al anului trecut, cit si in primele doua luni din acest an, deoarece scaderea puterii REALE de cumparare reprezinta un fenomen specific recesiunii si in nici un caz CRESTERII economice. Ar mai fi de subliniat un aspect deosebit de semnificatv: in perioada ianuarie 2009 - februarie 2011 puterea reala de cumparare a salariatilor a scazut in Romaia cu 12 % , dupa ce in perioada ianuarie 2005 - decembrie 2008 valoarea salariilor reale a crescut cu 67 %. Folosind o alta baza de raportare, luna octombrie 1990, valoarea salariilor reale a scazut in perioada octombrie 1990 - decembrie 2004 cu 21,7 %, a crescut in perioada ianuarie 2005 - 2008 cu 67 % si a scazut in perioada ianuarie 2009 - februarie 2011 cu 12 %, astfel ca la sfirsitul lunii februarie a acestui an puterea reala de cumparare a salariatilor din Romania era mai mare cu doar 15 % comparativ cu luna octombrie 1990. Sa vedem ce se va intimpla in continuare… Un lucru este , totusi, clar : daca actualul premier isi va continua nestingherit celebrele sale ” proceduri de urgenta “, este foarte posibil ca la sfirsitul anului viitor sa avem aceleasi salarii reale ca si in octombrie1990 !Surse de date:

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved

Conf.Dr.Ing.Nicoale Taran

De citeva saptamini, toata media romaneasca , cea de la ” putere ” si cea din ” opozitie “, popularizeaza cu o consecventa demna de o cauza mai buna ineptia premierului Emil Boc conform careia produsul intern brut a crescut in ultimul trimestru al anului trecut cu  0,1 % comparativ cu trimestrul precedent, iar in ipoteza ca aceasta crestere va continua si in primul trimestru din acest an, Romania va iesi din recesiune ! Am pus anterior semnul exclamarii, intrucit “silogismul” lui Emil Boc nu este valid oricum am judeca lucrurile, iar difuzarea sistematica in media romaneasca a unui asemenea fals intelectual, cu sau fara rea credinta, reprezinta o campanie de intoxicare si de imbecilizare fara precedent.  De ce ? Pentru ca se poate vorbi , in termeni statistici, de crestere economica doar daca, intru-un anumit an, produsul intern brut trimestrial creste in termeni  reali (in preturi constante) cel putin doua trimestre consecutive in raport cu aceeasi perioada din anul precedent. Daca acestă dublă  conditie nu este indeplinită , atunci nu se poate vorbi de crestere economica, ci de variatii ( dispersii) mai mult sau mai putin accentuate sau de recesiune , in cazul in care  variabila mentionata inregistreaza  valori mai mici intr-o perioada de doua trimester consecutive in raport cu aceeasi perioada din anul anterior momentului evaluarii. In ce situatie se afla, deci,  Romania din acest punct de vedere ? Conform procedurii standard mentionate anterior, in 2010  produsul intern brut din Romania a scazut in termeni reali cu 1,3% comparativ cu 2009. Mai mult, acesta RECESIUNE comparativ cu anul precedent a fost evidentiata de Institutul National de Statistica in fiecare din trimestrele anului 2010. In termeni reali , deci , produsul intern brut trimestrial din Romania a scazut sistematic in 2010 comparativ cu valorile similare ale acestei variabile inregistrate in  2009. Folosind limbajul statisticienilor, in anul 2010 toti indicii Q/Q-4 ai produsului intern brut au fost subunitari in cazul Romaniei, astfel incit in trimestrul IV din 2010 indicele PIB Q/Q-4 a inregistrat valoarea de 0,994 . In termeni reali, deci, produsului intern brut din  trimestrul IV al anului 2010 ( Q) a scazut cu 0,6% in raport cu valoarea aceluiasi indicator in trimestrul IV al anului 2009 (Q-4). Iubita noastra tara se afla , deci , la 1 ianuarie 2011 in plina RECESIUNE : nici vorbă de o posibila crestere economica in perioada 1 octombrie 2010 - 31 martie 2011 ! In acest context , este evidenta ineptia pusa in circulatie de Emil Boc , cu concursul unei prese interesate, inepte sau adormite si al unei asa - zise societati civile incapabile sa reactioneze .  Pentru ca , PRIN DEFINITIE, indicii trimestriali ai produsului intern brut calculati in raport cu perioade similare din anul precedent ( Q/ Q-4) si indicii ajustati sezonieri , respectiv  indicii  aceluiasi indicator AJUSTATI in raport cu trimestrul precedent pentru  acelasi numar de zile lucratoare( Q/Q-1) nu sunt echivalenti, nu au nici acelasi divizor comun si nici acelasi multiplu comun. Este adevarat ca valorile pozitive ale variabilelor ajustate sezonier Q/Q-1 reflecta tendinte si oportunitati de crestere economica, dar cuantificarea VALIDA a cresterii economice implica in mod necesar utilizarea unor indicatori de tip Q/Q-4 , nefiind posibila in nici un caz substituirea acestora prin indicatori de tip Q/Q-1.   Din acest motiv, asa ceva nu s-a intimplat deocamdata nici in UE, nici in SUA si nici in alte tari. Dar la noi ” democratia ” este ” originala” , numararea voturilor in Parlament se face la fel ca si in capodopera ” O scrisoare pierduta “, iar media nu sanctioneaza decit foarte rar ineptiile mai marilor zilei. Dar , poate că eu sunt prea exigent atunci cind incriminez analfabetismul in materie de macroeconomie al premierului BOC. Pentru ca, daca imi amintesc bine, politicienii romani sunt capabili de ineptii cu mult mai mari. Va mai amintiti de “originala ” formula chimica a apei propusa de Adrian Sevarin acum citiva ani ? Dar daca renuntam la o minima exigenta in ceea ce priveste competenta si conduita celor care ne conduc , daca vom accepta sa fim guvernati de analfabeti si de cleptocrați, atunci va trebui sa ne asumam si cosecintele acestei lasitati mioritice: mizeria si neputinta…

Timisoara 29.03.2011, autor : Conf.Dr.Ing.Nicoale Taran

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved

2008 - 2011 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved