Capitalismul în stil românesc
Sunday, January 29th, 2012
Prof.Univ.Dr.Cristian Paun
Constat că foarte mulţi oameni din România că rezonează prea puţin cu valorile capitalismului autentic şi cu virtuţiile pieţei libere. Pur şi simplu nu încearcă să vadă ce presupune un capitalism autentic, de ce ar fi el mai bun faţă de un sistem socialist şi de ce piaţa este un mecanism imperfect dar mult mai bun decât statul în a rezolva alocarea resurselor între cei implicaţi în schimburi. Oricât de multe argumente ai aduce în sprijinul pieţei, oamenii rămân cantonaţi în ideea că doar statul poate să fie garanţia şi protecţia lor pentru ticăloşiile şi nedreptăţile care se întâmplă în piaţă.
Această opoziţie pleacă, în primul rând, de la suprapunerea greşită a capitalismului autentic peste pseudo-capitalismul de tip dâmboviţean creat din nimic de foştii securişti şi nomenclaturişti. Este un “capitalism” al privatizărilor dubioase (cu dedicaţie către un grup de interese devenit peste noapte “strategic”). Este un “capitalism” cu pieţe insuficient de liberalizate (vedem cu câtă greutate se face liberalizarea pieţei energiei, pieţei giga-caloriei, pieţei muncii). Este un “capitalism” al sindicaliştilor care continuă să aibă privilegii impresionante (inclusiv posibilitatea de a cumpăra pe nimic active ale statului). Este un “capitalism” în care politicile monetare (tipărirea de bani, favoruri acordate băncilor comerciale, manipularea cursului de schimb, manipularea dobânzilor) salvează şi acoperă o ineficienţă şi o lipsă de competitivitate tot mai greu de finanţat şi susţinut. Este un “capitalism” al impozitelor mari, al deficitelor mari, al datoriei publice mari. Un “capitalism” de stat în care proiectele pe care le dezvoltă statul cu sau fără finanţare europeană denaturează mecanismele de piaţă. Este un “capitalism” în care nu are sens să te gândeşti să îţi deschizi o afacere dacă nu cunoşti pe cineva, nu ai pe cineva conectat politic care să direcţioneze către tine un privilegiu dat de stat. Este un “capitalism” care pune mai presus interesul politic decât cel economic. Este un “capitalism” în care doar statul poate avea monopol pe unele servicii (sănătatea e cel mai actual exemplu) considerate “de interes naţional”. Un “capitalism” complet întors cu spatele la piaţa de capital şi la economisiri. Exact acest mod greşit de a construi, dezvolta capitalismul şi piaţa în România face ca el să fie plin de imperfecţiuni şi să genereze mult prea puţină bunăstare. Periculos de puţină bunăstare încât să pună în pericol însăşi ideea de libertate şi de piaţă pentru generaţii bune de acum înainte.
În al doilea rând, capitalismul şi piaţa regăseşte în România opozanţi puternici datorită faptului că avem deja o istorie îndelungată de prosperitate prin furt şi agresiune. Socialistul nu înţelege în mod sistematic cum ai putea obţine prosperitate altfel decât menţinerea în viaţă a unor structuri controlate politic, a unor companii de stat din care apoi să extragi rente politice imense. El va veni întotdeauna cu sloganuri şi va arăta cu degetul spre imperfecţiunile naturale ale pieţei uitând complet să ne spună de ce ar fi statul mai virtuos în descoperirea şi pedepsirea acestor ticăloşi (aici îmi vine exemplul cu cei din închisorile statului care pot să îşi procure droguri fără nici o problemă). Statul, ca orice structură, e format din oameni care prin mecanisme politice devin reprezentanţii noştri. Pentru că funcţionarii acţionează ca intermediari între cei pe care îi taxează şi cei către care distribuie resurse (neavând nimic de a face nici cu unii nici cu alţii), aceştia îşi vor urmări întotdeauna propriul lor interes, chiar dacă acesta presupune fraternizarea cu ticăloşii din piaţă. Şi atunci, în loc să lase piaţa să îi prindă şi să îi sancţioneze rapid, îi ascund şi îi protejează de ceea ce am putea numi ”furia pieţei”.
În al treilea rând (poate cel mai periculos), problema cu opoziţia faţă de capitalism şi piaţă pleacă de la o oboseală intelectuală sau de la o miză mult mai mică pe care intelectualii români şi-au propus-o în această privinţă. Sunt foarte mulţi oameni de cultură din România care s-au mulţumit doar cu faptul că am primit mai multă libertate de exprimare (scriitorii putea să scrie orice, oamenii de teatru puteau să joace orice piesă, pictorii puteau picta orice, compozitorii putea scrie orice melodie). Am primit libertatea presei şi am primit dreptul de a avea mai multe canale pe televizor (şi aici lucrurile însă le-am primit cu un control încă destul de strict din partea unor instituţii ale statului). Am separat puterile în stat şi am creat o justiţie care aparent ar fi independentă de factorul politic (şi aici lucrurile însă mai necesită încă reforme destule). Şi cam la atât s-a oprit libertatea pentru care formatorii de opinie din România şi intelectualii care au ceva de spus şi-au dorit-o pentru ei şi pentru cei din jur. O libertate insuficientă însă. România încă este împresurată de foarte multe garduri de sârmă ghimpată pe care foarte greu le vizualizăm şi foarte greu le percepem efectele perverse. Degeaba pot citi ziarul dimineaţa în lagăr dacă eu încă sunt în lagăr la dispoziţia unei clase politice care poate oricând să decidă din vârful unui pix viitorul meu.
Necunoaşterea principiilor şi argumentelor economice care stau la baza libertăţii individuale ne menţine într-o stare de letargie continuă. Lupta intelectualilor din România a încetat în mod greşit odată cu câştigarea dreptului la libera exprimare. România are nevoie de şi mai multă libertate dar de data aceasta una economică şi una serioasă. Asumată de elita intelectuală şi explicată cu argumentele care contează. În caz contrar, vom ajunge cu mare rapiditate la un nou socialism luminos iar toate eforturile de până acum au fost în van. Să sperăm că vom apuca măcar să emigrăm înainte ca o nouă cortină de fier să cadă peste noi.
Sursa : cristianpaun.finantare.ro
29.01.2012, preluat de zonaeconomica.ro,
prin amabilitatea : Prof.Univ.Dr.Cristian Paun / cristianpaun.finantare.ro
Toate drepturile apartin © Kapital SRL, 2003-2011 | cristianpaun.finantare.ro
