Poveste de economie si viata
Saturday, February 25th, 2012Am sa va spun o poveste uimitoare. Uimitoare… si Nu tocmai,… uimitoare si in acelasi timp/dintr-un anumit punct de vedere/ normala, obisnuita parca pentru maniera in care Romania/majoritatea romanilor din tara/ isi gestioneaza Resursele, fie ele umane sau materiale, Resursele de Valoare cu care i-a inzestrat Natura.
Un prieten bun si-a inchis firma in urma cu cca. un an, un an si jumatate. Il cunosc ca un bun economist, dar, – din cite ma pricep si eu - nu iesit din comun. Si il stiu deasemenea si ca bun antreprenor, experimentat, trecut prin vreo 2-3 falimente in anii 90, dar de fiecare data s-a redresat sanatos, prin propriile forte, ajungind in cele din urma, acum, zic eu, un bun si experimentat antreprenor.
De aceasta data si-a inchis firma din proprie initiataiva, fara a da faliment. Pur si simplu imi spunea, in discutii la un prinz s-au la o cafea, ca o va face pentru ca s-a saturat sa mai fie furat de stat. S-a saturat sa mai lucreze in conditiile in care I se pretinde sa plateasca unui stat aberant 110% din cifra de afaceri a firmei si sa trebuiasca sa faca adevarate exchibitii pe sirma ca sa poata plati de fapt doar 95% pentru a ramine cu 5% din ceea ce munceste.
Zis si facut. In cele din urma prietenul meu, devenit un capitalist pur singe, fata de anii ‘90 – spun asta pentru ca am avut ocazia sa-I vad/observ evolutia, traind la 2 case de el – si-a inchis compania asa cum a zis si se pregatea sa plece in Canada.
Dealtfel asi vrea sa mai adaug faptul ca in cadrul unei discutii mai largi, intr-un cerc mai larg de prieteni comuni, un alt prieten de-al nostru, inginer agronom, care si el avea o mica afacere acasa, ne-a anuntat ca pleaca exact la inceputul acestei crize in 2007, si chiar plecase, acum traieste la Kitchener in Canada.(Lasa ca si asa in Romania stau 3 mil.de hectare ne lucrate, romanii se pare ca n-au nevoie de specialisti in agricultura iar statul nu este interesat de rezolvarea problemei propietatii asupra pamantului, nici de investitii private si nici de folosirea de tehnologie avansata in agricultura)
Buuun. Revin.
In cele din urma prietenul care tocmai si-a inchis firma (la sfirsitul lui 2010) a inceput sa isi caute ceva de munca pentru a acoperi perioada care mai era necesara sa rezolve plecarea in Canada. Dar ce sa vezi, pe piata muncii lucrurile se inrautateau intr-un mod galopant, iar prietenul meu nu prea isi gasea de lucru.
Acuma chiar de foame nu murea familia prietenului meu, avind in vedere experienta pe care o avea in afaceri si faptul – mai rar si deosebit de semnificativ – ca isi lichidase afacerea pe plus, si nu avea datorii la nimeni. Dar uimirea,consternarea,stupoarea incepuse sa-i fie tot mai mare pe masura ce contacta/discuta cu din ce in ce mai multi “antreprenori”, “patroni” la care intentiona sa se angajeze.
Pe linga faptul ca e tot mai greu sa gasesti de lucru, sint tot mai putine locuri de munca, iar fiscalitatea e aberanta, imi spunea ca este siderat de modul in care majoritatea romanilor (patroni) gindesc si inteleg cum trebuie sa lucreze. Cum pierd vremea toata ziua patronii de firme mici, cum nu erau de gasit la ora fixata pentru interviu, cum se pling fara rost, cum – culmea – in majoritatea firmelor private mari, corporative, se angajeaza – atentie ! – pe pile, cum amante semianalfabete ale unor politruci sau insi dubiosi sint anjagate in posturi care le depasesc conditia intelectuala, cum chiar si cind lucra cu firma lui si se trezea la 6-7 dimineta, iar la ora 9 dadea telefoane la furnizori sau clienti si nu avea cu cine vorbi, pentru ca nimeni nu era la munca nici la ora 9 dimineata.
Pur si simplu a ramas siderat de cit de socialist e “capitalismul” in Romania.
Sau cit de mult ne aseamanam cu grecii, in felul nostru de a trata lucrurile.
“Pai tu in ce tara traiesti? Esti rup de realitate?” L-am intrebat intr-una din discutiile noastre.
Hmm. Este foarte interesant cum oamenii cu adevarat de valoare gindesc si actioneaza altfel, parca rupti de felul in care gindeste si actioneaza majoritatea prostimii.
Si aici nu ma refer la cine stie ce genii. Ma refer doar la niste oameni absolut normali care manifesta putina seriozitate si bun simt. Numai ca in Romania sa ai un comportament normal si putina seriozitate, e anormal.
Si fenomenul asta il puteam observa chiar live – chiar in mica noastra comunitate – pentru a nu stiu cita oara. Dar si mai interesant este ca, privind lucrurile per global/in intreg ansamblul lor, nu putem sa nu observam ca forta naturala “a atractiei” lucreaza/functioneaza intr-adevar si ca pina la urma valorile (elementele de valoare, eficiente pentru viata) se concentreaza in anumite zone.
Asadar suparat ca nu isi poate gasi de lucru nici macar ca sofer sau ca “un cacat de agent de vinzari (de distributie) de marfuri”ca sa-l citez, pritenul meu pleaca intimplator (sau nu) pina in Germania. Impreuna cu familia sa , mai obisnuiau sa mearga in scurte vizite de weekenduri in Austria sau Germania.
In Germania, in Munchen la celebra sarbatoare October Fest, se intilneste cu o fosta profesoara, sa fiu mai exact era fosta noastra profesoara de fizica din clasele 5-8, care traieste si profeseaza,acum, la un liceu in Germania, mai exact la Ingolstatd, un mic oras la nord de Munchen. (Inca o mentiune : in Germania la Munchen si in imprejurimi exista o puternica comunitate formata din nemti si romani plecati din zona noastra – a Banatului – inca din anii ’70.)
Ca sa o scurtez, din discutii cu fosta profa de fizica din gimnaziu, aceasta, bineinteles, dupa ce ia la cunostinta despre ceea ce face prietenul meu (si familia) in ultima vreme, ii spune ca ea cunoaste un tip (prieten) care lucreaza la o firma/fabrica (pentru ca Germania inca mai are industrie, fabrici adevarate, spre deosebire de Romania care mai un pic si nu mai are nici economie). Prin urmare, doamna de fizica ii propune prietenului meu sa incerce sa se intilneasca toti trei pentru o discutie, dar ii spune clar ca aceasta nu poate fi nici pe departe o incercare de anjagare pe “pile” asa cum aflase de la prietenul meu ca se practica in “capitalismul” romanesc.
In fine neamtul, prietenul fostei noastre profesoare lucra in Ingolstadt, la ce fabrica? La Audi. (Pentru cei care nu stiu, in Ingolstadt se afla uzinele in care se fabrica celebra marca de masini Audi, in Germania)
Atentie! Fara a cunoaste limba, cu translator prietenul meu este evaluat ca economist la un interviu, ca urmare a unor CVuri depuse la companie, discutii si preevaluari facute de perietenul profesoarei si ca urmare a unor evaluari si reevaluari scrise, obiective, si discutii ale acestuia din urma la HR (resurse umane) la ei la companie. Este reprogramat peste 1 saptamina, in acest timp este (probabil) din nou reevaluat CVul si interviul inregistrat. Pentru ca apoi sa fie rechemat peste 1 luna, din nou reintervievat si apoi angajat ca economist la Audi si concomitent trimis la curs intensiv de limba germana dupa orele de program, tot in cadrul uzinei.
Hmm! Inimaginabil! Fictiune sau realitate? In ce fel de lume traim, totusi?
Ce fel de ratiune sau logica poate fi asta?
Ceea ce pentru “patronii”romani, statul roman, si in general economia romaneasca nu a fost bun de nimic, pentru nemtii de la Audi, de la Ingolstadt, se dovedeste a fi util, a fi de real folos.
Sursa : youtube.com
Sursa : youtube.com
Prietenul meu nu si-a vindut in cele din urma casa din Romania si nu a mai plecat in Canada. Pentru ca locuind in vestul tarii, din regiunea noastra se ajunge relativ repede in Germania, practic poate veni acasa in fiecare weekend. Mai are si parintii, socri rude etc. in Romania. Numai ca prietenul meu, acum, prefera sa mearga in alte parti in weekenduri sau in timpul liber : la Insbruk, la Stuttgart, la Salzburg, prin Frakfurt, la mare in Franta, Spania sau Italia sau prefera chiar sa doarma.
Se gindeste inca foarte serios daca sa-si lichideze definitiv relatiile cu tara sau nu. Cu toate ca azi distantele s-au scurtat foarte mult, fata de anii ’70-’80. Autostrada Munchen – Viena a ajuns pina la Mako (la 20km de granita cu Romania) iar prin ’80 chiar si Austria nu avea autostrada nici pina la granita cu Ungaria.
Dar atunci cind se gindeste la ostilitatea si dispretul sistemului din Romania – fata de el (si de individ,si de propietatea sa in general) – pe care le-a experimentat ani de zile, isi spune ca nu mai merita sa aibe de-a face cu o astfel de Romanie si atunci (probabil) se gindeste la parafraza unui citat al unui mare general roman : iar tie popor ingrat (care tolerezi un astfel de sistem in tara mea) nu iti voi lasa nici cenusa mea.
Ce a pierdut Romania? Ce a pierdut statul roman, poporul ignorant?
Ce mai conteaza, unde a mers mia merge si suta. De 30 – 40 de ani pierdem (ne pleaca) valori umane inestimabile, pierdem resurse naturale si risipim resurse materiale uriase.
Sigur sint destui Cretini care vor zice : eh, e o poveste banala, ca astia au plecat milioane si la capsuni si ingineri si de tot felul si n-am murit iacata ca Romania e tot aici…
Numai ca nu e chiar asa.
Eu spun ca o tara care pierde masiv un asemenea prototip de familie, a pierdut TOTUL!
De ce totul? Din cauza ca aceste familii mai au si copiii. Si asemenea familii pleaca cu tot cu copiii, spre deosebire de capsunari care-i lasa acasa, vai de capul lor.
Prototipul unei asemenea familii (ca a prietenului meu) este : el (sot)/ea (sotie) antreprenori/economisti/ ingineri/medici , 2copiii, ambii liceeni sau 1gimnaziu/1liceu, unul informatica/mate-fizica viitor inginer programator,constructor,economist celalalt filosofie/limbi straine/medicina/telecomunicatii.
O tara care pierde masiv un asemenea prototip/tipar de familie este o entitate care trage sa moara pentru ca isi pierde cele mai sanatoase celule mature si inclusiv celulele stem (adica copiii acestor familii), isi pierde, deci, totul, inclusiv viitorul.
25.02.2012, Bogdan Dragos
Este interzisa reproducerea partiala sau totala a textelor de pe acest site, in original sau traducere fara acordul scris al autorilor ©Copyright 2011 /Toate drepturile rezervate/All Rights Reserved
2008 – 2012 ZE ® (zonaeconomica.ro) /All Rights Reserved
